Do you believe in Destiny? (1D Fan Fiction)

Capitolul 26

DIANA'S POV

   Toate hainele noastre zăceau aruncate prin cameră, fiind martore la actul nostru de iubire. Eram trup peste trup, buze peste buze, suflet peste suflet. Lumina difuză din cameră ne conferea un aer romantic și mult mai excitant. L-am simțit intrând în mine adânc, încercând parcă să se contopească cu corpul meu și să rămână acolo pentru totdeauna. Am gemut, strigându-i numele de nenumărate ori, nevenindu-mi să cred că el chiar este real, că în sfârșit îl simt, îl ating și este cu mine.

- Te iubesc, prințesă!

- Nu la fel de mult precum o fac eu, prințul meu!

- Nu vreau să te contrazic, nu acum. Acum vreau să îmi dovedesc mie că ești reală și nu o plăsmuire a imaginației mele.

- Sunt reală și sunt aici, cu tine! Te ador!

Ne-am consumat iubirea preț de vreo două ceasuri înainte să ne oprim, rămânând îmbrățișati în patul matrimonial. Ah, Harry, ce șmecher ești tu și cum ai făcut să îmi faci rost tocmai de o cameră ca asta! 

Ne mângâiam reciproc, redescoperind ceea ce ne plăcea unul la celălalt, deși nu prevăzusem un lucru.

- Ce e asta? Întrebă el, ridicându-se în cot și aprinzând lumina. Privi spre abdomenul meu, unde se afla dovada că mi-am îndeplinit menirea pe lumea asta, aceea de a aduce pe lume niște copii minunați.

- Aa..Nu știam ce să spun, probabil că deja își dăduse seama despre ce e vorba, dar nu îndrăznea să o spună.

- Spune-mi acum Diana!

- Este o cicatrice!

- Așa? 

- Zayn!

- Iubito, te rog, nu mă mai chinui atât! Acum câteva minute îmi gemeai numele și te dăruiai mie fără rețineri. Vreau ca asta să faci și în acest moment și să fii sinceră cu amândoi. 

- Nu mai bine vii cu mine undeva?

- Unde să merg? 

- Ai încredere în mine?

- Sută la sută!

- Atunci îmbracă-te, și să mergem!

El mă ascultă și plecă primul din cameră, nu înainte de a-mi oferi un sărut cald și sincer, iar eu am plecat după zece minute în care am încercat să îmi recapăt respirația și să îmi fac curaj pentru ceea ce urmează.

Când am coborât, mirii tocmai tăiau tortul, așa că am mai rămas pentru felicitări. Le-am spus ce vreau să fac, iar ei mă încurajară și îmi urară succes. 

Am mers la mașina mea și am plecat, așteptându-l pe Zayn la două străzi distanță, așa cum stabilisem, văzându-l venind cu mașina lui Gigi. Cei doi coborâră, iar eu le-am copiat gestul, dând nas în nas cu fata care "mi l-a furat" pe bărbatul vieții mele.

- Bună, Diana! Îmi pare bine să te cunosc în sfârșit! Vorbi ea fiind foarte drăguță. Eu sunt Gigi.

- Bună, Gigi! Și mie îmi pare bine să te cunosc, în ciuda circumstanțelor.

- Să știi că bărbatul tău a fost pe mâini bune! Am avut grijă să nu se scufunde în noroi în tot acest timp.

- Hei! O atenționă brunetul meu, arătându-i limba.

- Mda, după cum vezi, încă este imatur și un copil! Ți-l las acum în grijă și vă rog, fiți fericiți! Meritaţi, la cât ați suferit.

- Mulțumim din suflet, se vede că ești o persoană bună, care merită să fie fericită la rândul său! Spun, fiind convinsă de vorbele mele.