-Octombrie-
Trei zile pe săptămână suntem nevoiți să ne întâlnim. Stăm amândoi, de fiecare dată, la o distanță considerabilă unul de celălalt, iar tu îmi arunci priviri zeflemitoare și răutăcioase din partea cealaltă a sălii. Îmi vine să râd și mă abțin să nu mă ridic din bancă. Nu are rost să-ți mai vorbesc, știind că nu mă asculți. Mereu te gândești la altceva, iar eu obosesc încercând să-ți explic anumite lucruri, de altfel firești, pe care ar fi trebuit să le înțelegi singur.
N-o sa fiu mereu în viață ta. Fiecare alege ce e mai bine pentru sine. De curând, mi-am amintit ca și eu posed acest drept. Nu am mai rezistat și am simțit că trebuie să fac ceva bun și pentru mine.
Nu îmi ești superior cu nimic. Tot om ești și tu, o viață ai ca mine, zilele ne sunt numărate, iar drumurile noastre de acum sunt separate. N-o să-ți mai fiu alături așa cum nici tu nu mi-ai fost când am avut nevoie.
Asumă-ți alegerile, nu te poți răzgândi la infinit. Nu te mai contrazice, spune sincer ce simți, sunt ultimele sfaturi pe care ți le mai pot da. Să nu le aplici pentru mine, ci pentru binele oamenilor care au mai rămas în viață ta.
În zadar îmi arunci priviri urâte la facultate, eu încă îți vreau binele. Sper să te vindeci, să îți rezolvi problemele, să fii fericit. Eu fac în sfârșit lucrurile pe care mi le doresc. Mă simt mai relaxată fără prezența ta.
Îmi e dor de tine, de noi, cei de acum un an. Relația noastră a murit cu multă vreme în urmă, chiar dacă am continuat în aceeași stare, eu luptând pentru noi, tu împotriva mea, a noastră.
De acum nu o să te mai căut cu privirea în amfiteatrul plin de studenți, lunea, marțea și vinerea, nu o să mai fiu atentă dacă ești încărcat cu bagaje la sfârșitul săptămânii pentru că te duci să te întâlnești cu ea în weekend și îți voi ignora vocea când vorbești cu profesorul ce susține cursul. De acum o să fiu atentă la mine și la ceea ce contează cu adevărat. Iar tu pentru mine nu mai contezi.
