Omul cu privirea de azur
În care înot la nesfârşit,
De stelele din gându-nmugurit
Mă prind iar şi plutesc fără cusur.
Iar cu cuvintele de ieri spre azi,
Adorm adânc precum un copilaș
Care aude orişicând îl laşi
Vocile pădurii fără brazi.
Iar într-un vis,atât de singur
Şi atât de colorat văd stele verzi
Şi albastre,şifonate,mă asigur,
Atât de stele că speri sa le mai vezi.
Şi azi, si mâine, şi curând
Până ai să te plictisești sa stai la rând
Pentru culoarea nimănui
Şi ai să le pictezi în ochiii lui.
Şi-ai sa le vezi la nesfârşit,
De când te-ai culcat până te-ai trezit
Că nu le vezi!
Le-auzi.
Le simți.
Le crezi.
