Vine un moment cand rulam in gand toata viata noastra de pana atunci si analizam tot ce am facut pana atunci...asta, daca am facut ceva. Acest moment vine, de obicei, in jurul varstei de 18 ani, cand, uitandu-te in oglinda realizezi ca, de fapt, viata ta nu e chiar a ta, nu esti stapan si nu faci nimic fara mami si tati. Atunci incepe batalia pentru tronul propriei vieti, pentru a arata ca tu esti "the boss"...pentru independenta.
Bucuresti. Ora 14.43 am. Totul pare trist si gol...Bucurestiul este un oras trist si gol, plin de nimic si incarcat cu de toate. Un sunet asurzitor taie linistea orizontului. Lumini rosii si albastre se intrezaresc in fata unui bloc iar, in mai putin de un minut multimea curioasa dezvirgineaza locul cu pricina. Din bloc ies doi copoi, tinand strans o fata de mai putin de 20 de ani ce se zbate. Nimeni n-o cunoaste, sau, cel putin nimeni nu recunoaste ca ar cunoaste-o pe aceasta "calcatoare" a linistii publice si, mai ales, a legilor societatii. Un reporter dornic de o "stire-bomba" incearca sa scoata cateva informatii, iar, unul dintre politisti se mandreste cu faptul ca a prins un criminal cautat de intreaga tara. Acel moment de neatentie este de ajuns pentru fata care, se smunceste din mainile singurului politist care o mai tinea si o ia la fuga. Se creeaza agitatie. Lumea se da la o parte iar masina colorata in rosu si albastru porneste aproape lovind un trecator curios. Alergatul, se pare, ii ofera mai multe obtiuni fetei care intra in obisnuitele strazi inguste si aglomerate, sarind peste masini si dand curs unor injuraturi de Bucuresti. Se pierde in multime...dispare asurzitor...
A doua zi incidentul parea deja uitat. Doar cativa trecatori privesc cu ironie orice politist ce a avut sau nu legatura cu incidentul.
-Pe cine ai omorat?
-Pe nimeni.
-Nu, pe bune, pe cine ai omorat?
-Pe mine, poate...
Mancand cu pofa o bucata de paine, Oana, fata ce a creat atata agitatie ieri, azi sta la vorba cu un copil ce se bucura de libertatea strazilor.
-Au venit ieri politistii si au intrebat de tine.
-Oh...
-Au adresa alor tai.
-Ai mei nu ma cunosc, ti-am mai zis!!!
Si chiar asa era...de cand ea o luase pe cai gresite parintii o declarasera moarta. Nu ca i-ar fi pasat prea mult. Ii placea sa isi bata joc de politisti. Dar cel mai mult ii placea libertatea pe care o avea, faptul ca avea briza in loc de ceas desteptator, soarele pe post de soba si soarecii pe post de soldatei de plumb. Nu prea avea ce manca, de fapt erau zile in care nu manca deloc. Avea lipsuri materiale mari, nu era nici pe sfert un trai decent insa avea respectul celor de langa tomberoane, respectul orasului de sub oras si chiar a politistilor...ca nu o data le-a scapat printre degete.
Era o amenintare...dar pentru cine? Si de ce?
