Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Un demon din Goetia liber printr-un castel din Romania
Inainte de The Nun a fost The Conjuring 2, care ni-l introduce pe Valak, o entitate malefica mult mai puternica decat ne-am fi asteptat. Ceea ce e si mai infiorator e ca Valak este numele real al unui demon din Goetia. Dar universul The Conjuring nu isi propune sa faca din Valak ce a facut Hereditary din Regele Paimon, ci doar se foloseste de numele unui demon din grimoar pentru a crea un personaj cu totul nou. James Wan a si declarat ca doar s-a inspirat din Goetia dar ca l-a conturat pe Valak dupa chipul unei entitati spectrale care o bantuia pe adevarata Lorraine Warren. Un patron al iadului, care conduce legiuni de demoni deghizat in pielea unei calugarite. Suna absolut infiorator dar din pacate nu si arata.
Revenind la The Nun, anii 50 si o manastire misterioasa din Romania. Un tanar gaseste o calugarita spanzurata si Vaticanul demareaza o ancheta. Preotul Burke (Demián Bichir) si viitoarea maicuta Irene (Taissa Farmiga) vin sa investigheze. Daca stau bine sa ma gandesc, The Nun ar fi putut sa fie varianta horror a povestii din In Numele Trandafirului, ar fi putut sa fie un tribut adus filmelor gotice Hammer dar din pacate nu e nici una nici alta. E doar o poveste clisesitica cu un demon liber printr-un castel din Romania.
Singurele parti bune din The Nun sunt abatia Carta (dupa care a fost inspirata manastirea din film) si Castelul Huniazilor, care apare in numeroase cadre. Ca roman te incearca o melancolie dulceaga in scenele in care amprenta autohtona este evidenta. Satele romanesti dezolante, salbaticia padurii, ceata de la amurg si interioarele reci contureaza o atmosfera gotica perfecta unui film de groaza.
De ce misterul de la manastire e mai bine sa nu fie elucidat?
Toate filmele din universul The Conjuring merg pe o reteta clasica – jump scares de calitate. Nu isi propun sa fie un horror intelectual dar sunt filme curate, bine executate, frumos filmate si cu o actiune liniara, usor de urmarit. Si cu The Nun s-a dorit acelasi lucru dar ceva s-a intamplat. Si din pacate nu ceva bun. Clasicele jump scares exista, dar nu vin spontan ci in doua valuri clare, la mijloc (prima noapte la manastire pentru preotul Burke si maicuta Irene) si lupta finala. Poate ca in sine si asta e o problema. Un film de groaza ar trebui sa nu te lasa sa respiri. E esential sa te tina mereu cu sufletul la gura si sa nu aiba dozele de sperieturi in cantitati bine cantarite. In definitiv, un film horror nu e o dieta.
The Nun e pe alocuri trist pentru ca da in acel umor involuntar care nu trebuia sa fie acolo. Sunt filme atat de proaste incat ne amuza, dar nu doream sa se intample ata cu un film din universul The Conjuring. Un val mare de ridicol il inconjoara chiar pe Valak, care pentru un motiv absolut inexplicabil poate sa sparga portile iadului, poate sa bantuie in voie prin manastire in chip de calugarita dar nu pleaca (culmea!) de pe acest pamant sfintit sub motivul simplu ca nu are parte de o gazda omeneasca. Scuzati-mi indolenta, dar ce anume il opreste pe un marchiz al iadului sa nu il posede din prima pe tanarul Frenchie, cel care gaseste calugarita spanzurata? De ce asteapta delegatia lui Burke si Irene pentru asta? Si intrebarea cruciala pe care mi-am pus-o, de ce anume e esential parintele Burke in acesta poveste? Un film da chix atunci cand un personaj sau un element din el ar putea foarte bine sa nu fie. Parintele Burke e doar o umila calauza si gazda pentru cateva jump-scareuri ieftine.
Am plecat din sala de cinema cu o dezamagire profunda. Un film facut la repezeala, fara sens, fara inima si mai ales fara continut. The Nun nu a reusit decat sa ma afunde in apatie si asta e extrem de infricosator atunci cand vorbim de un film de groaza.
