WYATT

O înnebunea. O făcea să-și treacă cu mâinile peste firele de păr zgribulite și să se întrebe cine era. Corpul conectat cu motorul, viteza nebună cu care trecea pe asfalt... totul atât de ireal, și totuși, real. Ochii i se măreau, inima dând tumbe de plăcere. Nu știa de unde venea acea stare de bine, de plinătate, dar o dorea ca și cum viața ei depindea de el.
Nu-i cunoștea chipul, nici ochii, nici parfumul, dar îl simțea ca un magnet. Era prezent în fiecare seară și câștiga, iar spre final, o privea. La fiecare victorie, în același loc, preț de un minut. O sorbea, iar ea se lăsa pradă lui.