Dealerul de culegeri de mate

Capitolul 1

Trecuseră aproape cinci luni de când mă despărțisem de prietenul meu cu care am avut o relație frumoasă de doi ani jumatate. Din mai multe motive am ajuns să nu ne mai înțelegem. A fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau. A fost greu pentru el la început, apoi și-a revenit, are o nouă prietenă acum și lucrurile merg bine. Eram bine- chiar eram. Singura, fericită, aveam persoane interesate de mine cărora nu le acordam atenție. Obișnuiam să mă joc cu sentimentele unor băieți naivi pentru o scurtă durată de timp. Apoi nu mai vorbeam niciodată. Totul mergea bine. Mă împrietenisem recent cu un coleg care avea probleme în relație. Și așa am ajuns sa merg la majoratul lui. M-am pregătit, am fost gata cu o oră mai devreme, apoi m-am culcat pentru că eram obosită. Am ajuns acolo, într-un loc drăguț, destul de stilat, cu o masă lungă la care ar fi trebuit să stăm cu toții. M-am așezat lângă un prieten foarte bun de al meu - Andrei- practic partenerul meu de petreceri. Mereu mergeam împreună și ne distram de minune. Ne-am așezat într-un capăt al mesei. Locurile de lângă mine erau libere. Timpul a trecut destul de repede, au mai venit niște necunoscuți, au făcut cunoștintă cu noi, nu le-am reținut numele. Lângă mine s-a așezat o colegă, apoi doi prieteni ai lui Mihai - sărbătoritul nostru -. Am petrecut jumătate de seară vorbind și bând vin. Totul decurgea normal, nu era tocmai genul meu de petrecere deoarece toată lumea stătea la masă și vorbea, dar m-aș fi putut obișnui cu asta. La un moment dat, tipul din dreapta mea îl întreabă pe Mihai ce mai face. Aparent îl cunoștea. M-am rezemat de spătar pentru a le putea face lor loc să converseze. Tipul mi-a zâmbit. Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care încearcă să agațe la petreceri. Mereu mi se întâmplă să fiu abordată la petreceri de tot felul de dubioși. Nu aș putea niciodată să fiu ce acord cu așa ceva. Imediat ce mi-am dat seama că tipul e interesat de mine am decis să îl ignor. Așa că jumătate de seară mi-am petrecut-o uitându-mă doar în stânga mea. M-am distrat, chiar m-am distrat. Am râs foarte mult, am vorbit cu oameni noi, am băut mult vin. La un moment dat eram la masă și m-am uitat în grabă în dreapta mea. I-am zâmbit tipului din dreapta pentru a nu părea o respingătoare - deși eram - .

-De ce m-ai privit așa?

-Așa cum? Ți-am zâmbit doar.

-Ba nu, m-ai privit cumva, superior.-Ba nu, ți-am zâmbit. Uite. Și am zâmbit din nou.

-Abia acum mi-ai zâmbit. Ai un zâmbet foarte frumos.

-Nu îmi plac complimentele.

-Ce rea ești.

-Sunt doar sinceră.

-Ești foarte inteligentă. Am început să râd.

-Cum ți-ai dat tu seama de asta?

-Nu știu, după felul în care mănânci, după felul în care vorbești, te îmbraci.

-Nu e nevoie să mă supraestimezi. Nu mă consider inteligentă. A început să râdă.

A venit următorul fel de mâncare. Trebuie să recunosc faptul că atunci când e vorba de mâncare sunt o adevărată iubitoare de gusturi. Mi-am umplut farfuria cu tot felul de bucate. Am găsit ceva anume care îmi plăcea foarte mult. Era ultima. Mi-am văzut de treabă. Apoi m-am gândit să verific și restul mesei. Mai era o ultimă bucată în capătul celălalt al mesei. M-am ridicat și am luat-o. Apoi înainte să mănânc, tipul din dreapta mea mă roagă să împart cu el.

-Scuze, nu îmi împart mâncarea.

-Te rog.

Și am întins farfuria mea pentru a-și lua cât dorește. A venit Mihai.

-Sofia, poți veni puțin până afară să vorbim ceva?

-Mănânc acum, mai tarziu.

Apoi tipul mi-a scăpat farfuria pe jos cu tot cu mâncarea din ea. Prietenii mei au început să râdă de mine pentru că mereu mi se întâmplă să scap ceva, fie ca e vorba de lucruri, mâncare sau băutură.