Harley Potter #6- Inceputul finalului

IX. Despărțirea

Toată lumea adormise. Eram încă la spital, aveam nevoie să fim siguri că nu-l părăsea pe Ron. Unii eram pe jos, alții pe paturile libere, înghesuiți unii în alții.

Eu adormisem pe podea, la pieptul lui Fred, cu o pătură pe noi. Era destul de comod, pieptul lui, deși îmi amortisera coapsele.

Ginny, Hermione și Ron dormeau toți într-un pat. Ron era în regulă. Nu dădea semne de febra, asa ca dormea liniștit.

Fred nu adormise nici el. Știam, îl simțeam după felul în care respira. Nici eu nu puteam să adorm.

În cap îmi tot răsunau vorbele lui Dumbledore. În continuu. Erau ca un ecou fără sfârșit, de parca cineva stătea lângă urechea mea și îmi șoptea...

- Auzi, Fred? am zis încet.

El mi-a atins mâna, care se odihnea pe a lui. M-am răsucit și acum stăteam lipiți unul de altul, piept pe piept. Am tras aer, cu buzele ușor deschise. Nu eram sigura dacă era un subiect bun pentru el.

- Zi, Harley, dacă e ceva ce te frământă...

- Tu... Tu chiar crezi ca e cineva care vrea sa îl omoare pe Dumbledore?

- Nu asta e întrebarea, Harley. Nu? zâmbi el.

Nu voiam să deschid subiectul! Chiar nu voiam! Mă uitam la el cu ochii mari și ii vedeam blândețea de pe față - asta era unul din lucrurile pe care le adoram la el, cât de blând era! Nu voiam să îl enervez. Nu acum.

Dar simțeam că mă tot împungea ceva pe conștiința. Fred a ridicat sprâncenele, asa ca era dispus să vorbească.

Am închis ochii și am zis:

- Tu chiar crezi ca... ca Draco e cel care vrea sa îl omoare pe Dumbledore?

Am simțit cum Fred s-a încordat.

- Sa fiu sincer...

Mi-am mutat ochii pe el.

- Da.

Un junghi de durere m-a străbătut.

- Dar... Este doar un copil. Adică... Nu mă înțelege greșit, dar mi-e frica...

Fred a spus:

- Harley, nu mai era cum a fost când erați mici. Stiu ca ai tendinta sa vezi lumina in oameni orice ar fi... Dar... Ai văzut și tu... A încercat sa te omoare.

- Era sub o influenta... am început.

- Harley!

Vocea lui Fred m-a făcut sa tresar.

- Nu poți schimba lumea. Acum o sa îmi spui ca ți-e dor de el și...

- Nu îmi e.

Vocea mea era stabila. Nu mintisem. Îmi era dor de amintirea lui Draco din copilarie, si nu era un dor real. Fred știa asta.

Trebuia să știe asta.

- Știi că nu îmi e.

Fred a soptit:

- Dacă vrei sa îmi spui ceva, sa știi ca e timpul! Dacă vrei sa începi sa dovedești ca Draco nu e rău, să știi că poți să îmi spui!

- Fred... Stim amandoi ca era posedat... Este un copil prost...

- Si tu inca... inca il crezi —

- Cum ai spus si tu, vreau sa vad lumina in oameni, dar asta nu inseamna ca mi-e dor de el. Cum sa imi fie?

- Esti absolut sigura?

Am tremurat. Vocea aceea a lui Fred... O cunoșteam.

- Fred? Vrei sa ne despărțim iar? Asta vrei...?

Fred nu a spus nimic. M-a străbătut un fior. Am simțit o mișcare și am văzut cum Fred se ridica și pleca.

- Fred.

- Invata sa minti, Harley.

- Dar nu mint!

- Stii ca ma innebuneste gandul ca tu crezi in Draco. Imi pare rau... trebuie sa plec de aici. Nu pot...

M-am ridicat și am văzut cum Hermione și restul se uitau la mine. Harry mi-a pus o mana pe umăr.

Nu, nu mi-era dor de Draco. Voiam sa fie ca odinioară, fără pericole, cu un prieten pe care sa nu-l fi pierdut, dar nu puteam sa dau timpul înapoi și aveam nevoie de cineva... Și dacă Fred nu putea sa îmi ofere sprijinul, atunci mai bine făcea cum credea.

Și asa eram eu - ma țineam strâns de speranță. Voiam să ajut pe cineva pe care nu voia sa fie ajutat. Și era greșit. Pentru ca tocmai îl pierdusem le Fred.

Dar stiam ca era doar o suparare.

Până la urmă, eram Fred și Harley. Eram noi doi. Și despărțirea aia nu era decât un obstacol pe care aveam să-l depășim.

Bună! Scuze ca e asa scurt, dar trb sa fug spre plaja. Dacă v a plăcut sa îmi spuneți păreri va rog. ♥️

Va aștept cu comentarii.