Biblia - Vechiul Testament
Geneza/Facerea :
Facerea - Intaia carte a lui Moise 1
Facerea lumii.
1 La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul.
2 Si pamantul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra adancului si Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
3 Si a zis Dumnezeu: "Sa fie lumina! Si a fost lumina.
4 Si a vazut Dumnezeu ca este buna lumina, si a despartit Dumnezeu lumina de intuneric.
5 Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai.
6 Si a zis Dumnezeu: "Sa fie o tarie prin mijlocul apelor si sa desparta ape de ape!" Si a fost asa.
7 A facut Dumnezeu taria si a despartit Dumnezeu apele cele de sub tarie de apele cele de deasupra tariei.
8 Taria a numit-o Dumnezeu cer. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a doua.
9 Si a zis Dumnezeu: "Sa se adune apele cele de sub cer la un loc si sa se arate uscatul!" Si a fost asa. si s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor si s-a aratat uscatul.
10 Uscatul l-a numit Dumnezeu pamant, iar adunarea apelor a numit-o mari. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
11 Apoi a zis Dumnezeu: "Sa dea pamantul din sine verdeata: iarba, cu samanta intr-insa, dupa felul si asemanarea ei, si pomi roditori, care sa dea rod cu samanta in sine, dupa fel, pe pamant!" Si a fost asa.
12 Pamantul a dat din sine verdeata: iarba, care face samanta, dupa felul si dupa asemanarea ei, si pomi roditori, cu samanta, dupa fel, pe pamant. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
13 Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a treia.
14 Si a zis Dumnezeu: "Sa fie luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pe pamant, sa desparta ziua de noapte si sa fie semne ca sa deosebeasca anotimpurile, zilele si anii,
15 Si sa slujeasca drept luminatori pe taria cerului, ca sa lumineze pamantul. Si a fost asa.
16 A facut Dumnezeu cei doi luminatori mari: luminatorul cel mai mare pentru carmuirea zilei si luminatorul cel mai mic pentru carmuirea noptii, si stelele.
17 Si le-a pus Dumnezeu pe taria cerului, ca sa lumineze pamantul,
18 Sa carmuiasca ziua si noaptea si sa desparta lumina de intuneric. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
19 Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a patra.
20 Apoi a zis Dumnezeu: "Sa misune apele de vietati, fiinte cu viata in ele si pasari sa zboare pe pamant, pe intinsul tariei cerului!" Si a fost asa.
21 A facut Dumnezeu animalele cele mari din ape si toate fiintele vii, care misuna in ape, unde ele se prasesc dupa felul lor, si toate pasarile inaripate dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.
22 Si le-a binecuvantat Dumnezeu si a zis: "Prasiti-va si va inmultiti si umpleti apele marilor si pasarile sa se inmulteasca pe pamant!
23 Si a fost seara si a fost dimineata: ziua a cincea.
24 Apoi a zis Dumnezeu: "Sa scoata pamantul fiinte vii, dupa felul lor: animale, taratoare si fiare salbatice dupa felul lor". Si a fost asa.
25 A facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine.