Capitolul 5

9 1 0
                                    

Ajunsa la sediu am primit 40 de minute sa fac ce vreau eu, iar dupa va trebui sa spun tot ce stiu despre Matt. Cei de aici cred ca este mai serios decat pare. Eu, insa cred ca doar nu au mai primit un caz de mult timp si se plictisesc. Matt e un pustan de 18 ani, ce ar putea el sa faca?

Deschid usa salonului dupa care se alfa Aiden. Este asezat la o masuta foarte mica, stand in sezut pe pat, mancand o supa. Mana pare destul de bine, pe dinafara.

- Rukya!

- Ce faci? Cum te mai simti?

- Esti bine! N-ai idee cat ma bucur! spune ridicandu-se de la masuta si venind la mine.

Ma ia in brate strans cu mana stanga in jurul taliei mele, pe cea dreapta o tine la distanta pentru a nu imi pata hainele de mancare.

- Nu mi-ai raspuns la intrebare.

- Sunt bine!

- Ma bucur!

Nu stam mult imbratisati ca el se duce din nou sa manance. Este schimbat. Inainte era serios si incruntat, iar acum are cel mai dragut zambet pe fata.

- Ce faci aici? ma intreaba infulecand.

- Trebuie sa dau declaratii despre intrusul care m-a atacat.

- I-ai putut vedea fata?

- N-a fost nevoie. Stiu cine e.

- Cine?

- Matt Wilson.

- Matt? Nu e cel care a absolvit acum un an?

- Ba da.

- Ce treaba are cu tine? spune pastrandu-si privirea uimita.

- O sa iti spun alta data, acum vreau sa discutam lasand lucrurile astea de o parte.

- Rukya, e ceva ce ascunzi?

- Ce?! Nu, nu! Normal ca nu! De ce as ascunde ceva?!

- Nu stiu, de frica, poate...

- In primul rand: care e faza cu toate astea? Locul asta...

- Stiu ca ti-am promis explicatii, dar acum chiar nu cred ca e momentul.

- Mhm... Daca nu vrei sa vorbesti cu mine, atunci plec.

- Ba nu pleci, dar vreau mai intai sa stiu ce s-a intamplat...

- Ce sa se intample? Idiotul a intrat peste mine in casa, probabil era beat sau ceva, nu parea sanatos la cap.

- Cat de prost ma crezi?

- El si cativa prieteni au pus un pariu pe spatele meu... recunosc intr-un final.

- Ce pariu?

- Nu stiu sigur, ideea e ca m-a intrebat de mai multe ori daca vreau sa ies cu el si d-astea...

- Mhm...acum cine nu vrea sa vorbeasca?

- Aiden! Ti-am spus ce stiu, acum e randul tau!

- Copii de la orfelinat luati de guvern, antrenati si trimisi in misiuni...

Pur si simplu ma enerva modul in care vorbea si imi venea sa il bat. Interesul lui in discutia asta era egal cu 0, iar faptul ca nu a folosit predicat facea atmosfera sa devina mai stanjenitoare pentru mine, de parca l-as obliga sa vorbeasca, ceea ce si faceam, dar asta nu conta.

- Bine, merci. spun plecand nervoasa din sala de tratament.

Merg apasat si grabit pe hol încercând sa ma calmez. Mi-a promis ceva! Trebuie sa dau niste amarate de declaratii in loc sa stau acasa si sa ma uit la seriale sau mai stiu eu ce. Mama o sa se ingrijoreze la culme daca tampitii asta o sa spuna o singura chestie si nu am chef sa fiu sechestrata in casa pentru urmatori 20 de ani.

Arata-te!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum