Am intrat in tren, pe lângă ceilalţi colegi ai mei,eram toti wow suntem a11a.
M-am aşezat pe scaunul 55, ciudat tot timpul îmi pică acelaşi scaun.
Ştiţi? lucrurile chiar nu sunt întâmplătoare.Era un proverb "Everything happens for a reason" , îmi place foarte mult. Adică îi dau dreptate.În totalitate.
De ce lumea mă crede diferită niciodată n-am înțeles. Poate, poate că d-asta scriu cartea asta. Poate pentru că vreau să demonstrez lumii că nu sunt așa diferită precum par.
Lângă mine s-a așezat un tip interesant. Mă gândeam "Katelyn, du-te, vorbește cu el" , dar totusi nu am făcut-o. Nu știu de ce dar îmi doream liniște. Să mă uit pe geam și să aștept să ajung înapoi acasă.Asta făceam. Șase ore de mers cu trenul încontinuu.
După ce am ajuns în casa mea obișnuită, dintr-un orășel obișnuit, m-am așezat pe scaunul meu obișnuit de la masa mea obișnuită, am strigat-o pe mama mea obișnuită.Dar degeaba, niciun răspuns. Apoi m-am gândit să-mi iau singură ceva de mâncare dar ce să vezi?! pe frigider era un bilețel de la mama în care scria că e plecată o săptămână din țară. Perfect! Singură, o săptămână în vacanță. Imediat am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe Melanie.
"Ghici ce? Mama este plecată cu serviciul iar casa este numai a mea."
"Nu trebuie să mai spui nimic, sunt pe drum", spune Mel râzând.
După câteva minute se auzi soneria. M-am dus repede către ușă iar când am deschis ușa am strigat amândouă in cor:
"Ce facem noi? PETRECERE!"
Și imediat ne-am pus pe invitat.
Incepand cu ora 22:00 ne vedeam colegii impreuna cu alti prieteni de ai lor intrand in casa noastra...insa, printre ei, era Max, fostul meu prieten.
Toți se distrau împreună cu Mel, numai eu eram plictisită de moarte încercând să îmi găsesc ceva de făcut.Apoi privirea mi s-a ațintit către Max, încercând să nu par insistentă.
S-a apropiat de mine și a incercat să mă sărute, dar eu m-am dat înapoi imediat.
"Ce s-a intamplat cu tine?", i-am spus eu speriată de reacția lui.
Apoi a încercat din nou, mușcându-mă de buză încercând să arate că mi-a dus lipsa.
Apoi a plecat.M-a mirat putin felul in care s-a purtat dar ideea era ca nici mie nu mi s-au schimbat sentimentele. Au fost tot timpul aceleasi.Tot timpul l-am placut, tot timpul m-am gandit dar ceva m-a schimbat vara asta, deci probabil va fi o relație mai diferită.
Ziua următoare, chiar dacă am regretat alegerea făcută, l-am sunat. Îmi era așa dor de el și de glumele lui. El mi-a răspuns imediat, spunându-mi să ne întâlnim la el. Am mai fost doar odată, când eram mici, dar poate o să ne distrăm.
Intru pe ușă și îl văd jucându-se pe calculator. Oh, același joc ca întotdeauna.
-Hei, unde-i Maia?
-Nu e acasă, e plecată cu mama.
Ah, ce bine. Sora lui nu era acasă, nici mama lui și eu mi-am permis să pun o întrebare:
-Deci...suntem singuri?
El a dat din cap afirmativ, ridicându-se de pe scaun și privindu-mă intens. L-am împins în pat, el crezând că voi urma și eu lângă el.
-Hai ridică-te și fă-mi un sandwich! îi zic eu puțin amuzată de situație.
CITEȘTI
Ea și Ei
Novela Juvenil-Deci...suntem singuri? El a dat din cap afirmativ, ridicându-se de pe scaun și privindu-mă intens. L-am împins în pat, el crezând că voi urma și eu lângă el. -Hai ridică-te și fă-mi un sandwich! îi zic eu puțin amuzată de situație.
