Annabelle - Eliberarea monstrului

     Ascult cu atenție legenda povestită de una din prietenele mele. Deși nu este cine știe ce poveste, trebuie să recunosc că am avut câțiva fiori pe șira spinării.

     — Anya, este rândul tău!

    Clarice mă trezește la realitate și îmi dau seama că nu am nimic pregătit pentru această seară. De când avem acest ritual alături de prietenele mele, le-am cam spus toate poveștile de groază pe care le-am știut. Ca în fiecare an, pe data de treizeci și unu octombrie, după ce terminăm cu acel colindat al întregului oraș, ne strângem la una dintre noi și începem să spunem legende vechi care să-ți provoace fiori pe șira spinării, ori de câte ori te gândești la ele.

     Nu mă pricep la asemenea povești și de fiecare dată mă foloseam de ajutorul internetului pentru a învăța câte una nouă. Acum am uitat complet de acest ritual al nostru și nu am nimic pregătit. Se pare că trebuie să mă folosesc de talentele mele de scriitoare (Pe care nu le am!).

     — Anya, ești cu noi?

     Sunt strigată din nou de către Clarice și îmi dau seama că trebuie să încep povestea mea.

     — Da, sunt aici. Unde credeai că am plecat? Mă gândeam doar la ce istorie să vă spun.

     ,,Acum mult timp, se spunea că trăia o fată ce a ales să moară pentru aș răzbuna iubitul.

     Fiind părăsită de părinții ei mult prea repede, a rămas în grija unor rude. Din păcate, nu a dus o viață prea fericită.

     Chiar dacă în acele timpuri pedofilia și violurile erau mascate de cei din jur, se desfășurau cu aceeași cruzime, provocând aceleași depresii și distrugeri psihice. Cu toate că auzim vorbind despre trecut că totul era atât de calm, de parcă pe vremea aceea nu exista nimic rău. Dimpotrivă, probabil se produceau mult mai multe lucruri oribile față de timpurile noastre.

     Anna, era o fată frumoasă. Părul bălâi îi dădea un aspect de copilă, deși avea peste cinsprezece ani, părea o păpușă de porțelan.

    Într-o zi pe când termină de pregătit mâncarea pentru membrii familiei, s-a trezit cu tatăl ei vitreg peste ea în bucătărie. Nimic neobișnuit până aici, dar în momentul în care acesta a luat-o pe sus și a dus-o până în micuța sa cameră, i-a dat fetei de bănuit ceea ce avea să urmeze.

     — Te rog, nu-mi face asta... a încercat sărmana copilă să-l implore, însă, parcă era posedat de o forță întunecată și nu mai auzea nimic din ce se petrecea în jurul lui.

     — Nuu... a încercat din nou să strige, însã în zadar. Monstrul ce se ascundea în sufletul tatălui său vitreg, s-a trezit la realitate.

     I-a sfâșiat nobila rochie, dezvelindu-i trupul de fecioară. Anna, a încercat prin toate modurile posibile să scape din ghiarele fiarei, dar eforturile sale au fost în zadar. Părintele său o privea cu o foame nedescrisă. Avea o sete imensă pentru fecioria ce o deținea. S-a năpustit asupra corpului tinerei, satisfăcându-și nebuniile.

     În momentul în care și-a terminat treaba, Anna, i-a putut vedea adevărata față. Un monstru ce nu avea să-l uite prea curând. Chipul lui i-a rãmas impregnat pe creier.
Fața acestuia de un gri spălăcit, îi scotea în evidență ochii băgați mult prea tare în orbita craniană. Dinții, ascuțiți și viermii ce-i ieșeau din craniu, ar fi trebuit să te înspăimânte cel mai tare, dar gestul ce la făcut de îndată ce a privit-o pe biata fată, a fost mai înfricoșător și mai dezgustător decât întreaga lui înfățișare.