Ultima rasuflare [+18]

Liam

Toti avem macar o teama.Si toti avem ceva care sa o diminueze.Unora le e teama de singuratate,inaltimi,pericole etc,si incearca sa le diminueze cu muzica,rugaciuni,aer proaspat s.a.m.d.Dar eu,eu nu sunt ca ei.Mie mi-e teama de Intuneric.Si nu,nu e normal ca unei fete de 16 ani inca sa-i fie frica de Intuneric.De asta il am pe Liam.Un ursulet de vreo 8 ani care mi-a fost alaturi cand nimeni nu a facut-o.De ce?Pentru ca nu le pasa.Liam a fost langa mine mereu: noaptea,la filmele de groaza,cand plangeam dupa despartiri si alte lucruri de gagica.Nimeni nu stie de Liam.Toti prietenii mei ma stiu drept fata dura,fara sentimente,rece si agresiva.Chiar si mama ma stie asa.Dar sub toate paturile astea exista un copil,inocent si sensibil care  inca viseaza la inorogi roz,palate de zahar,printi pe cai albi,dragoste neconditionata si la o shaorma fara grasimi.Si nu am de gand sa arat asta lumii.Va dati seama cum ar reactiona daca ar afla ca mai exista retardate de-astea?Probabil m-ar arde pe rug ca pe vrajitoare.Si cu Liam cum ramane?Nu as putea sa il las printre toti idiotii Pamantului.In fiecare seara ,inainte sa adorm,il iau pe Liam in brate,si de obicei,in a doua secunda imi iau somn.Dar intr-o noapte,cand era bezna totala,pe la 3a.m. am auzit o suflare apasata,parca iesita cu forta din pieptul cuiva.Sperand ca se aude din cauza maidanezilor care fac dragoste si tinand cont ca eu,la etajul 1 dorm cu geamul deschis,am scos capul pe geam sa-mi pot confirma banuiala.Degeaba.Perimetrul era mai gol decat capul meu in timpul unui test la chimie.Asa ca mi-am retras capul din deschizatura geamului si m-am invartit 180 de grade sa ma pot intoarce inapoi in pat.Dar cand m-am intors mi-a captat atentia o silueta mai intunecata decat camera mea.Nu am stiut ce sa fac.Daca tipam,o trezeam pe mama,si aveam mari sanse sa vina in camera mea sa-mi stearga cateva palme zdravene peste ochi de nu-mi mai trebuia pat ca sa adorm.Asa ca am stat cateva minute si m-am holbat la silueta din fata mea,si cred ca si ea s-a uitat la mine.Cred.Dar eu fiind aia mai batuta-n cap am spart linistea.

-Cine sau ce esti?l-am intrebat cu o voce tremuranda.

-Sunt materializarea fricilor tale,mi-a raspuns soptind.

-De unde ai aparut?De cat timp ai aparut?De ce ai aparut?i-am spus eu doar la cateva momente distanta de a face pipi pe mine de frica.

-Am aparut datorita gandirii tale.Am aparut cam de vreo 8 ani.Ma tii in fiecare noapte la piept,in brate cand plangi sau cand te uiti la vreun film de groaza.Eu sunt Intunericul,dar tu ma cunosti sub numele de Liam.

Atunci am simtit cum mi se finalizeaza procesul de respiratie.Nu avea cum.Dat totusi asta explica asa de multe.

-Am aparut pentru a te atentiona.Pericolul este tentant.Dar si riscant.Iar tu,tu esti exact ca un glont.Distrugi pe oriunde treci.Sa nu lasi niciodata,pe nimeni sa se ataseze de tine.Daca tii la cineva,protejeaza-l si lasa-l in pace.Ocoleste-l pentru a nu-l distruge,mi-a spus el,si mi-a dat de gandit.Acum du-te si culca-te.Stiu ca esti la un pas de un atac de cord.

Silueta a inceput usor-usor sa dispara,iar eu m-am indreptat incep inspre pat tremurand de frica.Nu stiam daca sa-l mai iau pe Liam in brate sa dorm cu el.Mi-era teama.Nici in Liam nu mai aveam incredere atunci.Eram singura.Prea singura.Ma simteam mai singura decat o soseta aruncata in sertarul cu chiloti.Asa ca m-am asezat in pat,pe spate si am adormit cu lacrimi in ochi sperand sa mai vad razele soarelui inca o data trecand perdeaua mea,trezindu-ma nevinovat din somn.