Dark Angel: Looking for light (ON HOLD)

18. Ești ca o constelație

Klara's POV

Din ziua aceea, Louis nu a mai trecut pe aici. Mâncarea mi-a fost adusă de o fată care nu scotea niciun cuvânt niciodată. Mă speria toată situația, mâncarea nu era de ajuns, drogurile erau prea multe și încă îmi reveneam din bătaia lui Louis care mă afectase. Mă simțeam slăbită și tot ce voiam să știu e că Harry e bine și că nu face vreo prostie. Cred ca trecuse aproape o săptămână. Dacă încă nu m-a găsit poate că Louis m-a ascuns bine.

Sau poate nu vrea să te mai caute.

Nu, Harry nu ar face asta. Mă iubește, simt asta și o văd. Dar de la un timp, mă aștept la absolut orice.

Apoi am auzit o împușcatură și țipete. O parte din inima mea știa ca am o șansă la salvare, dar nu voiam să mă gândesc la ceva bun și după să rămân dezamăgită.

Dar când mi-am auzit numele strigat am recunoscut imediat sursa.

Era chiar Harry. Venise după mine.

Începusem să plâng. Băteam cu pumnii în ușă și țipam numele lui ca niciodată. Trebuia să mă găsească, a venit după mine, m-a salvat.

Dar atunci a intrat in camera mea Louis. Mi-a dat o palmă, mi-a injectat ceva și știam ca totul e pierdut iarăși. Cu ultimele puteri am strigat:

- Harry!

Iar înainte să se facă totul negru, din nou, am văzut capul crețului pe care l-am visat atâtea zile, căruia i-am dus dorul cu atâta ardoare. Pe care îl iubesc.

Era neschimbat, poate doar ca furia se citea in ochii lui acum negri, si fața lui era roșie, cearcănele se observau la ochii lui, dar ce mi-a atras atenția era un pistol. Îndreptat spre Louis.

Apoi negru. Cel puțin puteam visa la el, cum făcusem toată săptămâna. Într-un loc unde nu există vreun pericol pentru noi.

Dar unele lucruri sunt prea frumoase să fie adevarate, așa și asta. Mereu va exista ceva să intervină.

Harrys POV

În sfârșit! O GĂSISEM! Dar ceea ce mă umflase cu furie și îmi făcuse fiecare celulă din corpul meu să urle de disperare era că Louis era lângă ea. Și o droga. Sufletul meu se spulberase în milioane de bucățele care au fost vânturate în încăpere, sufletul meu fiind acum controlat de furia pe care nu o voiam să o mai controlez. Pistolul meu era îndreptat spre Louis. LOUIS. Prietenul meu cel mai bun. Dar aparențele înșeală, am învățat asta de la Klara. O doamne, Klara. Fața ei era palidă, ochii închiși, stând în brațele lui Louis, adormită. Cine știe câte a suportat tot timpul ăsta. Louis a fost deștept, foarte deștept să o ascundă aici, aici nimeni nu avea șanse să îl găsească. Dar ce a uitat el e că eu știu totul despre el. A adus-o în fosta lui casă, casa din America. Tatăl lui era de aici, dar după ce a murit casa i-a rămas lui. Louis niciodată nu zicea că vrea casa pentru el, dar ce știam doar eu era că el stătea aici din când în când, în timp ce eram in continentul ăsta.

Am lăsat amintirile deoparte, uitându-mă încă o dată la Klara, micuța mea Klara. Louis o va plăti, știe asta după privirea lui, care îmi spune în același timp că nu se aștepta sa vin aici.

- Harry!

- Oh, Louis, CE DRACU FACI AICI CU KLARA! Vocea mea era atât de sus, furia mă ducea complet în lumea ei și știu ca am ochii negri, negri ca smoala. Klara s-ar speria dacă m-ar vedea acum, dar nu mai pot gândi corect. Ea e totul pentru mine, nu accept ca nimeni să o rănească, iar faptul că cel care o face e prietenul meu cel mai bun, mă face să fiu spulberat în și mai multe bucățele până când sunt împrăștiat peste tot.