Mai nou a trebuit sa dau nas in nas cu prezentul. Da! Eu,care traiam mereu in trecut si,tot eu,cea care se hranea cu amintiri. Mai mult de atat! Imi aleg viitorul...
Mi-am dat seama ca am ajuns la o bariera a trairii mele inchise,iar firea mea introvertita ma facea sa pierd tot ceea ce era in jurul meu. Stai chill. Nu ma refer la prieteni. Ma refer la standul cu inghetata de la colt. Stiu. Sarcasmul si firea mea seaca nu o sa ma ajute sa imi depasesc conditia si nici tipul temperamental.
Uneori imi vine sa stau pur si simplu intinsa pe spate si sa fumez tigara dupa tigara. Stai. Eu nu fumez. Era doar o metafora si aveam impresia ca o sa dea bine in contextul pe care l-am abordat.
In fine...
Cert este ca nu o sa ma inscriu in tema trecerii ireversibile a timpului si a ciclicitatii vietii. Stai sa ma mai uit o data sa vad daca am scris bine "ciclicitatii". Bun. Nu o sa scriu despre faptul ca am realizat ce urme a lasat timpul asupra mea si cum m-a maturizat. Pe naiba. Am un grad de maturitate echivalent cu nivelul inteligentei intalnit la un individ posesor de retard mintal.Faza e ca...Unde Dumnezeu au trecut 18 ani? Ce am realizat in ei? Am supt sanul mamei pana incepea sa o doara,ma jucam cu prietenii pe strada,ma bateam cu fratele mai mare cu 7 ani decat mine si,instantaneu...imi aleg facultatea. A...sa nu uitam de zilele petrecute la calculator,jucand tampenii MMORPG sau NFS.
Imi amintesc ca mereu eram considerata baietoasa. Imi placeau jocurile si chestiile destinate sexului masculin. Poate de aceea am inteles anumite aspecte legate de el si asta este motivul pentru care majoritatea amicilor mei sunt baieti. Asta este motivul pentru care imi este dor sa ma bat cu fratimiu...chiar imi este. As putea sa o fac,dar ma indoiesc ca un sclept de 50 de kile se poate pune cu un barbat de 25 de ani care a lucrat aproximativ 10 ani la boltari.
Ceea ce vreau sa spun este ca...nu realizam cum ne schimbam. Uitam sa facem anumite lucruri,iar atunci cand acestea devin imposibile parca ne este mult mai dor. Am crescut si ne-am conformat mai mult sau mai putin societatii,slefuindu-ne personalitatea si saturandu-ne supraeul cu reguli. Reguli pe care nici noi nu le credem...dar le respectam. De ce Dumnezeu le respectam?
Ca sa fim acceptati.
Atunci...cand vom fi noi insine? Cand nu o sa para absurd sa faci anumite lucruri? Si cum ne vom descoperii propriile teluri,daca nu cunoastem necunoscutul,daca nu atingem lucrurile intangibile,daca nu intelegem neintelesurile?
Pentru prima oara inteleg in totalitate versurile: "şi tot ce-i ne-nţeles/se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari"...Deoarece suntem ingraditi de prorpia fire,dar in sinea noastra ne place misterul...
Mister dominat de frica. Frica datorata gandului ca,daca descoperim secretul,dispare si magia...
