Iubindu-te în continuare

Capitolul 4. Revederea

      Luni. Ora 7:00 a.m. Vine mama și mă trezește, era timpul s-o iau de la început, era timpul să merg la școală. Tocmai ce mă îmbrăcasem, mă pieptănam în fața oglinzii, gândindu-mă că am să îl revăd. Era prima dată când ne vedeam de la despărțire. Mi-era atât de frică, nu știam cum se va purta față de mine. Am stat destul de mult să mă aranjez, în adâncul meu încă speram să se întoarcă la mine...
      Am ajuns la școală, însă el nu era pe nicăieri. Stăteam cu sufletul la gură, așteptând să vină. 5 minute mai târziu, a intrat în clasă. Deschizând ușa, prima persoană pe care am văzut-o eram eu. S-a uitat la mine timp de câteva secunde, după care si-a întors privirea. Totul era diferit. Acum câteva zile, i-aș fi sărit în brațe, l-aș fi sărutat și i-aș fi spus cât de mult mi-a lipsit. Însă toate astea s-au terminat. Am devenit 2 străini ce nici măcar nu-și mai spuneau "bună". Pe toată durata zilei m-a ignorat. La fel și eu. Dar nu pot să neg, l-am căutat cu privirea încontinuu. Au fost câteva dăți în care privirile noastre s-au întâlnit, însă nu-mi plăcea să vadă că-l privesc. Ochii nu mint niciodată. Privindu-mă în ochi, si-ar fi dat seama câtă nevoie am de el și de iubirea lui.
     A venit ultima pauză, urma să avem sport. Încă din pauză, mergeam în vestiarul de lângă sala de sport, acolo era liniște. Ajunsă în vestiar, m-am oprit și am privit fiecare colțișor. Acela era locul nostru. Acolo stăteam majoritatea pauzelor, deoarece nu venea nimeni și puteam sta împreună. Acolo m-a întrebat dacă vreau să fiu iubita lui și am acceptat. Ne întâlneam zi de zi, devenise locul meu preferat. Iar acum, când m-am întors în locul în care am fost atât de fericită, toate rănile mele s-au deschis. Priveam în jurul meu și îmi imaginam tot ce s-a întâmplat până acum. Nu am mai rezistat să stau, am plecat în fugă, înainte ca toate gândurile mele să se transforme într-o ploaie de lacrimi fără oprire.
       Eram în pat, gata de culcare. Dar oare cine putea să doarmă? Mă durea indiferența lui, aș fi vrut ca lucrurile să stea altfel. Întoarsă în acel loc, m-a cuprins o melancolie teribilă, ce încă o simțeam. Cum voi putea rezista zi de zi? Cum să îl uit, când de fiecare dată când îl văd inima mea ar vrea să sară din piept? Are nevoie de el. A făcut-o să îl iubească mai presus de orice, iar acum a abandonat-o. E frântă, distrusă. Are nevoie de ajutorul meu, eu o voi ajuta. Vom trece împreună peste asta.