Jeffy ( Jeff the killer - Sentimentul care te ucide )

Prolog.

   ~ Din perspectiva naratorului ~

- Mă dor picioarele, mami, ne putem opri? întreabă fata și oftează obosită.

- Jack, Mia are dreptate, am mers doi kilometri prin frig, te rog, hai să ne oprim! femeia îi pune mai bine fularul fetiței și o sărută pe fruntea rece.

- Haide, Mia, mai poți merge puțin! strigă bărbatul și o prinde pe fetiță de mână.

- Mă doare, mami, mă lovește! fata se trage din strânsoarea bărbatului și îl lovește cu piciorul în genunchi, făcându-l să icnească de durere.

- Copil nenorocit, nimeni nu te vrea aici! strigă bărbatul și o privește pe fetiță, furios.

- Jack, idiotule! femeia îl împinge pe bărbat în zăpadă și o ia pe fetiță în brațe, încercând cu disperare să-i încălzească mânuțele înghețate.

     O singură privire plină cu ură, din partea soției sale, l-a îndemnat pe bărbat să nu mai  spună nici o vorbă și să își lase privirea în pământ. Femeia și-a dat jos fularul lung din jurul gâtului și i l-a pus fetiței, aceasta o privi fără expresie, ca apoi o lacrimă să-i alunece pe obrazul alb.

- Jack are dreptate, nimeni nu mă vrea! strigă fetița și fuge în partea opusă celor doi, care o priveau cu groază.

     Mia se îndepărtă rapid de cei doi care o căutau disperați, în fața fetei s-a arătat o pădure cu totul și cu totul de groază. Cu fiecare pas pe care Mia îl făcea, culorile vii ale hăinuțelor ei piereau în întunericul rece. În momentul în care a simțit cum picioarele ei aveau să cedeze, a căzut în genunchi și a zâmbit tristă.

    " Nimeni nu mă vrea... ", ultimul ei gând, înainte să adoarmă din cauza frigului, o cutremură. După puțin timp de la adormirea fetei, Tania și Jack au intrat disperați în pădure, țipându-i numele fetiței.

- Ești un idiot! spuse femeia,  îndepărtând două tufișuri care îi stăteau în cale.

- Știu, e vina mea! țipă bărbatul și femeia îl privește dezgustată.

- E numai vina ta! Jack, am văzut-o! Tania fuge disperată spre fata care dormea în zăpadă și o ia în brațe, zâmbind fericită. Te-am găsit, micuțo, te-am găsit!

- Să mergem! spune bărbatul și o îndeamnă pe femeie spre ieșirea din pădure.

    Mai aveau puțin și ajungeau la destinația lor, între timp fata se trezi din somnul său adânc și începuse să-și frece ochii cu podul palmei, privind confuză în jur. Vocea Miei o făcuse pe Tania să tresareă și s-o privească speriată, cum geme în brațele sale.

- Mami, mă doare capul! Mă doare tare! spune fetița tușind răgușită.

- Mai avem puțin, scumpa mea! Rezistă, bine? femeia o sărutase pe obraz și o strânse cu putere la pieptul său.

      Într-un sfârșit au ajuns la locul stabilit de "el". Tania o lăsase jos pe fată și îi înlăturase zăpada de pe hăinuțele colorate, Jack își aseză geaca groasă și scoase din unul din buzunarele anterioare o sticluță mică. Bărbatul luase o gură considerabilă din băutura incolora din sticlă și își scoase pachetul de țigări. Lumina de la brichetă o făcuse pe Mia să-l privească și să ofteze, îi era frig. Jack trase din țigară și o privise pe Tania, care sufla aer cald peste mânuțele mici ale Miei.