Departe, printre ramurile împodobite de lumină din ce în ce mai obscură, soarele scăpăta spre asfinţit.
Înainte de fiorul amurgului, codrul tăcea, solemn, aşteptând parcă venirea frigului. Căldura începea să scadă treptat şi îmi părea că toate florile, întorcându-şi feţele spre mine, îmi şopteau apropierea iernii. Priveam cu o oarecare melancolie câteva frunze care picau leneşe pe pământul obosit ce îşi căuta odihnă, învelit fiind de plapuma lor. Tăceam, ascultând o fredonare a vântului ce abia se simţea în frunzişul aurit. Aproape, o păsărică cu capul cât un ou de prepeliţă şi cu coada în formă de furcă se odihnea pe o ramură goalaşă a unui fag.
Un suflu puternic, spintecător, mă clătină, iar reflexul mă făcu să mă întorc către originea acestuia. Doar murmurul slab al parâului din apropiere fu singurul semn al mişcării din codrul înmărmurit.
Am închis ochii în încercarea stupidă de a mă calma, respirând regulat, având susurul vântului peste vârfurile copacilor drept medicament. Ceva mă împunse pe la spate atât de brutal încât ajunsesem în genunchi peste covorul de catifea al frunzelor. De spaimă, respiraţia-mi era sacadată, iar corpul parcă îmi era adânc înfipt cu rădăcinile în pământ refuzând orice comandă a creierului.
Un râset ascuţit venit dintr-o parte îndepărtată a pădurii îmi despica în mii şi mii de bucăţele oricare urmă de curaj din corp. Ştiam şi simţeam mai bine decât oricine altcineva că acel ceva este cât se poate de real şi este oricând gata să mă doboare şi să mă domine, totodată.
Deja auzeam în difuzoarele minţii râsul său plin de glorie văzându-mă ghemuită de durere împlorând disperată ajutorul după ce el mă torturtură minute, poate chiar ore, în şir. Dar nu, el deocamdată doar stătea bine ascuns, printr-un loc tainic al pădurii, savurând fiecare clipă în care mă vedea topindu-mă de spaimă şi aşteptând momentul perfect să atace din nou.
Soarele, alinându-mi durerea şi spaima, mă mângâia cu razele lui delicate, luminându-mi subtil trăsăturile feţei. Ajuns la apogeu, plin de măreţie, lumina, în ciuda anotimpului, fiecare unghi al pădurii. Sigurul meu aliat în această luptă de-a mea cu aceasta stafie gata de răzbunare, singurul care îmcerca să-mi dea putere puţină putere.
Am încercat să mă ridic în picioare, să-i dovedesc că nu mă doboară aşa uşor, dar o bucată de lemn masivă mă izbi cu o viteză supraomenească în stomac. Mi-am stapanit ignetul de durere, însă m-am încolăcit în jurul ei înainte ca aceasta să se prăbuşească la pământ.
Soarele mă anunţa cu dezamăgire că nu avea să mai vegheze prea mult asupra mea, cerul devenind un amalgam de combinaţii de culori dintre roşu aprins şi violet. Crengile copacilor de-acum goale umbreau din ce în ce mai mult locul în care mă aflam, făcând şi mai dificil văzul.
Un vag miros de măr copt îmi invadă nările şi îmi puteam îmagina zâmbetul lui plin de trufie şi de satisfacţie în timp ce mă privea de sus. Nările palide începeau să se contureze, apoi ochii aceia albaştrii, hipnotizanţi, prindeau viaţă întipărindu-se adânc în imaginaţia. Am deschis speriată ochii în înercarea eşuată de a face să dispară imaginea ce m-a chiunui ani de-a rândul, dar i-am putut vedea faţa ascuţită, cu pomeţii ieşiţi în relief de la zâmbetul său din ce în ce mai larg. Corpul îi era străveziu, tipic unei stafii, însă mâna dreaptă o puteam vedea cum o ţine bine ascunsă la spate.
Am simţit ceva tare şi rece pătrunzând adânc în stomacul meu strâns de spaimă, apoi am privit pentru ultima oară spre cer şi văzând cum ultima fâşie de soare s-a evaporat la fel de repede şi de delicat precum viaţa unui om.
Pleoapele mele se apropiau uşor una de alta, copul meu părea că se detaşează uşor de tot stresul şi ultimele clipe pe care le mai aveam de trăit mi-au mai oferit o ultimă cursă prin cele mai frumoase amintiri ale vieţii mele mult prea scurte.
Brusc, am simţit cum firul s-a rupt, ultima amintire trupească fiind contactul cu pământul – lăcaşul veşnic al eternităţii.
****
Buuun .. aici este prima mea poveste scurtă. Nu ştiu cât de reuşită este, dar cel puţin este pe gustul meu, ceea ce pentru mine e suficient :). Vă rog să-mi spuneţi dacă vi se pare că am greşit undeva sau dacă v-am băgat în ceaţă ...orice! Eu aştept cu braţele deschise orice critică!
