Regulament

907 65 24
                                    


Nu judecați pe nimeni cum editează. Fiecare dintre noi avem nivelul nostru.

În general, creăm coperţi, dar putem face şi bannere.

→Plata este obligatorie din momentul în care coperta vă este predată. Nu efectuați plata, vom avea grijă să nu vă mai fie acceptate orice alte comenzi viitoare şi primiţi report din partea grupului.

→ Nu acceptăm coperţi decât cu maximum trei personaje, aşadar nu ne cereţi să vă realizăm o copertă cu cinci, pentru că va fi refuzată. La urma urmei, noi creăm coperţi, nu reclame de filme cu întreaga distribuţie.

→ Nu ne ghidăm neapărat după principiul "Primul venit, primul servit". În cazul în care s-au adunat mai multe comenzi, editorii pot începe cu coperţile de dificultate mică apoi la urmă cu cele de dificultate mare.

→Cartea trebuie să aibă minimum două capitole publicate, obligatoriu. Nu ne pierdem timpul să realizăm coperţi ca după o săptămână, două să le retrageţi în ciorne, ori să vă răzgândiţi asupra ei şi să nu o mai postaţi.

→ Avem dreptul de a refuza comenzi, în cazul în care considerăm formularul prea vag formulat sau întrece limitele moralităţii. Bineînţeles, autorii îşi pot rezerva dreptul de a refuza o anumită comandă dacă o consideră prea dificilă pentru nivelul lor.

→ Vă rugăm frumos să nu ne stresaţi în cazul în care comanda voastră întârzie să apară. Cu toţii avem o viaţă personală. Unii dintre noi mergem la liceu, şcoală, şi pe deasupra, avem şi timpul nostru personal. Bineînţeles, asta nu înseamnă că vom fi neglijenţi cu comenzile voastre.

→ Coperta trebuie ţinută minimum o săptămână jumătate (9 zile). Fără discuţii.

→ Nu lansaţi o comandă până când nu sunteţi siguri de distribuţia cărţii. Am păţit cazuri în care anumite persoane au scris comenzi cu anumiţi actori, apoi au comandat de la altcineva deoarece s-au răzgândit în privinţa distribuţiei. Nu vom tolera un astfel de comportament.

→ Dacă aţi dat deja comandă în altă parte, puteţi pleca de pe acum.

→ Odată ce aţi lansat o comandă de coperţi/bennere la noi şi v-a fost acceptată, nu mai puteţi comanda de la altcineva, cel puţin în cazul în care nu aţi anunţat că o retrageţi — în cel mai scurt timp posibil de la lansarea şi acceptarea ei, deoarece e posibil ca editorul să se fi apucat deja de ea şi să fi lucrat în zadar. Însă aveţi grijă ce faceţi, deoarece noi verificăm şi la celălalte cover shop-uri iar în cazul în care găsim că o persoană a comandat de la altcineva în timp ce unii dintre colegii noştri i-a acceptat deja comanda, nu ne vom reţine să dăm toţi report pentru încălcare de cuvânt.

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Dacă consideraţi regulamentul nostru mult prea dificil, încă nu este prea târziu să găsiţi pe altcineva care să vă ajute cu comanda voastră. Dar dacă totuşi doriţicontinuaţi, faceţi scroll la următorul capitol, care este dedicat în totalitate formularului.

••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

MAGAZIN GRAFICUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum