Anti-Sociali periculosi [O poveste Creepypasta]

Parte din familie (Editat)

~Mara povestește~

Afara e frig. Mult prea frig pentru sfârșitul lui Februarie. Câțiva fulgi cad leneși pe pământ, intr-un dans grațios. Mintea îmi e goala. Oricât as vrea nu pot sa ma gândesc la ceva anume. Ma simt mai bine. Corpul inca ma doare, insa trebuie sa fiu tare. Nu am timp sa ma plâng sau sa fac pe victima.

-Cum te mai simți?

-Sunt mai bine Ben!

Ben. Baiatul asta deja ma plictisește. Se tine după mine ca un cățeluș dupa stăpânul sau. "Poate ca te place!" , imi spune una dintre voci. În capul meu urmează o ambuscada de aprobări si negrii pe acest subiect. Era mai bine când aveam mintea goală.

-Slender a spus ca ai nevoie de odihnă, insa ma gândeam sa îți arat ceva tare.

Continua el. Nu apuc sa protestez căci sunt prinsa de incheietura mâinii și trasa in camera elfului. Analizez scurt camera. Perdele trase se misca ușor sub briza friguroasa de afară. Pereții kaki sunt plini de postere cu jocuri video. Remarc ca totul este la locul lui si destul de aranjat.

-Ai intrat vreodată intr-un joc?

Ma întreba in timp ce își parea a cauta ceva. Imi clatin încet capul. Am jucat jocuri video. Jocuri care chiar m-au captivat. Insa niciodată nu am intrat la propriu în ele. Mana lui o prinde iarăși pe a mea. Degetele lui scurte se prind de palma mea.

-Esti gata? O sa fie distractiv!

Nu apuc sa răspund. Ben atinge unul dintre monitoare. Ma mir cum de nu le-am observat. Sunt de diferite dimensiuni, întinse pe tot biroul. Imi simt corpul cum se topește. Imi închid ochii lăsând sentimentul de teama sa ma acapareze. Ma simt ca apa. Fără o forma anume atingând tot ce ma înconjoară. Diferite senzații ma traversează. Frig, căldură, acea senzatie de înțepături, ceva aspru și multe altele. Acestea dispar odata cu starea de dematerializare. Imi simt corpul iarăși întreg asa ca deschid ochii.

-Bun venit in Legendele Zeldei!

Spuse Ben. Ma întorc spre el analizand scurt zâmbetul lui. Cu toate ca il privesc, remarc si decorul din spatele sau. Contrar așteptărilor mele totul pare real. Poate prea real. Simt cum briza ușoare de vânt imi mângâie fata, aud cum păsările cântă în copacii di apropiere, iar mirosul de iarba umeda imi invadează plămânii.

-Regina Zelda o sa fie bucuroasa sa te cunoască!

Adaugă el in timp ce o ia la pas. Trasar scurt fiind deja la un metru sau doi depărtare de el. Tocmai a spus regină? Eu asa am auzit. Aproape alerg pentru al ajunge din urma. Pășim pe podul de piatra, pana în curtea grandiaoasa a castelului. Turnuri înalte pareau a intepa cerul. Te-ai gândit ca acesta ar fi un castel mic cu patru turnuri și ziduri de protecție insa nu. Era complet diferit. Zidurile de piatra lipseau, lăsând la vedere de departe curtea aranjata la milimetru. Flori, pomi, copaci fructiferi, animale de toate felurile se regăseau aici. Castelul în culori de alb prăfuit își deschise singur ușile pentru a ne primi.

-Când am murit, aici am ajuns prima data. Căzusem intr-una din tufele preferate cu trandafiri ale reginei. Era atât de nervoasă!

Imi povestea Ben razand in timp ce își amintea probabil amănunte. Totul strălucea. Contrastul dintre alb, albastrul deschis și auriu nu erau chiar cele mai inspirate alegeri, insa inspirau pace și bogăție. Fără sa îmi dau seama ajungem la usa ce ne desparte de sala tronului. Doua gărzi o deschid, iar noi pășim inauntru. Sala era una imensă. Covorul rosu de catifea duce de la usa direct la tronul de aur, împodobit cu flori și pietre prețioase.

Analizez elful ce statea pe el. Parul blond si drept ii ajungea cel mai probabil pana peste fund. Ochii verzi ma scanat atent. Pielea albă era lipsita de imperfecțiuni. Talia mica era evidențiată de rochia verde ce o avantaja. Aceasta ne zâmbi și se ridica de pe tron apropiindu-se de noi.