Frumusețe

Suntem atrași de frumusețe.

Suntem atrași de oameni frumoși. Indiferent de cât de mult detestăm superficialitatea, cu toții trebuie să o recunoaștem. Puteți să-mi spuneți că toți oamenii sunt frumoși sau că doar interiorul contează, însă nu toți ne-am născut frumoși. Mulți dintre noi, stăm ascunși prin colțurile unei utopii supra-perfecționate încercând să ne facem frumoși. Mulți dintre noi stau și ascund cioburile oglinzilor pe care le-au spart. Mulți dintre noi își plâng de milă pentru că ne dăm seama că nu vom fi niciodată mai buni, mai strălucitori, mai diferiți.

Iar ea, ea nu era frumoasă.

***

-Cum de mă iubești?

-Am învățat.

-E greu?

-Da.

-Scuze.

-Nu-i nimic.

-Eu te iubesc mult.

-Știu.

-Hai la mare.

-Nu pot să te duc la mare. Oamenii o să se uite la noi.

-De ce te deranjează dacă se uită oamenii la noi? Pentru că sunt urâtă?

-Da.

-Atunci mergem pe o plajă fără oameni.

-Apa o să fie prea rece.

-Atunci o să te încălzesc. O să te strâng în brațe.

-Ești prea slabă ca să mă cuprinzi. Hai să mănânci ceva.

-Nu. Nu merit. Nu sunt suficient de frumoasă ca să mănânc. Fetele urâte nu mănâncă.

-Hai cu mine. Pe balcon.

Și stam așa, pe balcon, cu brațele în jurul ei, protejând-o de farurile mașinilor, în miez de noapte. Vorbeam.

-Știi ce vreau acum?

-Ce?

-Vreau la mare.

A râs.

-Ești nebun!

-Doar când mă îmbat.

-Ești beat?

-Sunt beat. Dragostea asta dăunează grav sănătății. Toată lumea-i beată acum, în miez de noapte.

-Hai să ne ducem la mare. Iubesc marea.

-Îmi și imaginez.

-Da. Și eu. Să stăm amândoi întinși pe nisip să așteptăm marea să ne sărute picioarele și soarele să ne răcorească pielea.

-Dar să nu stăm prea mult.

-De ce? Nu-ți mai place marea?

-Ba da. Dar dacă mi te fură?

-Cine să mă fure?

-Marea. Iubești marea mai mult decât mă iubești pe mine.

-N-o să mă fure nimeni. Tu ești marea mea.

Ea era urâtă din cauza bolii. Se născuse cu boala, se născuse urâtă. Era așa fragilă și toate oasele îi ieșeau în evidență. Nu era frumoasă. Numai pielea era pe ea. Avea fața roșie iar părul ei roșcat era scurt și rar. Iubeam un schelet ambulant cu inima cusută pe piept. Iubeam un fluture schilod. Iubeam fata cu nume de floare.

-Mă iubești?

-Nu.

-Scuze. Ești frumoasă.

-Nu sunt. Nu te merit. Pleacă.

-De ce? Pentru că te iubesc?

-Pentru că m-ai iubit. Vreau să pleci.

-De ce?

-Eu, o să plec eu, atunci. N-o să mă întorc după tine.

-Ești frumoasă.

-Știu. Sunt frumoasă.

Acel moment a rămas gravat pe o lacrimă. O lacrimă pe care n-am vărsat-o. N-o voi vărsa. Mă păcălește. Vrea s-o iau cu mine la mare. E frumoasă in costum de baie. Se joacă. Nu s-a dus.

S-a dus? Am înnebunit?