Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul treisprezece

- Ai grijă!

Prime mă prinse de braţul drept şi mă trase spre el, ferindu-mă din calea unui dragon al vitezei. Se uită după acesta, dar fără folos. Dragonul dispăruse din raza noastră vizuală şi, acum, sigur se afla departe. Încă simţindu-mi braţul captiv, m-am concentrat asupra strânsorii lui. Palma îi era înfăşurată în jurul braţului meu, acoperindu-l, în timp ce mâneca pelerinei lui îi acoperea degetele.

- Mersi! am murmurat, sperând să îi atrag atenţia spre mine, mai ales spre braţul meu.

La auzul vocii mele, tresări şi îşi retrase mâna, pornind din loc fără să mai spună ceva. Tarabele erau îmbâcsite de oameni şi de dragonii acestora. Era foarte aglomerat şi toate acestea pentru un concurs...

- Puşlama bună de nimic!

M-am oprit, privind scena care se desfăşura în faţa mea. Câteva persoane s-au oprit să o privească. Un bătrân tocmai se pregătea să lovească un copil trântit la pământ, dar Prime a fost mai rapid şi l-a oprit. Am răsuflat uşurată. După ce reuşi să îl facă pe bătrân să renunţe şi să se retragă în tarabă, îl apucă pe copil de un braţ şi îl ridică. Se lăsă pe vine, scuturându-i hainele bietului copil. Am făcut câţiva paşi, ajungând în dreptul lor şi m-am lăsat pe vine, privindu-l pe sub gluga pelerinei. Era un biet băieţel plin de praf. Nu mă privea nici pe mine, nici pe Prime, ochii lui fiind îndreptaţi spre dreapta lui, privind pământul.

- Hei, eşti în siguranţă! Acel om a plecat! îl asigură Prime, dându-şi gluga de pe cap.

Băieţelul îşi îndreptă toată atenţia spre el, încercând parcă să îşi dea seama de ceva. Acei ochi, de un verde închis, îl studiau cu atenţie pe Prime, în timp ce făcea câîiva paşi în spate. Mi-am dat seama că era speriat şi îmi era milă de el. Nu ştiu prin ce a trecut, dar sunt sigură că nu prin ceva frumos.

Prime îşi băgă o mână pe sub pelerină şi o scoase după câteva secunde, ţinând ceva captiv în pumn. Întinse acea mână spre băiat, în timp ce cu cealaltă îi apucă mânuţele şi le ridică, obligându-l să le ţină întinse. Deschise pumnul şi în mâna băiatului căzură, cu un scurt zgomot, câteva kuni. La vederea acestora, mi-am amintit de prima dată când le-am văzut. Kuni reprezentau obiectele de schimb în această lume, erau o versiune a banilor de pe Pământ, făcuţi din solzi unor kurani, un fel de peşti de vreo doi metri lungime, fiind de asemenea rari.

ÎI zâmbi şi îşi strase gluga pe cap, apoi mă apucă de braţ, ridicându-mă. M-am uitat în urmă, la copilul care ne privea cu ochii mari, apoi ne-am văzut de drum. Tarabele au început să dispară, fiind înlocuite de căsuţe mici şi rotunde, din care ieşeau sau intrau persoane şi dragoni. Aglomeraţia din piatţăs-a extins până şi aici., La fiecare pas, ori mă loveam de cineva ori călcam pe cineva pe picioare, primind astfel tot felul de priviri. Mi-am tras mai bine gluga peste cap şi l-am urrmat pe Prime.

*

Boltele, făcute dintr-un soi de piatră, se înălţau cu mult deasupra noastră, dar totuşi nu depăşeau monstruasa clădire de peste pod. De vreo trei sau patru ori mai înaltă decât boltele, clădirea ţâşnea din mijlocul lacului, la fel ca o bară înfiptă bine în pământ. Rotundă şi impunătoare, clădirea arăta de parcă cineva ar fi muşcat din ea, deoarece, din partea de sus a structurii, au căzut, de-a lungul timpului, bucăţi mari de construcţie. Totuşi, partea de sus era cea mai luminată, o lumină gălbuie se contopea perfect cu ultimele raze ale zilei.

Curând avea să se întunece şi, după spusele lui Prime, aveau să înceapa înscrierile. Prime a păşit primul pe podul ce ducea spre acea construcţie, iar eu m-am grăbit să-l ajung din urmă. Podul era la vreo trei metri deasupra apei, lat cât să încapă un dragon şi lung de aproape jumătate de kilometru.