Volumul III- Gemenii Hateway *Frăția*

Capitolul XX

                                                         Mary

Acum fix 17 ani am deschis pentru prima oara ochii. 

Am deschis ochii buimaca, bajbaind dupa telefon. Ii rezervasem o sonerie speciala. ''Perfect two'', parea cea mai buna alegere. 

-Realizezi ca e 3 dimineata, nu?

Il puteam simti zambind. Vocea sa adorabila era somnoroasa, semn ca se fortase sa stea pana acum. 

-Stiu, iubito, dar cum as putea sa dorm stiind ca in momentul asta se nastea cea mai perfecta fiinta pe care o cunosc?

Am rosit. 

-Vai, David! Ce romantic incurabil!

-La multi ani, Mary! Nu prea le am cu urarile, dar esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. Te iubesc, la naiba! Mai mult si decat pizza.

-Mai mult si decat muzica ta clasica cu tente de rock? 

-La naiba, da!

Am incercat sa imi inabus pe cat posibil rasul, pentru a nu deranja parintii ,cuprinsi in arta sforaitului, de alaturi. 

-Chiar era necesar acel ''la naiba''? 

-Face chestia aia siropoasa sa sune mai barbateasca, stii ce zic? 

Am aprobat, uitand ca el nu ma poate vedea. 

-Imi e somn, David... Sunt mai mult decat dispusa sa iti ascult confesiunile maine. 

-Nu cred ca voi mai avea acelasi curaj maine... Mai ales daca ma privesti cu ochii aia verzi ai tai. 

Il mai auzeam ca prin vis. Ultimele cuvinte pe care i le-am adresat au fost ''Te iubesc!'', inainte sa ma pierd din nou in lumea viselor. 

Pe la 11 jumate m-am ridicat in sezut, simtind ca ceva e in neregula. L-am zarit pe Vladimir cum ranjeste angelic de langa patul meu, uitandu-se tinta la fata mea. M-am intins, sceptica, aranjandu-mi parul cat de cat. 

-Ce faci aici, pacaliciule? 

-La multi ani, scumpa sora! Tot mai mica decat mine ramai!

Am multumit automat, chinuindu-ma sa inteleg ce il amuza atat de tare. 

-Ce e? Am ceva pe fata?

Rase, ridicand din umeri. 

-Te las sa te pregatesti!

M-am repezit la baie, analizandu-mi chipul ravasit din cauza somnului. Sprancenele erau la locul lor, la fel si fata. Nu parea nimic suspect. Am ridicat din umeri, bagandu-ma la dus. Apa fierbinte imi dezmierda pielea, contrastand placut cu acea zi de inceput de iarna. Am trecut pe langa oglinda aburita, cedand dorintei de ma admira. Un urlet imi incolti in piept.

-Vladimir! Tu esti normal la cap!? 

Aparu, sprijinindu-se de tocul usii. 

-Nu iti place? Ai nostrii au zis sa iti fac rost de o zi de nastere colorata. 

Mi-am trecut degetele disperata prin fosta nuanta de blond, acum de un albastru neon. 

-Era o metafora, creatura fara al doilea sapiens in gene!

Rase cu pofta, venind in spatele meu. 

-Mie imi place. 

M-am repezit la el, dar a disparut la fel de repede cum a aparut. 

-Aniverasare frumoasa, surioara!

Am marait in culmea exasperarii, frecandu-mi parul cu prosopul. Nu iesea nici de-al naibii.