Traieşte, iubește şi gata!

Prima zi de şcoală

A sosit ziua pe care o aștept de când sunt mică. Azi o să fie ziua în care o să încep un nou capitol din viața mea. Sunt foarte emoționată , mă gândesc în continuu cum va fi , dacă o să-mi placă sau nu , dacă a merge la școală e ceva mult prea greu pentru mine… ,dar din fericire o să am alături de mine persoane care mă vor face să mă simt în largul meu .
  Pe lângă toate gândurile legate de școală , le am și pe cele legate e Theo . De când am primit bilețelul de la el , nu pot  să mi-l scot din minte. Nu știu cum o să decurgă relația noastă , dar sper ca totul să fie bazat pe sentimente cu adevărat sincere. Nu vreau să aflu și despre Theo ce am aflat despre Andreas , lucru care m-a dezamăgit pentru că părea un tip foarte de treabă . Am evitat s-o întreb pe Ana despre Theo tocmai pentru că îmi era teamă că voi afla ceva la fel de urât cum am aflat despre Andreas.
   Las de o parte gândurile și mă îndrept spre șifonier . Azi e ziua în care voi îmbrăca uniforma pentru școală. E ciudat să se întâmple asta, nu vreau să fiu privită ca o ciudată , pentru simplul fapt că sunt cea nouă , vreau să fiu la fel ca ceilalți  deși asta nu cred că o să se întâmple prea curând .
Îmi vibrează telefonul, am primit un mesaj . E de la …Theo
” Abia aștept să ne vedem !”
Sunt foarte fericită ,o să fim în aceeași școală , o să ne vedem zilnic , nu pot să mă opresc din zâmbit.
Îmbrac uniforma , iar părul îl las desprins . Sunt nerăbdătoare , vreau să văd cum e . Am căutat pe Internet școală la care voi merge , e una dintre cele mai populare din oraș , aici ajung doar copii foarte inteligenți , habar nu am ce caut acolo, dar mă bucur că o am pe Ana aproape de mine. 
  Sunt în mașină cu tata și Mara .
- Tata, se poate mai repede ! spun eu .
- Draga mea , e trafic , nu pot merge mai repede de atât.
- Eva , liniștește-te o să te plictisești de atâta școală.
Sunt convinsă că e foarte obositor să mergi la școală , mai ales la această școală ,dar trebuie să încerc să am viața unu adolescent normal . Asta mă face să vreau mai mult să merg la școală.
- bine…spun eu cu jumătate de gură.
În doar câteva minute în fața mea apare o clădire uriașă , avea o culoare deschisă și o mulțime de geamuri , da era ȘCOALA, locul unde voi merge să învăț de azi. E dimineață , acum e plin de elevi care intră pe porțile școlii , am impresia că o să mi se taie picioarele de câte emoții am .
Mara mă prinde de mână.
- Eva , o să fie bine.
- Așa sper și eu.
Intrăm în școală și mă simt de parcă a-și cunoaște totul din totdeauna, probabil mi-am imaginat de prea multe ori acest moment .
- Bună dimineața ! Tu trebuie să eleva cea nouă !
- Bună dimineața ! Da , eu sunt . spun eu puțin speriată.
- Nu cred că m-am prezentat , eu sunt doamna Barbu , directoarea acestei școli .
  Directoare e  femeie mică de înălțime , dar foarte drăguță .
- Poftiți la mine în birou , trebuie să vorbim despre înscriere.
Ne așezăm pe scaunele așezate în fața biroului ei .
Directoarea începe să ne povestească despere realizările școlii , despre profesori și despre clasa din care voi face parte .Am aflat numărul dulapului meu și am primit o listă în care apărea numărul fiecărei clase în parte astfel încât să nu mă rătăcesc. Însă cea mai bună veste e că sunt în aceeași clasă cu Ana , lucru care mă bucură nespus .
- Cred că am lămurit toate problemele legate de înscriere. spune directoarea încrezătoare,
- Da. Așa se pare . spune tata cu un zâmbet pe față.
- Păi atunci , o să te însoțesc la prima ta oră în școala asta, pentru că orele au început deja .
O însoțesc pe directoare  . Mă fascinează  orice se află în această  școală , nu știam la ce să mă uit întâi . La un moment dat , directoarea se oprește în fața unei uși . Deschide ușa și intrăm.
- Bună dimineața , tuturor !
Când mi-am întâlnit privirea cu Ana , a fost genial . Reacția ei a fost una drăguță , era surprinsă să mă vadă acolo .
- Ea este Eva , iar de azi va fi colega voastră .
- Bună ! spun eu timid .
Colegii mei mă salută și ei .
- Păi , Eva ! Poți să iei loc lângă Luca . spune profesoara.
Directoarea îmi indică unde era banca. Luca era așezat în banca a doua de pe mijloc , merg și mă așez lângă el .
- Bună ! eu sunt Luca, îmi spune el imediat ce mă așez.
- Hei , sunt Eva , îmi pare bine!
Nu mai spun nimic , îmi scot un caiet și încep să copiez exercițiul pe care profesoara l-a scris la tablă și încerc să-l rezolv , e ciudat de simplu pentru mine , pentru că exercițiile pe care le facem cu profa Ionescu erau foarte avansate , o programă mai avansată decât cea de liceu.  Ridic mâna , era ciudat nu mai era nimeni care să fi terminat.
- Vrei să spui ceva , Eva ! mă întreabă profesoara ușor surprinsă.
- Da, am terminat exercițiul .
- Foarte bine ! Vino te rog la tablă și rezolvă-l !
- Sigur !
Merg la tablă și rezolv foarte repede exercițiul .
- Nu e rău deloc ! zice profesoara . Presimt că o să lucrăm bine împreună .
Dau din cap și mă întorc la locul meu .
- Te-ai descurcat perfect pentru prima ta oră de mate . îmi spune Luca și îmi face cu ochiul.
- Da, sigur . spun eu amuzată .
Ora trece foarte repede , nici nu mi-am dat seama când s-a terminat . Îmi strâng lucrurile , iar atunci Ana sare pe mine și mă îmbrățișează .
- Nu-mi vine să cred , vom fi colege de clasă. Spune ea cu un zâmbet până la urechi .
- Da, sunt foarte bucuroasă .
- Eu trebuie să plec am puțină treabă , te descurci sigură ?
- Cred că da  . Nu-ți face griji !
Ne mai îmbrățișăm încă o dată și Ana iese din clasă , iar eu la scurt timp după ea .
Holurile erau acum pline de elevi , nu știam în ce parte s-o iau . Totul părea mult mai simplu de dimineață , dar acum a devenit o misiune imposibilă să-mi găsesc dulapul.
- Pari puțin dezorientată ! îmi spune o voce dintr-o dată .
Mă întorc , era Andreas.
- Andreas! Ce mă bucur să te văd !
- Și eu …Cauți ceva ?
- Sincer, îmi caut dulapul .
- Te ajut eu să-l găsești , ce număr ?
- 202!
- Serios ?
- Da, de ce ? întreb eu foarte surprinsă .
- Asta înseamnă că  ai dulapul fix lângă al meu .
- Ce tare ! spun eu puțin uimită .
- Hai să mergem !
Îl urmez pe Andreas , era foarte multă lume pe hol . La un moment dat se întoarce spre mine și mă prinde de mână . Nu voiam să- l țin de mână , dar mă ținea prea  strâns , era de parcă îi era frică să nu mă pierd prin mulțime.
- Acesta e dulapul tău ! îmi spune Andreas indicând spre dulapul 202.
- Îți mulțumesc mult !
- Pentru nimic , mă bucur că am putut să te ajut ! A și încă ceva , ai grijă la tipul care are dulapul lângă tine .
- De ce ?
- E un tip ciudat și n-ași vrea să-ți facă rău .
E ciudat ceea ce îmi spune Andreas , dar nu mai întreb nimic legat de asta .
- Acum la ore ! O să-ți arăt școala în pauza mare !
- Bine !
Mă însoțește până în fața clasei .
Orele trec foarte repede , profesorii sunt oameni de treabă , iar colegii mei sunt foarte drăguți . Am povestit cu Ana despre cursuri , mi-a explicat ce înseamnă ” viața de liceu” și alte lucruri care mă vor ajuta .  Clopoțelul care anunță pauza mare a sunat de câteva minute , mă îndrept cu Ana spre grădina școlii când cineva mă prinde de mână .
- Ți-am promis că o să-ți arăt școala .
- Am uitat  ! spun eu puțin jenată.
- Stai liniștită ! Hai să mergem !
- Așteaptă puțin , nu pot să vin acum .
- Eva , stai liniștită , du-te ! îmi zice Ana puțin enervată de prezența lui Andreas.
- Ești sigură ?
- Da, am puțină treabă , deci ne vedem după .
- Atunci să mergem !
- …bine .
O privesc pe Ana , nu era tocmai încântată că el îmi va arăta școala , și îmi șoptește să am grijă . 
  E puțin ciudat , la ce să am grijă?
Andreas mi-a prezentat amănunțit școala. Am descoperit laboratoarele de fizică , biologie și chimie , am văzut sala de film a școlii , sala în care sunt acordate premii și se fac întâlniri cu elevii pentru a dezbate anumite probleme, ba chiar și sala lui de clasă.  Andreas se comporta destul de bine cu mine , nu părea deloc băiatul despre care vorbea Ana .
- Îți mulțumesc mult , pentru tot , Andreas !
- Pentru nimic , a fost o plăcere !
- Eu ar cam trebui să plec.
- S-a întâmplat ceva ? spune puțin îngrijorat.
- Nu, doar că i-am promis Anei că o s-o ajut cu ceva .
- Atunci ne vedem mai târziu.
- Sigur !
Nu voiam să-l mint , dar trebuia să plec . Nu mai am răbdare , pentru că vreau să-l văd pe Theo . Îmi iau telefonul și îi trimit un mesaj cum că vreau să ne vedem .Merg în clasă pentru că mai sunt încă două ore până la încheierea cursurilor.
În pauză ies în curte și mă plimb , de una singură. Ascultam muzică în căști , deci nu auzeam nimic în jurul meu . La un moment dat cineva îmi pune mâinile la ochi …nu pot să nu-i recunosc mirosul , dar vreau să-i văd reacția .
- Cine e ? întreabă el .
- Păi nu știu.  Mihai ? spun eu râzând .
Își trage mâinile.
- Și eu care credeam că nu ai cum să nu ghicești . îmi spune Theo râzând.
- De fapt știam că ești tu , dar am spus un nume la plesneală doar pentru că voiam să-ți văd reacția .
- Haha, foarte amuzant . spune el prefăcându-se supărat.
- Atunci am înțeles , nu te bucuri să mă vezi ! Bine, pa ! spun și plec.
Theo vine după mine și mă strânge tare în brațe .
- Nici nu-ți poți imagina cât de mult mă bucur să te văd , îmi șoptește el la ureche .
- Și eu mă bucur tare mult !
  Ne așezăm pe o bancă și încep să-i povestesc despre cum a fost prima mea zi de școală . Mă privea într-un fel anume , nu pot să explic cum mă simțeam , era un sentiment ciudat , dar plăcut în același timp .
- Îmi pare rău că nu am fost eu cel care ți-a prezentat școala , dar am avut puțină treabă cu echipa.
- Stai liniștit , m-am descurcat .
- Sper că cea care ți-a prezentat școala nu ți-a arătat și terenul de fotbal , pe acela vreau să ți-l arăt eu .
- Abia aștept ! spun eu entuziasmată . Dar trebuie să-ți spun ceva .
- Ce ? întreabă el curios .
- Nu o fată mi-a prezentat școala , ci un tip , Andreas .
Brusc zâmbetul de pe fața lui Theo a dispărut.
- Andreas ? Ai spus cumva , Andreas !?
- Da, de ce ? întreb îngrijorată .
- Nimic , nu contează ! îmi spune , uitându-se în pământ .
- S-a întâmplat ceva ?
- Nu , doar că … e un mare nesimțit.
De ce toată lumea spune asta , cu mine s-a comportat foarte frumos . Ana mi-a spus acele lucruri despre el , dar acum încep să le cred.
Îl prind de mână și mă uit în ochii lui .
- Stai liniștit! Nu a fost mare lucru .
- Sper că nu ți-a făcut nimic . spune cu o voce destul de nervoasă. Era de parcă acum ar fi vrut să meargă să-i dea una in mutră .
- Nu , nu s-a întâmplat nimic . Pur și simplu mi-a prezentat școala.
- Bine… spune Theo oftând .
Nu știam cum să-l fac să zâmbească din nou.
- Ce spui dacă mâine mi-ai prezenta tu școala !?
- Poftim ? întreabă el nedumerit .
- Vreau ca tu să-mi prezinți școala , așa o să fie mai interesant . spun eu râzând.
- Abia aștept , mâine în pauza mare , ne vedem în holul mare , te aștept lângă dulapul meu.
- Bine , așa facem .
- Eu ar trebui să plec , am oră . Și la fel ar trebui să faci și tu .
Mă sărută pe obraz și plecă.
- Nu cred ! îmi spune Ana.  Îl cunoști pe Theo ?
- Da!
- De cât timp ?
- Păi e o poveste lungă , să zicem că l-am întâlnit de ziua mea .
- Serios ? Și mie de ce nu mi-ai spus ?
- Îmi pare rău , dar nu voiam să aflu și despre Theo ceea ce am aflat despre Andreas .
- Sunt niște lucruri , dar o să ți-le spună el la un moment dat .
- Dar tu , de unde îl cunoști ?
- Păi pe lângă faptul că suntem în aceeași școală suntem și veri .
Nu-mi vine să cred ce aflu .
- Vorbești serios ?
- Foarte serios .
Nu știam ce să-i spun . Încă eram șocată.
- Să ști că l-ai cam dereglat .
- Poftim ?
- De când te-a întâlnit vorbește în continuu de tine . La un moment dat chiar voiam să-ți spun , dar m-am gândit că e mai bine să nu .
- Ana, nu știu ce să spun .
- Nu trebuie să spui nimic . Eu trebuie să-ți mulțumesc .
- Pentru ce ?
- Pentru că datorită ție , e mai vesel .
  Nu știu ce s-a întâmplat înainte de al cunoaște eu , dar sunt sigură că atunci când o să vrea să-mi spună o să-mi spună.
- Ana, pot să te întreb ceva ?
- Sigur.
- Care e treaba cu Andreas ? Și tu și Theo mi-ați spus că e un nesuferit .
- E o poveste veche …
Chiar când mă pregăteam să o întreb despre asta , clopoțelul anunță începerea orelor .
- O să-ți povestesc altă dată ! îmi spune Ana grăbită.
- Bine… spun puțin dezamăgită .
- Apropo, mă tem că azi nu te pot însoți în drum spre casă , trebuie să ajung la magazin , dar știu pe cineva care arde de nerăbdare să te însoțească .
Știam cine .
- Am înțeles ! spun eu cu un zâmbet până la urechi .
Intrăm în clasă și ne așezăm la locurile noastre . Ora decurge foarte încet , mă uitam la ceas din minut în minut , abia așteptam să se termine . Când în sfârșit s-a sunat mi-am strâns repede lucrurile și am mers la dulap să las o parte din lucruri . Ajunsă acolo am observat că Theo ieșea din sala despre care Andreas mi-a spus că e sala lui de clasă .
- Theo ! îl strig și merg după el .
- Uite-o pe colega cea nouă . îmi zice râzând.
- De ce ai fost în sala aia ? întreb oarecum speriată.
-  Păi e clasa mea , am fost la oră . De ce , s-a întâmplat ceva ?

- A, nu ! Eram doar curioasă.
Nu-mi vine să cred , Theo și Andreas sunt în aceeași clasă .
- Bine, curioaso ; atunci te însoțesc până acasă .
- Dacă îmi mai spui o dată așa…
- Ce o să se întâmple? mă întreabă râzând .
- Asta ! În acel moment îl ciupesc de braț , așa o să învețe să nu-mi mai spună așa.
- Au , asta a durut !
- Data viitoare nu îmi mai spui așa. îi spun eu râzând.
- Bine ! Hai să mergem !
În drum spre casă Theo mi-a povestit despre meciul de fotbal care o să urmeze . A spus că e foarte important pentru reputația școlii să-l câștige.
- De ce e așa important ? întreb la un moment dat .
- Echipa asta e foarte bună , școala noastră a pierdut toate meciurile contra lor de 10 ani încoace.
- wow , sunteți praf! spun eu râzând.
- Da, mulțumesc pentru încurajare .
- Ști că nu vorbeam serios . Anul acesta poate va fi diferit .
- Nu știu ce să zic .
- Ai încredere. îl prind de mână ,dar mi-o retrag repede  .
Continuăm să mergem tăcuți , niciunul din noi nu spunea nimic . La un moment dat am vrut să vorbesc despre bilețel , dar voiam să-l las pe el să spună . Ajunși la capătul străzii unde locuiesc mă opresc și îmi scot căștile din ghiozdan , dar când le-am scos a căzut și bilețelul de la Theo .
- L-ai păstrat ? mă întreabă cu un zâmbet mic în colțul gurii.
- Bineînțeles , nici nu aveam de gând să-l arunc. 
Îl ținea în mână şi îl privea de parcă nu ar fi ştiut ce scrie pe el.
- Eva ! Am scris bilețelul acesta pentru că așa am simțit și am vrut să ști și tu asta , dar dacă tu nu simți același lucru atunci…
- Și eu te plac ! spun fără să stau să mă gândesc.
Atunci Theo se apropie de mine din ce în ce mai mult , se uita fix în ochii mei , era un moment perfect , nu-mi doream mai mult … când buzele noastre erau foarte aproape de a se atinge …îmi sună telefonul .
Theo se depărtează de mine rușinat .
Era , Mara , voia să vadă dacă totul e în regulă .
- Theo , îmi pare rău ! Trebuie să plec.
- Stai liniștită !
Mă sărută pe obraz și pleacă . Ce moment penibil , în clipa în care mi-a sunat telefonul ași fi vrut să-l sparg , mă simt prost .
- Am ajuns ! strig eu ca toți să mă audă .
- Eva , cum a fost ziua ta ? mă întreabă Mara curioasă.
- A fost minunată ! Nu mă așteptam să fie așa de bine.
- Mă bucur că ți-a plăcut, îmi spune tata zâmbind.
- Acum vă las , am teme de făcut.
Urc la mine în cameră , fac un duș și mă schimb în haine cât se poate de lejere .
Dragă jurnalule,
  A fost ziua în care am început un nou capitol în viața mea , am mers pentru prima dată la școală. A fost cu adevărat special totul . Andreas mi-a arătat școala ,dar pentru că îmi doream ca Theo să facă asta mi-o va arăta și el , mâine. E ciudată relația dintre ei , nu am aflat nimic , dar sper ca unul dinte ei să-mi spună și mie care e motivul pentru care nu se suportă . Am aflat că Theo e vărul Anei ,lucru care m-a bucurat mult.
  !!!! Azi era să am primul sărut din viața mea , dar nu a fost să fie . M-am simțit prost și cred că și Theo , dar e important e că mi-a spus și în față ceea ce a scris pe bilețel.
PRESIMT CĂ VIAȚA MEA SE VA SCHIMBA RADICAL !
Închid jurnalul , și primesc un mesaj .
” O să-ți prezint mult mai bine școala decât ghidul tău de azi .”
Îi răspund.
” Bine, abia aștept ;) "