Rewriting to my future

Capitolul 1- Cunoasterea

Un vid infinit, ma scufund in intuneric. Sunt intr-o eterna cadere, oare de cat timp? Un an, doi ani? Poate secole... Chiar minute. Cine stie? Acum ca stau si ma gandesc, cine sunt eu? De unde vin? Oare exist? Daca exist, oare am prieteni, surori, frati, parinti? Incet, incet, vad o lumina care se pare ca m-ar putea scoate din acest loc. Oare e o idee buna? Adica, de cealalta parte o sa sufar? Ei bine, cred ca daca nu risc, nu am sa realizez nimic... Ma indrept incet spre acea lumina si incep sa o aud o voce firava de baiat... Posibil sa fie fratele meu?

Deschid incet ochii si vad un baiat care plutea... Cred ca inca sunt in vidul acela, dar in alta "camera"...

Baiatul: Hei, esti bine? Credeam ca nu te mai trezesti... Esti de ceva timp in starea asta...

Eu: C-ce s-a intamplat? Si unde ma aflu? *incerc sa ma ridic*

Baiatul: Stai intinsa, trebuie sa te odihnesti. Eu sunt Orion, si pot spune ca din cauza mea te aflii in situatia actuala...

Eu: Ce vrei sa spui cu asta?

Orion: Pai, vezi tu? Eu sunt un spirit, uneori mai trec prin lumea asta ca sa vad ce se mai intampla, dar accidental m-am ciocnit de spiritul tau si ti-ai pierdut toate amintirile, ei bine, majoritatea.

Eu: Stai, nu prea inteleg...

Orion: Tu ti-ai pierdut toate amintirile din cauza ca m-am ciocnit cu spiritul tau, deci doar tu ma poti vedea. Asta inseamna ca oricine alt cineva te-ar crede nebuna daca te-ar vedea vorbind cu "singura".

Eu: Acum inteleg... Si stii cate ceva despre mine?

Orion: Din cate stiu te cheama Heroine, ai 17 ani si lucrezi la o cafenea. Ai un frate mai mare, nu stiu cum il cheama, si ca esti intr-un "razboi".

Eu: Intr-un razboi? Ce vrei sa spui cu asta?

Orion: Doi baieti sunt intr-o "cearta" pentru tine si...

N-a reusit sa-si termine ideea pentru ca pe usa camerei in care eram intra...

Nota autor: Stiu ca nu este reusit si este scurt, dar prima data as vrea sa vad daca primesc si pareri. Sper sa va placa. :3