Plângi, iubito...

Arogantul

Mare mi-e mirarea când el chiar acceptă să mă ajute să îmi pun în portbagaj tot ceea ce cumpărasem din magazinul său.
În definitiv, am convins-o cu greu pe mama că avem nevoie de toate aceste lucruri doar pentru a veni să le iau de aici deşi "domnul arogant" nu mă prea bagă în seamă nici acum. Îmi dau ochii peste cap când observ răceala cu care mă tratează şi încă refuz să cred că nu pot face nimic ca măcar prieteni să devenim. Asta îmi răneşte ego-ul extraordinar de mult şi dacă nu i-aş fi recunoscut-o anul trecut pe facebook l-aş fi întrebat din nou "chiar atât de urâtă sunt?" .
Încă o chestie pe care refuz să cred e că el e gay. Nu! Imposibil, atât timp cât el are poze cu foarte multe femei... frumoase. Încep să devin înapoi pesimistă când îmi aduc aminte de femeile frumoase ce roiesc în jurul lui dar când bărbatul frumos termină de aşezat cele 3 cutii de vopsea lavabilă şi alte chestii de care sunt sigură că nu aveam nevoie dar pe care eu le-am achiziționat, îmi îndrept atenția către el.

- Te mai pot ajuta cu ceva? mă întreabă şi pot să jur că acum câteva secunde şi-a ferit privirea de a mea suspinând, crezând că eu nu-l văd.

Deschid portiera maşinii şi de pe scaun, dintr-o mică pungă iau un strugure cu boabe mari pe care îl întind spre el.

- Uite, pentru că m-ai ajutat! încerc să il ofer dar el ridică sceptic din sprânceană privindu-mă, chiar analizându-mă, de parcă i-aş fi oferit otravă, nu un strugure alb, amărât.
Îl acceptă şi îmi înapoiază înapoi un zâmbet sincer făcându-mi genunchii să se înmoaie.

- Mulțumesc! rosteşte uitându-se la mine preț de câteva secunde iar eu doar întind mâna către el.

- Bianca, rostesc aproape neîncrezătoare când văd că nu e pe cale să îmi înapoieze şi gestul ăsta, dar o face, întinde mâna către mine şi se prezintă.

- Mariano Belmondo! rosteşte cu accent italian făcându-mă să mă topesc a mia oară în fața lui.

- Ştiu! mă trezesc spunând realizând cât de stupid sună.
Normal că ştiu, doar l-am stresat cu mesaje pe facebook, acum un an...dar acum sunt majoră.

- Mmm...păi ştiam că ştii, spune la fel de neîncrezător ca şi mine probabil că neştiind ce să mai spună din cauza situației stânjenitoare în care am intrat.

- Ascultă, îmi pare rău că te-am stresat pe acel cont de socializare.Nu voiam decât să fim prieteni, cel puțin în mod virtual şi acum mi se pare situația foarte stânjenitoare.

- E ok, spune luând o boabă de strugure şi băgând-o în gura lui, făcându-mă să am fantezii cu el.
Mă trezesc din "reverie" când el pleacă înăuntru, lăsându-mă singură.

Oftez urcând la volan şi bag cheile în contact când se apropie de geamul maşinii mele iar eu îl las în jos sperând că s-a răzgândit şi va vrea să îmi facă vreo propunere.

- Ți-ai uitat portofelul, Bianca, zice punând accentul lui italian până şi pe numele meu.

Ai un nume frumos şi italian, îmi spune înapoindu-mi portofelul.

- Mulțumesc! rostesc hotărâtă şi fericită deşi a făcut un compliment numelui meu, nu mie.

Mulțumesc şi pentru portofel! mulțumesc din nou stârnindu-i un zâmbet pe chipul frumos.

- Deşi nu prea ți se potriveşte. Nu eşti nici albă şi nici prea pură nu pari a fi. Mai de grabă te-ar fi chemat "Devona", pari mai apropiată de iad decât restul femeilor pe care le cunosc! îmi zâmbeşte din nou şi se cară înapoi în magazin după ce îmi trânteşte toate astea în față iar gura mea formează un "o" perfect pentru că mai jignită ca acum nu m-am mai simțit niciodată. Ştiu că nu sunt albă, având tenul măsliniu pe care l-am moştenit de la bunicul meu deşi noi nu suntem de culoare. Ochii mei mici şi căprui nu fac decât să-l privească cum dispare şi cu asta s-a dus şi ultima şansă când credeam că îmi va atinge buzele. Măcar buzele mi-au fost lăudate de bărbații care doreau să mă sărute şi adorate de cei care au făcut-o şi spre deliciul meu, urâte de femeile invidioase din jurul meu care nu mă prea suportă. Pe mine nu mă prea suportă multă lume dar eu sunt de părere că nu multă lume contează.
Ies din parcare încercând să uit ceea ce s-a întâmplat şi promițându-mi că nu voi mai încerca să-l agăț pe tip şi plec către casă, dând volumul muzicii la maxim în Ford-ul meu, încercând să uit ceea ce tocmai s-a întâmplat.