Psihopat

Capitolul 1

 Știți jocul ăla în care trebuie să tragi câte o piesă cu grijă, ca tot turnul să nu se dărâme? O mutare proastă și turnul se poate răsturna. Acum... nu o mutare proastă, nu două, nu trei, mai multe însă, sigur duc la sfârșitul jocului. Așa e viața. Nu o alegere proastă, nu două, nu trei, însă, mai multe, sigur duc la sfârșitul ei. Ei bine, eu am avut o succesiune de astfel de alegeri proaste și viața mea e pe cale să se termine. Scriu asta la mult timp după ce m-am trezit din bezna în care mă aflam, beznă din care nu credeam că voi ieși vreodată. De fapt, nici nu-mi păsa la momentul ăla dacă voi ieși sau nu. Dar să lăsăm prezentul și să vă pun în temă cu trecutul.

Mai întâi de toate, să mă prezint. Numele meu este Oliver Jensen, la momentul actual am 28 de ani, o soție minunată, 2 copii. Sunt din Danemarca, Vrinners mai exact. Un mic orășel. Puțini locuitori, nimic prea complex. Ce să vă spun despre mine? Să vorbim despre fizicul meu? Ei bine, sunt destul de făcut, asta pentru că mereu mi-a plăcut sportul și voiam să fiu sănătos din toate punctele de vedere, am ochi căprui, păr șaten. Cât despre partea psihică, vă las pe voi să descoperiți.

Revenind la poveste, prima alegere proastă a fost... de fapt, n-a fost chiar o alegere proastă, ci a fost un accident. Dar într-un fel mă simțeam și încă mă simt vinovat pentru ce s-a întâmplat.

Eram la o petrecere cu niște prieteni din școală, aveam vreo 12-13 ani. Ne-am distrat, am râs și am dansat, chestii normale de copii. Însă, după un timp, colegului meu, cel care era gazda petrecerii, i-a venit ideea să fure o sticlă de whiskey din bar-ul tatălui său și să jucăm un joc cu ea. Pedepse pe băut, vă vine să credeți ce proști eram? Sincer să fiu, am zis "pas" pentru un moment, dar când am văzut că toți râdeau de mine, m-am băgat și eu. Mai ales că fata de care eram îndrăgostit nebunește era și ea acolo și fiind copil, am vrut s-o impresionez... nu voiam să-i las pe idioți ăștia să mă facă de râs. Așa că, m-am băgat și eu. Bine-nțeles că după un pahar, umplut cam două degete, m-am făcut mut. Aproape intrasem în comă. În fine, ideea de bază e că mi-am sunat părinții, cu greu, să vină să mă ia. Când a auzit mama cum vorbesc, s-a urcat imediat în mașină cu tatăl meu și au zic că vin să mă ia. Doar că... nu mai veneau. Am așteptat o oră, două, trei.. începusem să plâng, crezând că s-au supărat pe mine și că m-au lăsat aici, să mă descurc. Eram destul de mărișor, ce-i drept, dar...

Oricum, după ceva timp vin acasă și părinții tipului care a ținut petrecerea. Și-a luat vreo două-trei palme peste cap de la taică-su' pentru sticlă, dar nu asta contează. Mama tipului observaseră că am plâns și m-a întrebat ce s-a întâmplat:

- Ai plâns cumva, puiule? Ce s-a întâmplat?

- M-am... m-am îmbătat și i-am sunat pe ai mei să vină să mă ia, dar... îi aștept de două-trei ore. Cred că m... m-au lăsat aici. Mă apucase iarăși plânsul.

- Oh, dragul de tine, nu vorbi așa! Sunt sigură c-o să vină, poate s-a ivit ceva. Vino încoa!

Mă ținea în brațe... oh, doamne, ce bună e o îmbrățișare.

După ceva timp, doamna rupe tăcerea:

- Știi numărul părinților tăi? Al mamei, al tatălui?

- Da, da. E în apeluri recente în telefonul dumneavoastră. Parcă începusem să zâmbesc un pic, doamna asta chiar știa cum să vorbească cu un copil.

- Ok, așteaptă câteva secunde.

- Am sunat, dar nu răspunde nimeni... continuă ea.

La scurt timp după, telefonul începe să sune. Observasem treptat cum fața doamnei se schimbă dintr-o stare de fericire, într-una de supărare. Am crezut că a primit vreo veste proastă legată de mama sa, fiindcă din câte am înțeles atunci de la copilul ei, mama sa era bolnavă. Dar... nu.

- Puștiule, vreau... vreau să-ți zic ceva.

- Mă îngrijorați, doamnă... ce s-a întâmplat?

- Nimic, doar... erau părinții tăi. Mi-au zis că s-a ivit ceva și nu pot ajunge. Poți rămâne la noi până mâine.

- Ăă... bine. De ce plângeți?

- Nu plâng, mi s-au umezit ochii doar. Probabil mi-a intrat ceva în ei.

- Ăă, ok. Noapte bună.

Am ajuns în cameră, m-a învelit, ba chiar m-a și sărutat pe frunte de noapte bună. Am adormit fericit, știind că părinții mei nu mă urăsc și că-i voi vedea mâine.