E un nor pe cer-
Mic, alb și rătăcit-
Aduce ploaie,
Și nu e nimic în jurul meu care să m-acopere
Și simt că pier.
În locul ăsta pustiit
Genunchii mi se-n doaie,
Iar vântul s-a decis ca sufletul să mi-l descopere,
Să-l lase liber,
Singur și-al nimănui,
Uscat și amar-
Poate doar ploaia l-ar mai asculta cumva.
Dar dacă-i zbier?
Dacă-i cer Domnului?
Mă simt ca un avar:
Să am, dar să-i mai cer și altceva.
Și iar se-ntunecă...
Vin nori;
Aduc și ploaie
Și mă răstorn ca stelele căzătoare-n atmosferă,
Dar luna alunecă
Prin ploi,
Se-așează pe o foaie
Și-mi arată cum norii albi în cei negrii se transferă.
Dar dacă plouă?
Dacă mă șterge?
Ce fac? A cui rămân?
Cui să-i spun că-mi zburdă-n gând cu zecile de frici?
V-am rămas vouă?
Am cu cine merge?
Nu vreau decât s-amân-
Oh, ploaie, te rog să pleci, să nu vii încă aici!
