voisem sa ma asez
pe un scaun liber
din aceasta sala de teatru
a existentei.
l-am vazut cum stralucea
doar pentru mine
asemenea unui diamant pretios,
asemenea unei perechi de ochi
nascuti din purul cosmos...
insa, cand sa ma asez usor pe el,
o domnisoara se asaza inaintea mea,
atentionandu-ma ca e ocupat.
am mers mai departe...
un alt scaun ma astepta
la cativa ani lumină...
il vad cum impejuru-i
merg oameni asemenea unor furnici
in jurul mușuroiului lor.
m-am apropiat transpirat
de speranță
și, ca o privire din trecut,
fulgerător,
un individ se așezase,
scuipându-mă, înjurându-mă,
m-a atenționat că este ocupat.
am mers mai departe...
am mai văzut un scaun,
ultimul scaun,
tot prăfuit și murdar de timp.
am alergat pana cand
mi s-au taiat picioarele
de vântul uitării
de sine... m-am târât
prin focul inimii străine
și prin gheața sufletului pustiu
incercând să ajung la scaun.
l-am escaladat in timp ce moartea
imi soptea vorbe dulci
la ureche.
m-am așezat pe el asemenea
unui rege,
insa, din cauza condiției mele de om,
scaunul s-a rupt,
am rămas pe podea
asemenea unui rege al eșecului...
...și acolo am rămas.
CITEȘTI
Sângerări
Poetrypoezii scrise de mine sau texte alese când o văd dar nu e langa mine, când sunt la pământ, când mă lovește nostalgia cu vreo 80 km/h sau ... atat
