You are mine

La distanta

Ma intorc de pe o parte pe alta in incercarea de a adormi, rezultatul intarziu sa apara asa ca ma ridic din pat si imi arunc privirea spre telefonul meu care imi indica ora 09:20. Oare am dormit vrun pic avand in vedere ca nu mai tin minte absolut nimic exista posibilitatea sa ma fi odihnit cateva ore bune.

Imi fac curaj si cobor in liniste in living unde Alec doarme oe canapea.  Merg in bucatarie si fac doua cafele duble, cand e gata imi torn in cana si ma asez cu pachetul de tigari langa mine.  Cateva minute mai tarziu in spatele meu si face aoaritia si Alec care isi trage un scaun si se pune linistit langa mine.  Ma ridic ii pun si lui cafea fara sa scot o vorba si o servesc pe masa. 

-Multumesc iubito!

-Cu placere Alec!  Nu am absolut nimic de obiectat fata de acel cuvant pentru ca nu are rost sa imi bat capul.  Azi sunt foarte linistita si nu mai pun la suflet fiecare lucru neinsemnat.

-Ai dormit bine?  Ma intreaba el cu un glas stins.

-Da, cred... Nici nu stiu daca am dormit sau nu defapt. Cad pe ganduri si imi aduc aminte ca nu l-am vizitat de ceva timp pe cel care mi-a tinut lic de tata.

-Daca mai ramai pe aici si apare Kate spunei ca am plecat la Arthur.

-Ala cine mai e?  Ma indreaba Alec dintr-o data vizibil nervos.

-Prietenul tatalui meu, el a avut grija de mine in toata aceasta perioada. 

-Ok, vin cu tine daca vrei...

-Nu, stai linistit.

Plec sus oentru a face un dus si a ma schimba. Cand sunt gata imi arunc privirea la ceas iar aceasta indica ora 10:55. Imi i-au gentuta si ma indrept catre iesire.  Fara sa mai scot o vorba trantesc usa in urma mea lasand un Alec mut de uimire.

-Ora 11:35 si ajung in fata casei mele.  Intru pe usa dar Arthur nu e aici ci doar un prieten vechi de al lui.  La ora asta onul nu face nimic altceva decat sa isi inece amarul in bautura.

-Arthur unde este? 

-Buna frumoaso!  Nu stiu unde este Arthur si sincer acum nu imi pasa.  Spune omul ridicandu-se dupa canapea si venind spre mine.
Intinde brate lui lungi si ma prinde ca pe o papusa in ele.  Cu toata forta mea incerc sa il imping dar degeaba.  Ma priveste ca un leu cand este gata sa isi atace prada ceea ce ma baga in sperieti. 

-Esti nebun?

-Duoa tine papusa.  Apropo, Arthur e plecat o perioada asa ca voi sta eu aici.

-Asta e casa mea, tu nu ai ce cauta aici!

-Hm, Arthur a spus altceva.
Se repede cu mana in capul meu si ma lipeste de peretele livingului incepand sa ma sarute pe unde apuca.  Realizez ca sunt doar eu cu el in casa iar usa e inchisa.  Ma tranteste pe podea si isi pune corpul asupra mea eu incepand sa plang din ce in ce mai tare si in cam imi vin vorbele lui Alec "Vrei sa vin cu tine? " ce a fost in capul meu sa il refuz
In secunda urmatoare usa de la intrare se deschide lovind peretele  oar Alec aproape ca il calca pe acest om in picioare.  Imi dau seama ca numai simplu fapt ca ma-am gandit la el a facut sa apara  aici.

Il lasa intins pe jos si vine spre mine luandu-ma in brate si tinandu-ma strns la pieptul sau.

-Am asa mare nevoie de tine!  Spun in minte mea dar imediat dupa ce il aud realizez ca am gandit cu voce tare defapt.

-Sunt aici...  si voi fi chiar si cand nu vei avea nevoie de mine.

Ridic privirea apoi il privesc intens in ochi. Ma cuibaresc la el in brate si il strang cu mai multa puete, el facand la fel, nu vreau sa ii mai dau drumul niciodata, chiar de ar fi cel mai nebunesc lucru din viata mea.