The Starburst

#1

Ies pe ușa din față si un val de caldura imi loveste chipul. Inchid ochii si simt cum caldura imi invadeaza corpul si patrunde in fiecare colt din mine, ma incarcă. Inspir si expir aerul infierbantat de august si-mi oblig picioarele sa inainteze catre centrul Londrei. Nu e prea departe, dar caldura e un impediment, iar eu abia mai pot sa respir.

Imi scot ochelarii de soare din geanta si-i pun la ochi. Nu sunt obisnuita cu o astfel de vreme, Scotia e mult mai rece si mult mai "acasa" decat Anglia, dar voi fi nevoita sa stau aici pentru urmatoarele 4 luni, avand in vedere ca au trecut deja doua.

"Unde pleaca bombonica mea ?"
"Tati, ti-am mai spus de mii de ori sa nu-mi mai zici asa. E ridicol !" mi-am adus aminte de ultimele cuvinte pe care tata mi le-a spus, iar acum, in ciuda faptului ca nu-mi placea termenul de "bombonica" imi lipseste mai mult ca orice. Au trecut deja 3 ani de cand el si mama au murit iar eu le simt lipsa mai mult ca oricand.
"Esti bine ? Hei !"
"Da, da.. iarta-ma."
"Hmm. Stai sa ma gandesc, te-ai impiedicat cumva de vreun soi de piatra invizibila ? Pentru ca am mai auzit asta." râse ușor.
"Varianta ta pare mult mai plauzibilă decât a mea." am început și eu să râd.
"Sunt Holder."
"Astrid"
"Buna, Astrid."
"Buna, Holder

DIN PERSPECTIVA LUI HOLDER

N-o cunosc decat de vreo 5 minute,  dar aceste 5 minute m-au ajutat sa o dezvalui.
E de o frumusețe rară, n-am mai văzut fete atât de simple si totuși atât de greu de descifrat. Soarele de azi îi pune in evidență culoarea intensa a ochilor săi căprui. Am mai văzut ochi căprui, dar ai ei, ai ei mi se par cei mai frumosi ochi din lume, cei mai frumosi pe care i-am văzut vreodată.
Nu e prea inalta, are cam 1,60.
Destul de putin pe langa 1,81 ai mei. As putea sa o car ca pe un sac de cartofi. Totusi evit sa o privesc prea mult, ii fur cateva priviri scurte pe care sa mi le pot imprima pe retina.
"Deci, ce te face sa ajungi pe aici? Mai exact in centrul orașului?"
"Caut...caut ceva. Așa cred." cuvintele i se impletesc in aer, si raman asa o vreme, suspendate-n aer..
Nu vorbim pret de cateva minute, pana cand ajungem in parcul central. Se uita in jur si se aseaza pe prima banca libera. O urmez si eu dupa cateva secunde..

DIN PERSPECTIVA LUI ASTRID

"Caut, caut ceva." nici macar nu stiu ce caut dar asta a fost raspunsul meu..

N-a scos un sunet vreo 10 minute, pana am ajuns in parc. Picioarele imi amortisera iar capul mi se invartea. Am cautat cu privirea prima banca si m-am asezat cat mai normal posibil. Nu voiam sa para ca sunt vreo cersetoare de atentie.
Mi-am scos sticla de apa, dar era goala, iar poseta mea se umpluse de apa. Probabil se sparsese sticla cand am cazut. Ma rog, aproape cazut..
Am oftat si am pus-o pe banca intre noi doi.
Holder privea catre parc.
"Nu-i asa ca e fascinant?"
"Ce sa fie fascinant?" eram nedumerita.
"Cum se bucura de fiecare clipa care trece in viata lor. Cum arunca o privire peste ce isi doresc, si maine dimineata apare la usa. Cum nu-si fac griji despre facturi, despre salariile de la munca, despre incalzirea globala, despre faptul ca tatal tau e in spital de 3 ani, dar refuzi sa mergi sa-l vezi fiindca isi merita soara si fiindca stii ca e un nenorocit. Oh, da, asta chiar e fascinant!"
"Te referi la copii? Copiii sunt fericiti, Holder. Copiii sunt fericiti si îi compătimesc pentru asta. Îi compatimesc al naibii de mult pentru ca nu stiu ce urmeaza."