Capitolul 1

2K 77 0
                                    

Este o noapte obișnuită de Octombrie în care sunt de tură la bar. Muzica aprinde atmosfera, mulțimea de oameni dansează și se distrează, iar eu servesc fără extaz fiecare client alături de un zâmbet sec, așteptând să se facă ora dimineții, să închid și să mă bucur de liniște.
Fumul mă învăluia, ochii se simțeau din ce în ce mai grei, iar uneori simțeam cum mă înțeapă mirosul alcoolului pe care îl turnam în pahare.

Barul era una din afacerile părinților mei și totodată locul unde eu și fratele meu ne mai petreceam weekend-urile, atunci când nu aveam altceva mai bun de făcut.

Bine, fie vorba între noi, ăsta era modul nostru de a arăta responsabili în fața alor noștri, mai ales de când ne-au lăsat singuri în oraș și s-au mutat într-o zonă rurală pentru a se ocupa de o altă afacere.

Fratele meu s-a mai maturizat și a preluat aproape complet responsabilitățile barului, în timp ce eu, încă mă bucur de privilegiile perioadei de studenție.
În cei 21 de ani ai mei, nu am evoluat foarte mult, fiind aceeași copilă naivă și timidă dintotdeauna.
Deși am trecut prin câteva experiențe mai grele sau mai toxice, nu pot spune că mă cunosc sau că știu direcția în care vreau să mă îndrept.

Mă uit la telefon și văd câteva mesaje de la prietenul meu.
"Ce faci acolo? Cât mai stai? Nu mi se pare normal să lucrezi la ora asta!"
După anul pe care l-am petrecut împreună, nu mai există nimic pasional între noi, iar eu mă simt ca o pasăre în colivie, prinsă și ținută departe de orice mă face să mă simt eu însămi. Îmi tot zic, dacă simți că persoana de lângă tine nu te conduce și nu te motivează spre a fi cea mai bună versiune a ta, atunci nu ești lângă persoana potrivită, dar nu mă ascult.

M-am blocat aici din cauza principiilor mele idioate și pentru că încă visez la basme cu prinți și prințese. Dintotdeauna mi s-a părut ideală povestea în care prima dragoste rămâne ultima, în care primul bărbat care îți va atinge trupul, va fi al tău până la adânci bătrâneți. Nu cred că există dovadă mai profundă de iubire, decât dăruirea ta întru totul unei singure persoane. Din păcate, astfel de lucruri se petrec doar în cărți sau filme.

Prima relație am avut-o pe la 14 ani. Eram o copilă, iar el era cu doar 2 ani mai mare. Părea genul de băiat rău, care încalcă orice regulă și care, pentru o tipă ca mine, care nu avuse nici primul sărut, a fost îndeajuns.
Totul a început dintr-o joacă, el se juca de-a băiatul dur, iar eu alergam după el disperată, încercând să îl conving că merită să fie iubit. A încercat totul pentru a mă îndepărta și a-mi demonstra că nu merită să fie iubit, dar eu aveam o ambiție de fier să îl contrazic.

A devenit primul băiat din viața mea, băgându-mă în pat cu replica "dacă nu îmi dai ce vreau, atunci mă duc să îmi dea alta." La o săptămână după ce i-am oferit ce aveam eu mai de preț, a dispărut. Nu mai primeam răspuns la mesaje, îmi respingea orice apel, iar prietenii lui mă ignorau complet. Am aflat că se cuplase cu o altă tipă, după ce avusese tot felul de aventuri, în timp ce era cu mine. Nici nu știam cum să sufăr la vârsta aia, mai ales că nici nu știam să iubesc. M-am concentrat pe școală mai mult și am reușit să îmi iau gândul de la el în câteva luni. Eram pe la vârsta de 16 ani când m-am trezit cu mesaje de la el. Cumva am ajuns să ne împăcăm după multe negocieri și multe păreri de rău din partea lui. Au urmat doi ani grei, certuri, infidelitate, despărțiri și împăcări. Când am ajuns la vârsta majoratului, ceva m-a trezit și mi-a arătat o altă perspectivă așa că mi-am făcut curajul să pun punct, chiar dacă asta însemna să renunț la ambiția mea de a fi a unui singur bărbat.

După câteva luni de la despărțire, l-am întâlnit pe Oliver. Eram în plin stres cu admiterea la facultate, așa că relația noastră a evoluat încet. După câteva luni de flirt și întâlniri timide, am început să dezvoltăm sentimente și aveam impresia că totul este perfect, că el este alesul.
Însă, uitam că nu sunt într-un film, iar anumite aspecte urâte au început să apară. Jigniri, acuzații de infidelitate din partea lui, restricții și multe certuri inutile ce au dizolvat orice sentiment, lăsându-mă rece.
Așa că uite-mă aici, servind pahare de vodka, whiskey sau tequila, încercând să mă detașez cumva de realitate.

Gândind pierdută la cât de mult îmi doresc să se facă dimineață, să pot să mă întorc în patul meu, simt dintr-odată o privire ațintită spre mine, întrerupându-mi ideile. Aud cum cineva își drege vocea și pe un ton grav îmi cere 100ml de Jack și un Redbull. Îmi ridic privirea spre el și zâmbesc aprobator, pregătind paharul cu whiskey și i-l așez pe bar. Îl ia sorbind însetat, lăsând însă lipsa unui mulțumesc.

Mereu m-a deranjat lipsa de politețe și aroganța de care dau dovadă unii bărbați, așa că mă întorc cu spatele, și încep să spăl câteva pahare.
Îmi ridic ochii spre el cu speranța că a lăsat banii pe bar și a plecat, fără să fiu nevoită să îi dau rest, dar mă lovesc de
privirea lui insistentă. Un zâmbet cald îi contura buzele rozalii, iar eu m-am blocat puțin privind în ochii lui albaștri.

Pentru o clipă nu am auzit nimic în jurul meu, rămăsesem înghețată analizându-i chipul. Îl înjuram în gând pentru ochii lui. Ochii ăștia erau atât pasiunea cât și dezgustul meu. Mă fermecau, dar totodată îmi aminteau de primul bărbat din viața mea.

- Cum te numești? mă întreabă fără să își mute privirea.

- Am și alți clienți, mă scuzi, răspund grăbită, încercând să scap din amnezie.

- Te aștept, nu mă grăbesc nicăieri.

Aveam ticul tâmpit de a roși ori de câte ori îmi atingea cineva inima cu un gest, o privire sau o vorbă, iar în timp nu a făcut decât să mă complexeze și să mă trădeze, exact ca acum.
După 10 minute în care m-am prefăcut ocupată mă așez relaxată cu telefonul în mână citind alte mesaje de la Oliver.

- Acum că ești liberă și nimeni nu mai dă buzna să comande, îmi spui cum te numești?

Chiar nu are de gând să renunțe?!

Îl văd pe fratele meu că se apropie, făcând semn să îi pregătesc câteva pahare.
- Leila, este totul în regulă? îmi spune Mark, în timp ce se îndreaptă spre mine. Era evident că făcea referire la clientul insistent de la bar.
Îl asigur că sunt bine, apoi pleacă cu paharele de whiskey spre masa prietenilor lui.

Învață-mă să mă iubescUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum