1. Ratacirea
Credeam c visam, dar era real. Universul m ura cu ardoare. Oare ce am facut sa merit toate astea? Am fost un dictator fara inima intr-o viata anterioara sau poate vreo dereglata mintal care ardea papusi doar ca sa se distreze? Probabil ca zeii stateau in tronurile lor si se prapadeau de ras numai uitandu-se la mine....
Eram o nefericita fata varcolac,cu inima franta, fara niciun viitor, si deja ajunsa la menopauza.Obisnuiam sa vin in padure, sa-i spun secretele mele, ce mai era din ele, sa urlu la luna si sa plang in tacere.
Oare cum ar fi fost viata mea daca nu aveam in sange mostenirea de a deveni varcolac? Daca nu veneau vampirii in oras, azi eram o fata obisnuita,fericita.
As fi vrut sa cred ca viata mea ar fi fost cu totul alta. Dar acum eram si voi fi mereu o creatura a noptii..
Uram faptul ca imi erau invadate gandurile, asa cum un strain nedorit lasa urme murdare pe cel mai curat covor. Toti ma acuzau ca sunt cruda, ca ma pricepeam sa ranesc pe cei din jur, dar faceam asta doar pentru ca acele persoane s-au priceput in a ma rani pe mine.
E posibil sa urasti ceva sau pe cineva mult timp incat ajungi sa uiti motivul care te-a facut sa simti atata ura. Dar eu nu am uitat si nici nu voi uita.
Pentru ca eu urasc. Urasc cu ardoare pe cel pentru care inainte simteam iubire. Inainte sa ma schimbe. Am vazut schimbarile din mintea lui Sam si stiu ca timpul pe care, candva l-am petrecut impreuna s-a evaporat o data cu aparitia ei. Asta m-a durut cel mai mult - am devenit doar o fata oarecare, o cunostiinta, un membru al haitei. Iubirea pe care am simtit-o unul pentru celalat a fost instant aruncata la gunoi in momentul cand ea a venit.
M-am evaporat in aerul subtire si Emily s-a instalat in locul meu. A fost simplu si usor pentru Sam sa ma inlocuiasca. Am fost lasata in frig, uitandu-ma de afara inaintru, amintindu-mi cum Sam obisnuia sa ma priveasca cu iubire. Pe mine.
Dar ma mint singura. El niciodata nu s-a uitat la mine la fel cum obisnuieste sa se uite la Emily - cu dragoste, adoratie si devotament.
As fi putut sa ii las in pace si sa-mi plang dragostea pierduta in alta parte, dar nu, pentru ca a trebuit sa ma transform intr-o fata varcolac chiar in ziua mortii tatalui meu. E greu sa suporti atata durere, minciuna, deceptie, atatea vise distruse, iluzii calcate in picioare, mangaieri pierdute, atata nedreptate si atatea rani care dor ca o spada ce strapunge inima si doare atat pe dinauntru cat si pe dinafara. De ce eu ? De ce tocmai eu? De ce toate trebuiau sa mi se intample numai mie? De ce Sam a trebuit sa se transforme in varcolac? Daca era inca normal, un om obisnuit, nu ar mai fi putut imprinta pe Emily, si noi doi am fi fost impreuna si acum. Dar nu, pentru ca universul ma uraste si nu i-a ajuns transformarea lui Sam; a trebuit sa ma transforme si pe mine.
E greu sa afisezi un zambet materializat la falsa fericire pentru ca putine lucruri ma mai fac sa zambesc cand inima mea este deja la pamant, dar traiesc cu speranta ca undeva, acolo, poate exista si cineva pentru mine, o infima speranta ca poate maine ,,soarele,, meu va rasari si la fereastra casei mele. Imi placea sa ma mint asta, sa cred ca nu era prea tarziu si pentru mine. Era aiurea ca, de cand cu noul tratat incheiat cu vampirii, familia Cullen, totul mi se parea plictisitor. De la ultima confruntare, cea cu Volturi, nu mai misca mai nimic prin rezervatie. Conducatorul Alfa, Jacob Black, ma calca pe nervi cu imprintul lui, fiica Bellei si a lui Edward Cullen, Renesmee. Toti din haita erau fericiti de cand cu imprintul, lucru care mi se parea stupid.Toti aratau ca niste catelusi fugind dupa os.
Restul baietilor din haita erau nerabdatori ca imprintul sa li se intample si lor, pe cand eu uram blestemul asta. Ce imi trebuia sa fac imprint pe cineva, daca deja am pierdut dragostea lui Sam?
