Amintiri

INDIFERENTA

Tu nu vezi ca plange
Tu esti orb
Toti vor s-o alunge
Si eu sunt orb
Durerea, caci durerea e averea ei
O simt peste tot sub pielea mea.

Am intalnit-o intr-o seara in metrou, 
Si m-a facut sa simt un fior, .. wow.. 
O fetita singura intr-o lume nesigura si fara nici un erou, 
Am intrebat-o 
-Ce este cu tine ?
Si m-a privit in ochi cu bagare de seama, 
Incercand sa isi  dea seama ce inseamna, intrebarea mea, 
Si daca nu cumva, ar fi mai bine sa nu raspunda la ea... 
Si s-a oprit din a aluneca, stergandu-si lacrimile cu maneca, 
Spunandu-mi ca nu are  nimic, 
De parca nu aveam dreptul sa îi stiu suferinta... 
Mi-a spus ca e doar suparata un pic. 
Dar albastrul din ochii ei m-a picurat in suflet si m-a facut sa ma simt mic... (si un nimic)
(Si atunci am inteles c-o doare) 
M-am asezat langa ea si am intrebat-o unde vrea sa coboare, 
Dar m-a privit fara sa imi  spuna ceva... 
Iar eu as fi vrut sa îi spun:
"Fetitzo, daca tu ai fi fost Eva, am trai si acum intr-o lume pura" 
Iar in loc i-am spus "N-ar trebui sa fii acasa? ", si m-a privit cu ura... 
Am inteles ca lucrurile nu sunt cum ar trebui sa fie 
Tocmai acolo unde sufletul ar trebui sa stie, ce-i linistea... 
Dar in mintea ei in locul unui camin cald era doar o casa pustie, 
Iar culoarea copilariei era cenusie... 
Tinea in mana poza unui om in varsta si era gata s-o sfasie, 
Sperand ca o data cu ea o sa distruga si acea fasie... 
Din viatza ei, care o face sa-si doreasca sa nu se fi nascut, Iar lacrimile ei ardeau mult prea
mult, 

Mai mult decat puteam eu sa indur, 
Si ma zdruncina urletul ei tacut... 
Iar atunci cand am plecat 
Mi-am dorit doar sa pot s-o las fara trecut, 
Si as salva-o... 
As cumpara o aripa de inger... 
Si as elibera-o...  Daca as putea ....