In linistea camerei se auzi deodata :
-Amin!
Era semnalul mult asteptat. In secunda urmatoare un tablou cazuse de unde fuse atarnat pe perete. Dar surpriza! Fata nici macar nu a tresarit. Dupa cum ati inteles camera era a unei fete tinere. Mirat ca nu a obtinut ceea ce a dorit , Belial continua cu distractia aruncand paharul cu apa de pe masuta din camera fetei. Mirata mai mult ,decat speriata, aceasta se ridica de pe genunchi si porni in intuneric spre intrerupator, aprinzand becul. Camera se lumina si demonul reusi sa vada prima data chipul victimei sale. In fata sa se afla o tanara cu un par lung si negru ca pana corbului, revarsat in valuri pe spate, imbracata cu o camasa de noapte albastra azurie ce lasa sa i se vada umerii goi avand pielea de o culoare de un alb imaculat, iar ce l-a facut sa tresara a fost licarirea pe care o reflecta lumina din ochii ei de un albastru ca cerul limpede.
Vazand-o, a ramas terifiat. Asa ceva nu era posibil, acea licarire o mai vazuse doar odata in viata lui . Amintirile l-au coplesit instantaneu si parca odata cu revenirea lor, ceva îi pricinuise o durere de nedescris. O singura persoana reusise sa-l surprinda cu acea licarire in intreaga sa existenta – Abigail!
-Nu poate fi adevarat ! –gandeste el - Cred ca mintea imi joaca feste! Acest lucru este imposibil, Abigail nu mai e. De mult e tarana. Poate ca amintirile sunt cele care imi joaca feste. Dar ce fac ? Trebuie sa-mi revin, hei Belial , cine pe cine trebuie sa sperie?
In tot acest timp fata se apleca si ridica paharul de pe jos, apoi merse la bucatarie de unde lua un burete si sterse apa de pe masa iar cu mopul cea de pe jos.
-O fi fost un mic cutremur, gandi ea.
Speriat de cele traite adineauri, demonul isi intoarse fata de la fata incercand sa se reculeaga.
Lumina se stinse din nou si tanara se aseza pe marginea patului, isi dadu papuci de camera moi, din picioare si tragand plapuma la o parte se intinse pe pat , zabovind o clipa pana se acoperi. Isi aranja perna si se pregatea sa adoarma.
Deodata, simti cum ceva invizibil incepuse sa traga de plapuma inspre picioare. Demonul isi relua distractia, dar intr-un mod mai direct. Astepta un tipat de groaza sau macar o reactie de genul , dar tanara cu mult calm prinse de plapuma si zise soptit:
-Incotro? La plimbare? Stai aici cuminte sa nu cazi pe jos ca te murdaresti!
La auzul acestor cuvinte , lui Belial nu-i veni sa creada. Hotari sa treaca la alta alternativa si mai dura.
El deveni o aratare ca o umbra care se plimba prin camera. Pentru a-i atrage atentia fetei, se apropie de patul acesteia si-i atinse usor parul. De data aceasta , tanara tresarii usor si ridicandu-si capul vazu aratarea langa patul ei.
-Cine esti? ..intreba aceasta, dar fara a fi speriata sau fara a tipa cum de altfel se astepta demonul.
-Ce-ti veni sa-mi tulburi linistea? Daca ti-ai propus sa ma sperii sa stii ca nu ti-a reusit!
La auzul ei , Belial ramase mut. O pamanteanca care sa nu tresara macar la ceea ce el îi facuse? Ba mai mult sa il ia la intrebari! Nu mai intelegea nimic. Singura solutie era sa devina si mai agresiv .
