Just Dance ✖Needitată✖

Un mic inconvenient

Stiu, stiu. Am cam intarziat...vreo 3 ani, e adevarat, dar acum e aici si sper sa va placa: ^_^ Sorry
________________________________________________________________________

- Hai Kat! Grabeste-te ca pierdem avionul! mi-a strigat Stella inainte sa-i inmaneze toate biletele doamnei de acolo.

- Vin acum!! Pa, mami, pa tati, sa fiti cuminti :D ! Acum eu trebuie sa plec...

- Stai, stai! Ai uitat ceva.

- Stiti...un avion intreg ma asteapta si...

- Pai pleci asa fara Mitza si Felix?

- O da! Haideti pufosii mei! Ne vom distra in aceasta vacanta! Pa mami, pa tati!

- Pa, scumpo!

In sfarsit!!!!!! Am scapat de tot si de toti pentru 3 saptamani!!!

- Katty!!!!

- Ce mai e, mama?!!

- Sa fi atenta, cuminte si sa nu faci prostii!

- Te rog..doar ma stii.

- Hai, fugi!

~ In avion ~

- Nu si nu! Acestia sunt ai mei si nu-i duc la bagaje! O sa se sperie si cine stie... poate o sa cada din avion. NU!!

- Dar domnisoara...

- Kat, trebuie sa-i duci la bagaje pe Mitza si Felix.

- Nu, Stella! Ei nu sunt bagaje si asta basta!!

- Bine, domnisoara...cum doriti.

- Ce incapatanata esti, Katlyn.

- Calitatea mea...

- Mai degraba defectul, a zis in soapta Justin.

- Ce-ai spus, draga? l-am intrebat eu cu o fata zambitoare.

- Nimic, iubi...

- Mai bine.

- Si acum? Ce ati vrea sa faceti? a vrut sa afle Stella.

- Eu una as vrea sa dorm, i-am zis eu pe un ton plictisit.

- Oh, haide. O sa ai destul timp pentru asta cand ajungem.

- Bine atunci. Tu ce propui?

- Ma gandeam...hai sa jucam adevar sau provocare. Defapt...doar provocari. Asa e mai distractiv.

- Ok...eu ma bag, dar sa nu puneti panarame, am spus eu mai cu jumatate de gura.

- Daca joaca ea, joc si eu, a zis Justin.

- Si noi, au zis Max, Kiky, Shara, Raimond si Leo in cor.

Singura care nu ni s-a alaturat a fost Lilly care privea pe geam, pierduta in gandurile ei. As fi vrut sa ma duc sa vorbesc cu ea, dar mi-am dat seama ca nu avea rost. Nu se prea exteriorizeaza. Si in plus eram prinsa in joc. Probabil e egoist sa gandesc asa, dar imediat ce ajungem la hotel o s-o intreb si poate o sa aflu ce o macina.

- Eu NU fac asta, am tipat la Max.

- Dar trebuie! Ai fost provocata si cunosti deja pedeapsa...

- Oh, scuteste-ma! Daca vreau sa ies din joc, ies, pur si simplu.

- Ei bine regulile nu stau asa, mi-a zis Stella.

- Am spus de la inceput. Fara panarame.

- Haide, pisi. E doar un sarut, a vrut sa ma induplece Justin.

- Nu e doar un sarut. E mai mult de atat.

- Alege. Iesi din joc si primesti pedeapsa sau ramai si te asezi pe Justin, sarutandu-l pasional, a intervenit si Raimond.

- Dar toti din avion o sa se holbeze la mine.

- Nu o fac deja?

Stella avea dreptate. Tot avionul se uita la mine de parca ar fi privit cea mai tensionata scena dintr-un film dramatic. Sau porno. M-am inrosit toata, dar trebuia sa trec intr-un final si peste timiditatea asta stupida. Si oricum? Ce mai aveam de pierdut? Poate putina stima de sine pe care o mai aveam. Iar Lilly? De ce nu intervenea? Adica daca faceam asta intr-un avion nu se punea ca deranjarea linistii publice sau ceva? M-am gandit la amanarea chestiei asteia pe mai tarziu, cand aveam sa ajungem la destinatie si spre surprinderea mea, propunerea a fost acceptata. Poate din cauza faptului ca majoritatea pasagerilor de la clasa I chemasera insotitoarele de bord ca sa ne incheie micul joculet. Si daca tot n-aveam ce face, am inceput sa fac exact ceea ce o vazusem pe Lilly facand: sa ma uit pe geam la norii pufosi scaldati de lumina blanda, galbuie a apusului de soare. Imaginea aceea ma facea sa ma simt euforica si imi placea. Acum inteleg de ce coregrafa mea alesese asta in locul tampitului ala de adevar sau provocare. Doar provocare defapt. In scurt timp am adormit cu capul pe umarul lui Justin, gandindu-ma cum ar fi fost sa fiu o pasare, libera sa zbor printre nori, atingandu-i cu varfurile aripilor, simtind vantul in proprile-mi pene. Mirific.

Dupa nici cinci minute de somn, bratele puternice ale iubitului meu m-au trezit, scotandu-ma cu forta din lumea fascinanta a viselor. Buzele i se miscau, dar nu intelegeam ce-mi spune. Eram inca ametita. Avea pe chip o expresie ingrozita care mi-a dat de inteles ca trebuie sa ma ridic. M-a luat de mana si m-a dus intr-o alta cabina in care se aflau ceilalti prieteni ai mei. Mi-a pus un rucsac portocaliu in spate si m-a impins in afara avionului. Realizand ca ma aflam in aer, coborand cu o viteza incredibila, am inceput sa tip si sa ma zvarcolesc. M-am uitat o clipa deasupra mea si mi-am vazut tovarasii tragand de o sfoara, mai sus de ei materializandu-se cate un cearsaf. Erau parasute. Mi-am dat seama ca si eu ar trebui sa fac acelasi lucru, dar pur si simplu nu gaseam de ce sa trag. Ca prin minune, Max a ajuns in spatele meu, iar mainile lui mi-au inconjurat protector talia, salvandu-ma de la o moarte sigura si foarte rapida. Am inceput sa plutim deasupra oceanului nemarginit.