Cireșe de Mai

CAPITOLUL I

*Bergamo

Vantul adia usor in parul negru al Maiei si ii facea rochita alba de in sa se unduiasca intr-un dans lent. Mirosul de primavara se facuse simtit in aer, in sfarsit venise luna mai, luna preferata a Maiei. Ii placea aceasta luna, nici foarte calduroasa, dar nu era nici frig, pietele erau pline de flori, oamenii se plimbau in voie pe strada si se bucurau de vreme, dar ceea ce iubea ea foarte mult erau ciresele, ciresele de mai. In fiecare zi astepta cu nerabdare sa ajunga in livada din spatele blocului, sa se aseze sub ciresul ei si sa isi citeasca in liniste cartea, aseazata pe patura ei alba si pufoasa. Maia pasea pe alea pavata cu dale de piatra, incaltata in sandalele sale negre, tocmai ce iesise din Campusul universitar, de economie si drept, al Universitatii din Bergamo. Zona pietonala era traversata de o multime de oameni, care iesisera sa se plimbe, ca intr-o oricare alta dupa-masa in care soarele domina cerul.

Cand ajunsese la cafeneaua ei preferata in care mergea zi de zi dupa cursuri, a aruncat o privire prin incaperea decorata intr-un stil clasic, care te facea sa te simti intr-o alta epoca. De aceea fata adora atat de mul t Italia, totul era pastrat si conservat cu grija, iar pasiunea ei pentru istorie era conturata cu precizie in micul orasel Bergamo. Maia a traversat pe langa doua mese la care erau asezate doua cupluri si s-a asezat la prima masa libera. Era imposibil sa nu o vezi pe Maia in multimea aceea de oameni, imbracati in haine colorate, ea era ibracata in totalitate in alb, iar parul ei era in contradictie totala cu tinuta. Nu a trebuit sa astepte prea mult, Francisco aparuse de indata langa ea, dispus sa ii ia comanda fetei care venea in fiecare zi la cafeneaua sa dupa incheierea cursurilor. Cu zambetul sau cuceritor Francisco isi aranja mustata de culoarea ciocolatei , s-a asezat pe scaunul din fata Maiei si o privea cercetator. Era ibracat ca de obicei, intr-un tricou cu dungi orizontale de culoarea alb cu rosu si o pereche de pantaloni negrii cu bretele. Arata foarte hilar, iar aspectul sau te facea sa crezi ca este o persoana plina de umor, dar nu era doar atat, era un adevarat circar, iar Maia adora sa rada impreuna cu tanarul de 24 de ani, care parea ca are ca unic scop amuzament ei.

- Cu ce te pot servi bella? (it)

Francisco a intrebat-o cu accentul sau de italian, facandu-i cu ochiul si stand degajat in scaunul sau. Parul lui ciocolatiu si cret era aruncat in toate partile, dar in schimb mustata sa era aranjata mereu, Francisco era genul de om care avea un aspect haios si un caracter si mai haios.

- Ca de obicei, o cafea vieneza si un lava cake. (It)

Ii raspunde zambind, iar apoi l-a privit, pe baiatul repezit sa ii aduca prajitura si cafeau, ridicandu-se din scaun. Parca nu trecusera nici cat eva secunde pana ce Francisco aparuse cu comanda, pe care cu siguranta o avea pregatita inainte ca Maia sa ajunga.

- Poftim ragazza! (It). Baiatul ii asaza comanda pe masa, iar apoi isi trage un scaun langa ea.

Francisco i-a tinut companie pana ce Maia a terminat prajitura si cafeaua, in tot acest timp, i-a spus tot felul de glume si bancuri despre italieni, era atat de haios sa vezi un om plin de autoironie. Maia a crezut intotdeauna, ca oamenii inzestrati cu autoironie sunt mai inteligenti, deoarece au puterea sa isi vada greselile si sa le ironizeze, iar pentru asta aveai nevoie sa sti niste lucruri, dar mai ales sa te accepti si sa te cunosti cu adevarat.
La fel ca in fiecare zi, a plecat foarte bine dispusa catre casa, avea un sentiment vag ca weekend-ul avea sa decurga bine, dar nu era obisnuit, ceva in interiorul ei nu ii dadea pace. Dupa 10 minute de strabatut strazile orasului Bergamo, Maia ajunsese la blocul ei. Privind in jur la cladirile neschimbate de ani si ani de zile, puteai sa iti dai seama cu usurinta ca totul era atat de vechi, dar fiecare bucatica a orasului spune cate o poveste desprinsa din istorie.
Mereu se plimba prin oras si prin imprejurimi la fel de uimita ca in prima zi in care ajunsese . Isi aducea aminte de fiecare detaliu, de la coborarea ei din avion, pana la intalnirea noilor vecini. La inceput se simtea simtea atat de nesigura, intr-o noua tara, un oras nou. Avea abea 18 ani si nu era sigura cum avea sa se descurce. Imediat cum isise din aeroport, plecase catre gara sa ia trenul care avea sa o lasase intr-o statie a orasului, iar la cativa pasi de acea statie, se afla Campusul de Economie si Drept. Maia si celialti studenti fusesera dusi direct la facaultate sa vada salile de clasa si imprejurimile, isi lasase si ea bagajele la camin in acea zi, cu toate ca stia ca nu va locui acolo. Maia se considera oarecum norocoasa sa nu stea la camin si ca avea ocazia sa aiba propriul sau apartament, propriul sau spatiu pe care il impartea doar cu ea insasi. Nu o deranja absolut nimeni si avea toata intimitatea de care avea nevoie. Bunica ei a stat in acel apartamentul, iar dupa moartea ei, Maia a facut presiuni asupra parintilor ei pentru a continua studiile in Bergamo, astfel ca au fost nevoiti sa pastreze apartamentul si sa nu il vanda. Micul apartent era destul de cochet, balconul era plin cu flori si era aranjat cu o masuta si un scaun din paie. Interiorul era amenajat in culori calde si primitoare, iar in jur era impregnat un miros fin si placut de vanilie. Mobila era una foarte dura si iti aducea aminte de secolele trecute, totul in jurul ei inspira istorie si frumusete, ceea ce o facea pe Maia sa se simta ca acasa.