DIANA' POV
- Instanța a hotărât! Cetățeanul Gibson Mandela este declarat...vinovat și este condamnat la zece ani de închisoare fără drept de ieșire pe cauțiune sau pe baza faptelor sale de bună purtare!
Cu toții am răsuflat ușurați. Eram în sfârșit împreună, așa cum trebuia să rămânem de la început, numai că am mai adăugat încă un prieten în tot acest timp. Gigi a fot un real sprijin, ea și Zayn completând împreună încă de când au semnat blestematul ăla de contract, pentru condamnarea lui Gibson și iată că am reușit! Omul ăla parșiv fu luat de polițiști, cu țipete și amenințări și dus acolo unde îi este locul, și anume, după gratii. Am făcut o mare îmbrățișare de grup, râzând și bucurându-ne că în sfârșit putem fi fericiți. Toți erau aici, Louis, Liam, Niall, Roxy, Harry, Ana, Zayn, Gigi și eu. Bineînțeles, din sală nu lipseau și cei dragi nouă. Trisha, mama brunetului meu ne privea cu ochii înlăcrimați, ținând-o în brațe pe Alexandra, în timp ce Yaser se chinuia să îl țină pe Noah, care voia să fugă din brațele sale pentru a veni la tatăl său. I-am făcut semn să îl lase, iar micul îngeraș făcu exact ce mă așteptam: se lipi de piciorul lui taică-su, strigând după el. Zayn, care râdea cu gura până la urechi când l-a văzut, îl ridică imediat, sărutându-i fruntea, dar Noah nu se lăsă și îi trase fața pentru a-i da cel mai dulce pupic pe gură care ne-a stârnit tuturor acea reacție de "aww".
- Și eu te iubesc, puștiule! Vorbi tatăl său, mândru de copiii săi deștepți.
- Ta-ta!
Îi priveam și nu îmi venea să cred că în sfârșit trăiesc viață pe care am visat-o de atâtea ori în puținele ore pe care reușeam să le dorm, între muncă și copii. Imaginea cu familia perfectă, fericită și împlinită.
Au trecut cinci luni de când Zayn a aflat de existența gemenilor, iar cu ajutorul lui Gigi a reușit să stea cât mai mult timp alături de noi, păcălindu-l pe Gibson. Iar după semnarea contractului au depus plângerea ce ne-a adus astăzi aici. Ne-am mutat împreună în casa pe care el a cumparat-o special pentru "frumoasa sa familie", după spusele sale. Îngerașii au acum o cameră mai mare în care se pot juca și dormi liniștiți. Dormitorul nostru este chiar lângă al lor, iar noaptea, după ce reușim să îi adormim, ne strecurăm în așternuturi, dăruindu-ne iubirea și explorându-ne trupurile. Lăcrimez de fiecare dată când îi aud complimentele, spunându-mi cât sunt de frumoasă și cât de mândru este că are o viitoare soție atât de inteligentă, superbă și făcută special pentru el. Îmi șterge lacrima și îmi sărută ambii ochi, mulțumindu-i cu voce tare lui Dumnezeu pentru binecuvântarea oferită. Deși Gibson încercase să îl convingă să înceapă un turneu internațional, el a refuzat doar pentru a putea să fie cât mai mult timp alături de noi. Iar eu îi mulțumesc mamei mele pentru ceea ce mi-a trimis de acolo de sus și pentru că veghează asupra noastră.
- Mergem să sărbătorim? Întrebă Louis entuziasmat.
- Normal! Fac cinste! Strigă Zayn, noi urmându-l afară din clădirea judecătoriei.
Au ales o pizzerie, pe care au închiriat-o pentru o zi, deoarece și-au dorit să ne petrecem timpul cu toții, așa cum o făceam odinioară. După câteva pahare de wiskey, nebunii mei au început să facă planuri pentru revenirea trupei "One Direction", stabilind ca, după ce fiecare își va termina proiectele, să înceapă un ultim turneu pe tot globul, mai ales în România, pentru a celebra prietenia, uniunea și familia. Acest turneu se va numi " This Is Our Family Now" și va include majoritatea melodiile din toate albumele, inclusiv cel din care Zayn nu a făcut parte. Pot spune că deși am suferit atâta timp, acum suntem împliniți că în sfârșit s-a făcut dreptate.
Ana veni spre mine, împingându-mi un pahar de apă sub nas când văzu cum mă întind după cel de cola.
- Nu ai voie să bei așa ceva și știi de ce! Mă mustră ea ca o mamă certăreață.
CITEȘTI
Do you believe in Destiny? (1D Fan Fiction)
Fiksi PenggemarVoi credeți în destin? Personajul nostru principal da. De ce? Pentru că destinul a făcut în așa fel încât să-și găsească iubirea adevărată și nu numai. Nu își mai dorea nimic altceva decât să fie fericită alături de cei pe care îi iubea si o iubeau...