Fetita si-a luat foarfecele si le-a indesat in buzunar, apoi a imbratisat ursuletul. L-a ridicat de o manuta si l-a dus pana in camera ei.
-Mi-ai zis ca am sa vad dupa, i-a spus ea.
In mintea ei s-a format ranjetul ursuletului.
-Nu mai poate sa inchida ochii la mizeria locului aluia, nu?
-Ai dreptate.
Fetita a ramas putin pe ganduri. Toate astea o faceau sa se simta bine, ca si cum in sfarsit i s-ar face dreptate.
-Acum e randul tatalui tau. E momentul ca el sa fie trimis la joaca.
Fetita a ras.
Chiar daca in biroul intunecat, cu capul pe masa, zacea mama ei, sangerand in agonie. Ochii ii erau larg deschisi si nu mai aveau sansa de a se inchide vreodata. Caci fetita ii taiase pleoapele.
