Întâlnire cu iubirea mea

Era dimineața de 29 august. Alarma telefonului era fixată ca de fiecare dată când trebuia să plec undeva: biserică sau școală. De această dată, însă, destinația era una mai specială, nu atât datorită topos-ului, cât datorită experienței.

M-am trezit încă de la prima vibrație a difuzorului, dacă nu chiar dinainte. Deși somnul meu era tulburat de câțiva ani, în acea noapte nu mi-am permis să mai pierd odihna atât de necesară zilei care urma.

M-am ridicat din pat și am oprit alarma, cum era și firesc. Văzând data rămasă afișată pe ecran, am dat piept cu emoția atingerii acestei zile unice în viața mea.

Mulți ar vedea o banalitate în simpla întâlnire dintre doi adolescenți îndrăgostiți. Totuși pentru mine era ceva ce întotdeauna mi-a inspirat teamă. Să mă întâlnesc cu o fată cu acest scop, iar nu întâmplător, în alte contexte, cum ar fi școala, era o idee ce îmi dădea bătăi de cap.

Mi-am spălat fața, dinții, încercând să mă văd frumos. Într-adevăr, mă aflam într-o ipostază mai estetică decât de obicei. Tuns de curând, bărbierit cu o seară înainte, chipul meu inspira lumină, ajutat de un zâmbet cât mai inocent.

M-am pus la masa din bucătărie să mănânc ceva. Dimineața nu prea aveam poftă de mâncare, dar trebuia să mă alimentez cât de cât pentru drum. Deși era Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, zi de post obligatoriu în Biserica Ortodoxă, eu m-am auto-dispensat ungându-mi o felie de pâine cu pate de porc din frigider. Acest lucru nu avea ca motiv faptul că nu aveam și ceva de post în frigider, dar mă gândisem că s-ar putea să merg la o prăjitură cu ea, unde oricum aș fi călcat postul. Prima felie a intrat într-un ritm greoi, iar pe a doua n-am avut răbdare să o termin, ci am urcat cu ea în mână pe scări la mine în cameră.

Am pus felia pe jumătate pe irou și m-am dezbrăcat de pijamale. În mod întenționat am făcut exces de spray deodorant, apoi mi-am tras perechea de blugi cea mai nouă, mi-am pus cureaua și mi-am luat tricoul cel mai nou. Deși mă așteptam să nu am într-adevăr nevoie, peste tricou mi-am luat și hanorac, gândindu-mă că ar ascunde banalitatea pe care îmi închipuiam că mi-o dă tricoul. Până când am coborât scările, am înghițit și ce mi-a rămas din pâine. Am luat telefonul și portofelul în care pusesem puținii bani strânși atunci, dar și un plus de la părinți, că doar trebuia să fac impresie bună.

Mi-am pus șireturile la papucii pe care îi spălasem, i-am încălțat și am plecat, prin praful ce încă nu se ridicase. Am urcat în autobuz, dând de vreo doua persoane mirate că eu mă plimbam când, în mod normal, aș fi mers la biserică.

Am stat pe primul scaun din față, după șofer, pe locul de la geam, în dreapta mea fiind una din acele cucoane care mă vedea mereu la biserică. Începutul călătoriei fu mai relaxant decât de obicei, probabil datorită zilei de sărbătoare. Șoferul tocmai spălase podeaua vehiculului înainte de a urca eu. Plecă ușor și luă orice femeie vârstnică pe care o vedea în drum spre biserica din satul vecin.

i-am trimis prietenei mele, care tocmai se trezise, un „Bună dimineața, rază de soare!", care parcă voia să arate că în acea zi nu voi mai fi depănat nemulțumirile mele interne așa cum făceam de obicei. Conversația a fost destul de normală, presărată cu multe elemente legate de drumul parcurs și cel de parcurs în continuare. Avea o mică nesiguranță în ceea ce privea autobuzul pe care urma să îl iau spre orașul ei. Era încă de mirare faptul că în acea zi aveam să ne vedem, în sfârșit, în carne și oase. Totuși sentimentul nu era încă bulversant.

Între timp autobuzul s-a umplut. Câteva persoane stăteau în picioare, dar nu la fel de multe pe cât mi-a fost dat să văd adesea. Eu stăteam confortabil, dar câldura verii încă neterminate îsi spunea cuvântul. Ajunsesem în oraș, la un semafor, după care șoferul trebuia să vireze la stânga, să parcurgă curba la dreapta, să treacă de pod și de un sens giratoriu și gata. Acest final de traseu, care de obicei dura puțin peste 5 minute, a durat atunci în jur de 20-25 de minute. Este un lucru bine știut faptul că în luna august, mulți români plecați în străinătate și, în special, în Italia, își petrec concediul în țară, acest lucru crescând aglomerația din orașe, așa cum era și cazul Bacăului. La semafor coada era lungă, iar de pe noi, cei din autobuz, curgeau apele. Eu, după exemplul femeii de lângă mine, îmi ștergeam cu un șervețel transpirația de pe față. Evident că în cadrul conversației mele i-am pomenit iubitei mele despre așteptarea aceasta chinuitoare.