Între viata si moarte

Capitolul 1

- Claire! Ti-ai strans tot?
-Impachetat si aranjat tot ce am avut de luat. Cand plecam?
-In jumatate de ora scumpa mea. Abea astept sa te duc departe de locul asta!
-Mie o sa-mi fie dor,parca nu as vrea sa ne mutam.
-O sa fie o perioada scurta! Dar nu uita ca te iubesc.
-Oh! Si eu te iubesc David!
   Am terminat de impachetat intr-un final si am pornit la drum. David era umpic tensionat din cauza drumului lung si obositor,insa stiam ca era nerabdator sa ajungem la noua noastra casa.
   A fost o vreme in care nu ma gandeam ca voi parasii vreodata Denver,insa dupa ce l-am cunoscut pe David,am fost constransa din cauza job-ului.
   Grijile mele la drum sau marit atunci cand un sofer beat ne-a taiat calea insa David a fost suficient de prudent in cat sa evite accidentul.
   Intre timp s-a înnoptat iar dupa lungi insistente de a ramane la un motel,el a decis sa mai parcurga o parte din drum pana considera el ca este necesara odihna. Doar ca la vreo 300 m s-a zarit ceva in fata noastra. Parea a fi un om insa cand am ajuns in dreptul lui s-a facut nevazut.
-Am sa opresc sa vad ce este.
-Tu nu te uiti la filme de groaza? Daca e vreun psihopat. Te rog! Hai sa ne continuam drumul.
-Poate are nevoie de ajutor. Lasa-ma o secunda,nu am ce sa patesc.
   A trantit portiera inainte sa apuc sa protestez din nou. Imi era teama,era mult prea intuneric si daca chiar ar fi avut nevoie de ajutor,nu ar fi disparut.
   Intr-un final s-a intors teafar insa fara nici o idee despre ce s-a intamplat.
-Parca s-ar fi evaporat. Nu am reusit sa dau de el.
-Ok,lasa asta. Putem continua drumul?
   A ezitat in a mai argumenta rautacios si a pornit din nou la drum,insa la o distanta mica a aparut din senin pe geamul lui David un tip cam de varsta noastra,putin mai palid incercand sa ii deschida portiera. David a reusit sa-l desprinda de masina insa un cadavru a fost aruncat parca din cer pe capota masinii. David s-a speriat si a pierdut controlul masinii.
   Tot ce-mi amintesc este ca m-am trezit derutata pe asfalt,multe sirene si paramadici in jur iar mana dreapta era parca amortita.
   Ma simteam ametita si privirea imi era intetosiata. Am incercat sa deschid ochii larg dar in fata mea era o silueta inalta. Credeam ca e David asa ca am inchis ochii la loc si am adormit din nou.
   Nu stiam unde sunt sau ce s-a intamplat. Aveam doar un sentiment de neliniste.
-Buna draga! S-a trezit! Am auzit vocea mamei ce se bucura nespus ca eram bine. Iti amintesti de mine?
-Mama... Sunt bine. David unde este?
-Draga mea...David...
   Am lasat-o putin apoi am analizat incaperea. Eram intr-un spital,mama statea pe un fotoliu (arata de parca dormise acolo zile intregi),dar David nu se vedea niciunde.
    Am incercat sa ma ridic insa simtem ca imi bubuie capul iar mana dreapta era amortita si bandajata de la cot pana la incheietura.
   Incercam sa-mi amintesc ceva,insa ultimul lucru care imi venea in minte era nunta noastra.
-Mama! Ce s-a intamplat?
-Draga mea,situatia e umpic mai delicata. Ar trebuii sa te odihnesti momentan. Cand te vei simtii mai bine am sa iti povestesc ce stiu.
-Vreau sa stiu ce s-a intamplat. Incerc sa-mi aduc aminte insa tot ce simt este o durere puternica de cap. Vreau sa stiu cum am ajuns in halul asta. Vreau sa stiu unde este David.
-Scumpa mea,trebuie sa te linistesti. Iti faci mai mult rau. Doctorul a spus ca e posbil sa iti fi pierdut o parte din memorie.
-Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte este ca impachetam pentru luna de miere,umpic din drumul din spre aeroport apoi...
-A suferit un accident grav,trebuie sa aveti rabdare cu ea. Nu v-o spun cu rautate,insa in urma accidentului ma mir ca ea a scapat doar cu atat. Aveti grija de ea. Fiica dumneavoastră este norocoasa.
-Multumesc domnule doctor!
-Claire!
-Tata! Ce bine ca ai venit. Mama nu vrea sa vorbeasca cu mine,ce s-a intamplat? Unde e David?
   Mama aproape ca plangea,iar zambetul de pe buzele tatei disparuse. Simteam ca imi ascund ceva,stiam ca nu e ceva de bine insa nu vroia nimeni sa-mi spuna nimic.
-Bun,daca nu vorbiti am sa aflu singura.
   M-am ridicat din pat dar eram complet ametita. M-am prins de un cadru pentru a-mi mentine echilibrul si am pornit pe hol cautand in fiecare salon.
-Claire,te rog! Vin-o inapoi. Mama era speritata total,dar nu stiu daca de faptul ca m-am ridicat din pat sau de ce urma sa vad.
   Era David,singur. Pe usa scria mare "Terapie intensiva". Atunci am simtit cum mi se inmoaie picioarele de tot. Incercand sa-mi pastrez puterile,am deschis usa dar aproape ca lesinam.
Tata m-a prins din spate pentru a ma sprijinii.
-Cum s-a intamplat asta?
   Ar fi vrut sa-mi raspunda,doar ca amutise. Nu mai avea cuvinte.
   Simtem lacrimi pe abraji,siroaie de lacrimi. Nu puteam descrie ceea ce simteam. Am incercat sa ma apropii insa a aparut o asistenta.
-Doamna! Nu aveti voie aici. Va rog sa va intoarceti in salonul dumneavoastră.
   A incercat sa ma ia de umar impreuna cu tata insa in acel momemt am izbucnit iar toata furia pe care o simteam,am exprimat-o.
-Nu! Am tipat eu. Daca nu vrei sa ajungi in locul lui ia mana de pe mine si cara-te de aici. Este sotul meu!
-Amanda! Las-o! Este singura ruda a lui. S-a uitat la el de parca iar fi transmis un mesaj apoi a iesit din incapere. Domnule Andreson. O puteti lasa cu mine cateva minute.
   Nu l-am bagat in seama pe doctor,nici nu m-am uitat la tata cand a pasit pe usa. Cand am ajuns langa David,am ramas socata. Chiar si sub bandaje se vedea ca era desfigurat.
-Doamna Harris! Stiu ca este cumplit...
-Sti? Chiar sti? Vezi in fiecare zi sute de cauzuri ca acesta. In fiecare zi vine cate unul care e pe moarte,este parinte,frate,sot,prieten dar cel mai important oricine ar fi nu face parte din viata ta. Nu este sotia ta in locul lui ca sa sti ce inseamna! Nu este fiu sau fica ta. Nu inseamna altceva decat inca unul care s-a dus. Iar tu imi vorbesti de parca chiar ai simtii acum ce simt eu.
-Doamna Harris,va inteleg furia si durerea insa indiferent ce ati incerca sa faceti acum totul este in zadar. Am vrut sa ajut oamenii si asta am facut,nu sunt de otel,stiu ca este sfasietor insa el acum mai traieste doar datorita acestor aparate. Timpul este pretios,iar dumneavoastră sunteti singura ruda...
-Vreti sa donez? Pentru ce as face-o? El oricum nu mai este! Nici macar nu mi pot aduce aminte ultimele clipe petrecute cu el. Drace! Vreau sa ma lasi singura cu el. Acum!
    Ultimele cuvinte au fost strigate si tipete,l-am simtit cum a tresarit. S-a uitat la mine ganditor,apoi mi-a intins o foaie.
-Ai timp o ora sa te gandesti,apoi deconectam aparatele. Gandeste-te doar la cate vieti ai putea salva. Totul depinde doar de tine.
   A iesit pe usa lasandu-mi intimitate. Stiam ca nu ma aude. Stiam ca este in moarte clinica si ca nu isi va mai revenii. Dar inca era langa mine,inca ii mai batea inima.
   Mi-am tras un scaun langa pat si m-am asezat pentru a imi revenii dupa soc. L-am luat de mana,apoi am inceput sa plang din nou,de data aceasta ma tare,un panset disperat dupa ajutor.
   Printre lacrimi am reusit sa scot cateva cuvinte. Simteam nevoia sa voebesc cu el.
-Stiu ce ai fi facut tu daca ai fi fost in locul meu. Dar eu nu sunt tu! De ce trebuie sa fie atat de greu?
   L-am luat in brate,l-am sarutat,mi-am luat adio de la el.Era ultima data cand il mai vedeam.
   Am parasit incaperea dupa putin timp,oricat mi-as fi dorit sa stau acolo,cu el,nu puteam era prea mult.
   Cand m-am intors in salon parintii mei asteptau cu sufletul la gura sa ma intorc. Ma priveau asteptand sa le spun ceva si asta am si facut.
-Plecati! Amandoi? Azi vreau sa fiu sigura.
-Te iubim draga! Fi puternica si orice s-ar intampla,totul v-a fi bine!
   M-am uitat sfidator la ei apoi au plecat. Cum putea sa fie totul bine? Ea era casatorita de atatia ani si el era viu si batran langa ea. Viata este o zdreanta.
   Intr-un final m-am decis sa-mi dau acordul. O parte din el,va mai traii chiar daca nu aveam dreptul sa stiu unde.
   Am vrut sa ii inmanez personal acordul doctorului insa m-am oprit in pragul usii pentru ca usa era intredeschisa iar in birou avea loc o disctie contradictorie.
-Eu nu cred ca ar trebuii sa spunem acum.
-De ce nu? Eu spun ca ar bucura-o mai mult sa afle aceasta veste. Dupa un soc atat de puternic ar putea sa se simta mult mai bine. Plus ca fiind mama copilului lui David o va stimula in bine. Va avea un motiv bun sa die tare.
-Dar e mult prea slabita. Claire nu este pregatita pentru aceasta veste.
   Cand mi-am auzit numele,m-am impiedicat si am intrat buluc in camera. Era tata cu doctorul si se pare ca era vorba de mine.
-Doamna Harris! Doctorul era mai mult bucuros decat uimit. Dar nu pot spu e acelasi lucru si despre tata.
-Claire! Esti bine?
-Da! Am venit sa ii aduc acordul lui David domnului doctor insa am auzit eu bine?
-Ce ai auzit mai excta? Tata isi framamta mainile ne stiind exact ce sa faca intr-o situatie ca aceasta.
-Ca sumt gravida! Am inceput eu sa tip ca o isterica. Cum ai putut sa vrei sa-mi ascunzi asta? De cand m-am trezit mi-ai ascuns tot,nu ati vrut sa stiu nimic.
-Dar Claire...
-Este copilul meu,am tot dreptul sa stiu ca este acolo. De ce te ascunzi?
   Doctorul se uita la noi si ii facea semne tatei sa taca.
-Clare,este complicat iar tu acum ai nevoie de odihna.
   Am lasat foaia pe birou si am iesit din birou trantind usa.
   Era cumplit faptul ca imi ascundeau tot. Nu-mi aduceam aminte nimic iar migrenele nu imi dadeau pace.
    Am incercat sa ma intind in pat,sa adorm cu speranta ca atunci cand ma voi trezii va fi alta realitate. Insa dupa o ora eram in acelasi loc,in aceeasi stare si avand aceleasi probleme.
    M-am dus pe hol pentru a-mi cumpara un sandwich de la aparat. Era destul de tarziu ceasul si nu mai era nimeni pe holuri,doar ca ma simteam urmarita. O privire ascutita era atintita a supra mea.
    M-am speriat putin si am dat iama in salon inchizand usa cu cheia insa geamul de la incapere era deschis iar draperiile flurau pe fereastra.
    Dupa ce am mancat am verificat usa si geamul apoi m-am intins linistita pe pat,doar ca prin geamul usii s-a vazut o silueta i alta imbracata  in negru trecand prin fata usii mele. La un momemt dat s-a oprit,s-a uitat la usa,apoi si-a continuat drumul.
   Mi-am tras patura pe cap si am adormit asa.
   Umratoarea zi doctorul mi-a explicat ca sumt bine,nu am.avut leziuni grave iar copilul este perfect sanatos. Cel mai probabil el imi explica faptul ca am avut initiativa si am reusit sa ies la timp din masina(aceea fiind si cauza loviturii la cap) pentru ca atunci cand au sosit paramedicii pe David l-au gasit in masina iar eu era la vreo 100 de metri departare de masina pe asfalt.
   Mi-a facut o reevaluare mie si bebelusului apoi mi-a semnat fisa de externare. Inainte sa plec m-am uitat la el bland si l-am intrebat:
-Sunteti sigur ca nu pot afla cine a primit inima lui?
-Nu vreau sa-ti peomit nimic si chiar daca nu am voie,am sa incerc sa te ajut cu aceasta dorinta. Ai grija de tine.
-O zi buna!
   Pe holul de la intrarea spitalului ma asteptau parintii mei insa nu imi doream sa merg in casa lor. Vroiam sa fiu singura. Si pe langa asta inca nu ii iertasem pentru faptul ca imi ascu deau tot.
   Inainte de a maurca in taxiu tatal meu a venit langa mine si m-a atins pe umar.
-O parte din lucrurile tale le-au trimis inapoi acasa. Iti inteleg decizia. Doar ai grija de tine.
-Multumesc tata. Pe curand!