Imaginile au prins aripi. Nu îmi aduc aminte să mă fi luat somnul. Tot ce îmi aduc aminte fusese accidentul de care am avut parte şi că eram în patul de la spital. Mirosul de clor îşi făcea prezența şi îmi ameţea capul precum băutura şi drogurile de care obişnuiam să am parte pe vremea când eram "tipa cool". În faţa lor eram o tipă perfectă, pe gustul lor, petreceam ore în faţa jocurilor, cu skate-ul, rolele, poppinG-ul. Acolo, unde îmi jucam rolul real, oamenii obişnuiau să îmi spună Bizzy. După ei, arătam cool şi eram cea mai faină. Aveam părul lung şi vopsit roz, ochii căprui şi aveam un flesh de 15mm în urechea stângă. Dar ei se înşelau. Nu eram nici pe departe tipa aceea cool. Eu nu eram aşa pentru că voiam să atrag atenţia, ci eram aşa pentru că era singurul meu rol către libertate şi către exprimare. Eram doar o adolescentă de 16 ani ce nu a găsit încă iubirea familiei. Am petrecut mult timp în orfelinate. Mă mutau din an în an, iar în ultimul în care am fost, înainte să ajung pe patul ăsta, aveam propria "familie". Frați şi surori de oriunde probabil se gândeau ce fac şi cum mă simt.
Adevăratul meu nume era Verrina, iar totul a început în momentul în care m-am întins pe acest pat.
CITEȘTI
Realitatea din vis
RomancePoţi trăi în vise şi te poţi confrunta cu ele. Dar când te trezeşti la realitate şi începi să crezi că ai un deja-vu, deja eşti pregătit.
