A trebuit să aștepte patru zile, dar, într-o duminică, șa patru dimineața, strada pe care se afla casa ei s-a golit în sfârșit de Observatori. Probabil că până și țicniții mai trebuie să meargă din când în când la culcare. I-ar fi prins bine și ei un pic de odihnă, dar, mai mult decât să doarmă, ea tânjea după libertate. Trecuse aproape o săptămână de când nu mai ieșise din casă.
Le scrise un bilet părinților ei, aruncă vreo câteva lucruri utilr în mașina și plecă în viteză, uitându-se tot timpul de-a lungul călătoriei de două ore până în Shenandoah. Ori de câte ori străbătuse acest traseu de familie avusese parte de jocuri, cântece, filmări făcute cu camera video, iar câteodată nu simțea decât o panică în continuă creștere.
Ignorând anuu de antrenament alături de părinții ei, care o sfătuiseră mereu să ia legătura cu un ranger atunci când ajungea în parc, își lăsa mașina lângă cel mai îndepărtat indicator pe care îl putu găsi și o luă pe o cărare pe care frunzișul deja amenință să o acopere cu totul. Înainte să se lase seara, trebuia să-și găsească un loc în care să-și instaleze cortul. Deocamdată nu voia decât a se piarda în peisajul verde. Dacă ar putea să scape de Observatori măcar pentru o vreme, întinderea verde i-ar aduce cât de cât un sentiment de pace, cel puțin pentru încă vreo câteva zile.
Rucsacul îi atârna greu în spate în timp ce înainta cu greutatea pe coasta stâncoasă, dând la o parte ferigi și udându-se de la picăturile râzlețe de rouă rămase pe frunze. Zgomotul puternic care se auzea dinspre vârf îi spunea că se apropie de o cascadă. Ar fi fost ceva nou, care să-i mai abată atenția de la îngrijorarea crescândă ce îi dominase gândurile în ultimele 23 de zile. Al dracului joc.
Împinse într-o parte o creangă care atârnă prea jos, însă nu făcu decât să-și verse în cap apă și să se acopere de frunze. Și ce dacă, oricum nu se afla nimeni prin preajmă care să vadă frunzele ce i se lipiseră de piele și de păr. Dar gândul la alți oameni îi aduse imediat în minte imagini obsedante și nedorite. Și temeri. Temeri care până azi rămăseseră la marginea conștiinței și care acum începeau să capete o consistență solidă, ce se materializa într-un zgomot de pași ușori care veneau din spatele ei.
Rămase nemișcată, în așteptare, rugându-se în gând ca zgomotul să fie doar în imaginația ei. Căci creierul o trădase de atâtea ori în ultima vreme. Oprește-te. Concentreza-te. Gândește.
Pașii se opriră pentru un moment, după care începură iar să se audă, din ce în ce mai rapid. Da, în spatele ei se afla cineva. Totul este real. Iar acum, ce era de făcut.
Să se ascundă după vreun tufiș și să-l lase pe cel care-o urmaărea să meargă mai departe? Probabil că era un excursionist aflat în trecere, în căutarea unui loc în care să se simtă singur, izolat, la fel ca ea. Totuși, opțiunea cea mai bună era să se ascundă. O luă la fugă în sus, pentru a mai lăsa ceva distanța între ea și urmăritor, și se asunse între ramurile dese ale unui rododendron.
Pașii începură să se audă din ce în ce mai tare, greutatea lor sugrând că avea de-a face cu o persoană masivă. Oare asta să fie repercusiunea cu care o amenințaseră ticăloșii care conduceau jocul dacă nu se punea la dispoziția fanilor? Dar nu era posibil să se aștepte cineva ca ea să fie amabilă cu ticăloșii care o sunau la orice oră, cu ciudații care o urmăreau până și în baie sau cu pshiopații care creaseră acel website oribil, ce conținea imagini extrem de explicite cu ea și cu ceilalți participanți la joc. Când aflase de el, se prefăcuse bolnavă șu rămaăsese în casă o săptămână întreagă. Însă nu putea rămâne ascunsă la nesfârșit. Și nici nu putea să obțină ordine de restricție împotriva tuturor oamenilor de pe Pământ.
Începu să respire din ce în ce mai repede și mai greu, pe măsură ce tipul care se afla în spatele ei se apropia. Pașii șui sunau ritmic, măsurat. Poate că nici nu era un om. Amuzant, cum posibilitate ca în spatele ei să seafle un urs o îngrijora mai puțin decât dacă ar fi fost urmarită de un excursionist oarecare. Sau poate că pașii mici măcar nu erau reali. Poate că totul nu era decât un vis, manipulat la fel cum ii fuseseră manipulate trezirile din somn pe tot parcursul jocului, ba chiar și după aceea. Îi erz din ce în ce mai greu să-și dea seama ce e real și de de nu. La fel ca mesajul pe care-l găsise într-o revistă când se furișase până la mall:
