Sângerări

CCXLIV (visul realității)

m-am trezit visând
că sunt purtat pe aripi de fluturi...
zburam deasupra
pământului sub care se odihnesc
cuvintele mele care cândva
erau felinare stradale
pentru sufletele pierdute
în ele însele...

apoi am căzut de pe aceste
aripi ce mă purtau către
ținutul minții mele și am aterizat
în inima mea,
iar acolo ți-am zărit din nou
chipul ce mi l-ai tatuat
în sânge,
tu, lumină printre întunecimi...

un sărut mi-ar fi fost de ajuns
ca să mă pot trezi din beția dorului,
însă, oare, dacă ne-am fi sărutat,
nu eram trezit din vis
și un captiv, din nou,
al realității în care te aștept,
tu, inimă plecată-n căutare
de speranță?

fă-mi visul o realitate, iubito,
haide să fim împreună o altă lume,
tu, înger splendid, tu, infinito
în sufletul meu ce poartă al tău nume.