Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

De ce porti masca mereu? (Editat)

 Nu inteleg ce mi-se intampla. Imi simt intreg capul cum se balangane, parca stand sa se rupa din gat. Daca stau sa ma gandesc nu ar fi asa rau sa imi rup gatul si sa mor. Cu toate acestea imi deschid ochii si primul lucru pe care in vad este masca albastra a lui EJ care se apropia si se departa de mine destul de rapid.

-Trezeste-te! Asta daca nu vrei sa fi urmatorul meu mic dejun.

Prima parte o spune pe un ton destul de superior, insa a doua parte are o tenta amuzanta. Nu cred ca mi-ar face rau nimeni de aici, insa nu mai stiu daca chiar vreau sa testez aceasta teorie, mai ales cu el.

-Bine, gata, gata! Sunt treaza!

Spun si dau sa ma ridic. EJ se indeparteaza putin de mine si isi aranjeaza putin gluga hanoracului. Cateva suvite rebele cautau sa iasa, insa fara succes. Il privesc destul de atenta fiind la detaliile de la nivelul fetei. Acele zoaie negre de pe masca ce pareau a fi acolo de foarte mult timp si ochii. Acele doua gauri negre prin care se vedea doar negru semanau cu un abis infinit in care probabil ai muri inainte sa realizezi ca esti acolo

-De ce porti masca mereu?

Ma trezesc vorbind cu glas tare in timp ce imi frec putin ochii si privind spre patura de pe pat. Chiar daca nu ii vad reactia, cred ca uimirea intrebarii mele l-a acaparat. Ma ridic din pat si meerg spre dulap cautand niste haine care sa imi placa, cand aud un raspuns.

-Nu vreau sa speri oamenii cu fata mea.

-Da, dar majoritatea oamenilor stiu deja cum arati. E destul sa dai o cautare pe net.

-Mara... nu tot ce e pe net se potriveste cu realitatea. Mai ales noi. Eu, SlenderMan, Jeff, chiar si TU!

Acel "TU" de la final era rostit apasat si avea rolul de a creste o oarecare tema in mine, ceea ce nu s-a intamplat. Nu ma intereseaza sincer ce poveste nemuritoare e scrisa despre mine pe net, insa daca iau in calcul ca sunt aici, din moment ce nu am vrut deloc sa cred in existanta a cam tot ce in jurul meu, cred ca pot sa am o mica incredere in internet. 

-Poate, insa nici de ignorat nu poate fi chiar totul. Nici nu am vrut sa cred in voi, dar uite unde sunt.

Ii spun usor amuzata, in timp ce scot un tricou si o fusta, ambele de culoare neagra. Ma apropii cu pasi nesiguri, dar mari de baiatul ce statea pe marginea patului si privea in gol. Cand ma asez langa el, acesta se ridica. 

-Masa o sa fie gata in vreo 5 minute. Vrei sa te astept?

Aceeasta este ocazia perfecta sa ma pun bine pe langa el. Asa stiu ca am sanse sa supravietuiesc in casa asta si poate chiar sa ma impun putin. Pe langa asta, ceva pare ciudat la el si ceva din mine parca vrea sa afle ce.

Dau aprobator din cap si merg spre baie unde nu pierd foarte mult timp. Ies si sar intr-o pereche de bocanci. In timp ce imi aranjez sireturile prin fiecare gaura, mintea mea gandeste o intrebare pe care sa o adresez. Trebuie sa fac cumva sa aflu ce vor de la mine, caci nu ii vad sa ma primeasca doar fiindca nu imi placea vechea mea viata. Decid sa intreb direct. Renunt la porice plan si las mintea sa fie libera in haosul ei si vorbesc pierduta.

-De ce eu?

-Ha?

-De ce eu? Ce e asa special la mine de m-ai adus aici? Trebuie sa fie ceva pana la urma nu? Nimeni nu primeste nimic degeaba in viata asta. 

-Ai ceva anume Mara. Si nu ma refer la atitudine sau gandire. E ceva ce urmareste Slender la tine de cateva luni, poate chiar ani. Personal cred doar ca ai vreo tulbulare neuropsihică. Ceva simplu... uman. Insa SlenderMan neaga. Spune ca e imposibil fiindca nu esti umana. Cu toate acestea nici el... si nici eu nu putem sa ne dam seama ce esti. Asta e foarte frustrant stii? Toata viata mea, ca om am visat sa devin medic. Sa ajut lumea! Iar nu am mai putut face asta, m-am dedicat cu totul vietii aici. Pentru ai ajuta cel putin pe cei din jurul meu. Intelegi?