Aş vrea să şterg din mine totul.Sunt o fiinţă imoral de dreaptă,fără speranţa unei iubiri eterne.Ia-mi tot.Iţi dau tot ce am.Nu am destul de multe,insă,iţi dau tot...lasă-mă să încerc,lasă-mă...ştiu,om iubit cu sânge de iubire,ştiu că am să dau greş în încercarea de a-ţti înmana inima,trupul,lacrimile şi speranţele...Le-am pierdut în încercarea de a le proteja,dar te rog suflet iubit nu mă osândii,nu îmi judeca nedreptatea şi nu-mi dispreţuii fiinţa răpusă de durerea dezamăgirii.Iartă-mi trupul răpus de insomnii si de şcrijelituri de copacii nepăsării.Mangâie-mi sufletul cu nespusa ta inţelepciune şi îmbată-mi speranţele că-mi vei ierta dorinţa mea neînfăptuită,întunericul şi durerea pe care ţi-am lăsat-o în urma-mi.Şi ştiu acum cât de nedreaptă am fost,cât rău ai îndurat şi cât de mult minţeam.Sunt o laşă fără drept la apel,fără drept la scăncete de iertare,la implorări amare şi lacrimi deşarte...
Îţi stau-o laşă- şi poate şi umilă în faţă şi,ştiu că trupul,sufletul şi dorul strigă să te privesc,dar doare,arde... Te-am rănit.Inima mea şi inima ta-împreună,sunt osăndite la o iubire amară,tristă.Oare eternă?
Este târziu.Aşa a fost mereu pentru mine.Am o apartenţă,patologică si cu totul infirmă dorinţă la a-mi sacrifica totul.Iubirea pe care nu o am şi cea pe care nu dăruiesc.Le sacrific pentru un motiv.Pentru ce motiv?Sacrific şi osândesc oameni la durere pentru că astfel mă osândesc pe mine însămi la durere.Un demonic instinct de răutate.Sunt pierdută şi nu am puterea să strig,să urlu după ajutor.Îi voi rănii pe toţi!...şi doare...pentru că am ales durerea...Am ales sa provoc durere...şi doare...doare!!
Oare te pot iubii vreodată?Oare dacă îmi pun problema aceasta,te iubesc?
Oare mă poţi ierta? Aşa mă poţi salva,simt...în timp...simt că am să simt.
