Scoala noua
Eh, iata-ne aici cu bagajele facute si gata sa ne cunoastem noua institutie unde vom invata.E diferit si avem emotii.Sunt Izabella Watson si am 16 ani.Sunt mai ciudatica de felul meu, dar in rest sunt ok.Am o gasca formata din inca trei fete: Lianna, Marry si Beatrice.Ele sunt viata mea si asa va fii mereu, nimeni nu ne poate desparti sau asa credem noi.
Dimineata ma trezesc plina de emotii si fluturi in stomac.Am coborat jos unde m-am pregatit si am plecat in statie sa astept autobuzul spre a merge la noua scoala.Fetele deja erau acolo si ma asteptau.
-Neata, fetelor! Pregatite?
-Da!
A venit intr-un tarziu si autobuzul care era foarte mare.Mai erau inca multi elevi acolo.Am ucat si ne-am asezat la locurile noastre: eu cu Beatrice si Lianna cu Marry in fata noastra.Drumul era ciudat si nu ducea catre asa zisa scoala ci catre o cladire mare si veche unde mai multi oamenii cu pusti ne asteptau.Am fost rapiti deoarece era clar din cauza soferului nostru plin de tatuaje si cu o pusca dupa el.Eram speriate si nu stiam ce se va intampla cu noi! Am fost dusi in aceea cladire si pusi sa ne dam lucrurile care ne pot ajuta sa luam legatura cu omenirea de afara.Urasc viata in captivitate.In drumul spre asa zisele noastre camere am vazut cum unul dintre soldatii aia il mpusca pe un tanar direct in cap.Imagini socante.Din fata noastra se auzea o voce.
-Prima regula: Daca incercati sa fugiti sau va rastiti unui superior sunteti pedepsiti cu un glont in cap!Priceput?
-Da, am raspuns cu toti in cor.
Si asa a decurs prima noastra zi aici.Aveam o imbracaminte oribila deci uram viata asta.Macar eram alaturi de fetele mele.Fara ele chiar nu as fii rezistat in tot cosmarul asta. Cum dracu sa fii impuscat in cap si sa oferi imagini socante unor copii inocenti care nu doreau sa se afle aici.Viata putea fii mai rea? Da putea fi, fiindca paturiile noastre erau iacs, pline de gandaci asa ca am fost nevoiti sa dormim cu ei alaturi.Uram chestiile astea si uram aceasta institutie cum so fi numit ea! E oribila.Nimeni nu poate trai aici.
Si uite asa am inceput sa ne facem paturiile , ni s-a dat o mancare nu o pot numi delicioasa ca drept cina si am fost trimisi in pat dupa ce am salutat fiecare " soldat" din toata institutia.Intr-un sfarsit am ajuns si noi in paturiile noastre groaznice unde toata lumea le accepta din cauza somnului ce ii cuprindea pe toti.Incet luminiile au disparul si toata lumea a adormit inafara de mine.Stateam si priveam tavanul fara sa pot dormi.Ma gandeam la patul meu de acasa unde ma astepta perna mea moale si plapuma pufoasa care au fost inlociute cu vechituriile astea pe care deja le urasc.Priveam tavanul si imi doream ca asta sa fie un vis si ca eu sa ma trezesc acasa sa o ajut pe mama si sa merg la scoala alaturi de gasca mea.Insa nu era un vis, era pura realitate ce omoara omul.Oare vom supravietui?
Intr-un final am adormit...
