Dragostea întotdeauna învinge

Un joc periculos - Epilog

Epilog

Şi uite-mă aici. Ani mai târziu şi tot alături de el. Aţi aşteptat un basm? Nu. Nu chiar. Eu trăiesc în iad. Cât de distractiv poate să fie asta? Cassio este cel care mă păstrează sănătoasă mintal. Adelaide este legătura mea cu planul meu de existenţă.

Vă aşteptaţi la o căsătorie enormă şi albă cu flori şi o rochie pufoasă? Nu chiar. O căsătorie este o uniune binecuvântată de Dumnezeu.

Cassio şi cu mine am avut o uniune supervizată chiar de Lucifer în persoană. O onoare, mi s-a spus. De asemenea, mi s-a spus că a fost o ceremonie. Numai că eu am fost prea ocupată să raţionalizez... şi să mă ciupesc... ca să îmi pot aminti prea multe din acele zile.

Ne-am făcut casa în unul dintre primele nivele ale iadului. Cu filozofii. Dante nu a avut niciodată atât de multă dreptate ca în prima mea zi din Iad. Eu l-am întâlnit pe Vigil. Şi vorbesc des cu el. Homer, poetul orb, este, de asemenea, aici. Deşi el este mult mai pretenţios decât Vigil.

El pare mulţumit că am citi „The Aeneid", deşi continuă să fie dezamăgit complet că a fost publicată. El nu a terminat-o... dar acum ştiu cum trebuia să se termine.

Este ciudat să vorbesc cu asemenea figuri istorice. Nu voi minţi. Este deconcertant. Oamenii despre care am învăţat atât de multe la şcoală... ei există. Chiar există.

Nu îmi place. Mi se pare straniu. Este jenant. Mă face să mă simt incredibil de inferioară.

De ce continui să socializez cu ei, mă întrebaţi?

În schimb vă întreb eu ce altă opţiune am.

Când Cassio este plecat – nu mă întrebaţi ce face... sinceră să fiu, eu nu aş vrea să ştiu – eu nu am cu cine să vorbesc. Şi întotdeauna am fost o creatură sociabilă.

Îmi sugeraţi să mă împrietenesc cu ceilalţi demoni? Ei bine. După ce am fost arsă de unul, înjunghiată de altul şi aproape omorâtă de un al treilea, am învăţat să îmi ţin distanţa. Asta este cea mai înţeleaptă alegere. Cel puţin până învăţ cum merg lucrurile pe aici.

Am auzit că există şi alte femei pe aici ca şi mine. M-am întâlnit cu una sau două. Sunt nişte femei retrase şi bântuite. Câteodată mă întreb dacă arăt ca ele acum.

Poate aţi observat că exuberanţa şi bucuria mea obişnuită au dispărut.

Nu chiar. Îmi este doar greu să le aduc la suprafaţă. Tristeţea continuă a acestui loc nu este propice pentru fericire şi petreceri distractive şi torturi de ciocolată şi fanioane colorate. Ce nu aş face pentru unul dintre torturile de ciocolată ale lui Madelein.

Oh! Trebuie să recunosc că continui să fiu în contact cu Madelein. Care s-a împiedicat, şi ea, peste belelele sale. Ea este mult mai înţelegătoare decât societatea. Aşa că acum o vizitez la azilul de nebuni. Desigur, ei nu îl numesc aşa... dar asta este ceea ce este. Vestea bună este că Madelein este întreagă la minte... orice vă poate spune asta.

Are tot azilul înfăşurat în jurul degetului ei mic. Şi le este şi teamă o idee de ea. Tocmai de aceea îmi răsfaţă acum pisica. Cher o ajută să conducă azilul. Este amuzant de privit, serios. Ele două mergând pe holurile sterile, una lângă alta, este o privelişte de admirat.

Am un dulău al iadului acum. De ieri. Mai degrabă un căţeluş al iadului. Este incredibil de drăguţ. Fum şi umbre cu ochi care îţi ard sufletul.

Da. Foarte drăguţ.

I-am spus Wade. De la Wade Wilson aka Deadpool.

Sper să existe o asemănare între ei într-o bună zi. Dar, după privirile urâte pe care mi le aruncă Wade de fiecare dată când mă uit în direcţia sa, mă îndoiesc că asta o să se întâmple.

Aşa că am reuşit să enervez un alt locuitor al iadului.

Ce şocant. Serios.

Dar mă place. Lucru pentru care ar trebui să fiu recunoscătoare, presupun. El este oarecum drăguţ în modul lui de atinge-mă şi te voi rupe în bucăţele. Sper că va trece de această fază. Adelaide îmi spune să nu am speranţe prea mari şi îl recompensează de parcă este mândră de comportamentul lui. El l-a muşcat pe Aristotel, dacă vă vine să credeţi.

A trebuit să îi fac o plăcintă ca să scap.

Un lucru bun din viaţă în iad – tu îţi găseşti un hobby sau îţi pierzi mintea. Eu m-am apucat de făcut plăcinte cu rezultate dezastruoase.

Acum sunt destul de bună, însă. Nu am mai ars nimic important de mult timp. Perdelele şi podeaua nu se pun.

Am vorbit cu Fiona, recent. Este o femeie dată naibii. Nu insinuez nimic pentru că nu este în iad. Este în Bulgaria.

Da, aţi auzit bine. Bulgaria. Într-un fel de lună de miere. După asta se va duce undeva în Canada. Eu întotdeauna am ştiut că va ateriza bine.

Sau pe picioarele altcuiva.

Soţul ei este absolut îndrăgostit de ea. Şi divin.

În cel mai bun mod posibil.

Eu tot uit că asta este o injurie aici.

Dar divaghez.

Sfatul meu este simplu.

Nu jucaţi jocuri cu demoni.

Aţi putea ajunge să vorbiţi cu oameni morţi pentru tot restul eternităţii.

Sfârşit