Iubindu-te în continuare

Capitolul 8. Secretul

      Credeam că e doar o închipuire de a mea, însă nu. Era chiar ea. Iubita fostului meu, fosta mea prietenă, căci o prietenă adevărată nu ar face așa ceva nici în ruptul capului. Dar...spre surprinderea mea, băiatul cu care se săruta nu era el. De ce naiba ar face așa ceva?! Mi-am ascultat instinctul și m-am dus la ei.
         - Ce dracu' faci?!
         - Sorina..ce cauți aici?
         - Cum poți să faci așa ceva? Ne-am stricat prietenia de ani de zile pentru el. M-ai trădat în cel mai urât mod posibil. Credeam că măcar îl iubești, dar el abia a ieșit din spital și tu ești în parc cu altul? Nici măcar nu ai avut bunul simț să îți vizitezi iubitul!
          - Poftim? Ce iubit? întreabă băiatul, oarecum confuz.
           - Ah, nu-mi spune că tu ești iubitul ei.
           - Ba da, suntem împreună de 2 săptămâni...
           - Robert, taci! Strigă prietena mea.
           - Ai face bine să îmi explici ce se întâmplă. Cum adică ai un iubit? Eu ce sunt aici?!
           - Robert, te rog pleacă, îți explic mai târziu. Lasă-mă să vorbesc cu ea.
           - Niciun Robert! Să nu mai aud de tine. Ești o ....
    Băiatul a plecat într-o clipă, foarte iritat și surprins de ceea ce se întâmplă.
           - Acum am rămas noi două. Ai face bine să mă asculți, ți-a picat teatrul.
           - Noi nu avem ce vorbi, fato. E treaba mea. Acceptă că ai pierdut și gata.
           - De ce? De ce mi-ai făcut asta? De ce m-ai despărțit de omul pe care îl iubesc?
           - Pff, te rog Sorina, eu nu am făcut nimic. El a venit singur la mine.
           - Taci! De parcă nu te-aș cunoaște. Dar nu inteleg de ce îmi faci asta....
           - De ce?! Chiar vrei să știi?!
           - Da.
           - Pentru că de când eram mici tu ai fost mereu "fata perfectă", eu am fost doar umbra ta. Niciodată nu am fost fericită. Tu ai fost mereu în centrul atenției, toată lumea te iubea, erai atât de bună. Iar eu nu însemnam nimic pentru nimeni.
           - Tu te auzi ce vorbești? E doar în capul tău. Mereu ai fost importantă pentru mine, erai ca o soră din altă mamă. Niciodată nu m-aș fi așteptat la asa ceva din partea ta!
           - Păi uite că am făcut-o. Ti-am furat iubitul, iar acum nu mai ai nimic! Gata, pentru prima dată în viața ta ai pierdut.
            - Ce am pierdut?
            - Nu stiu. O competiție, un lucru, ia-o cum vrei.
             - Competiție? Eu nu am concurat niciodată cu tine. Știi ce am pierdut? O persoană pe care o iubesc. O persoană care mă făcea fericită, care însemna totul pentru mine.  
             - Oh, pe mine nu m-ai pierdut? Nu ți-ai pierdut așa zisa "soră"? Vezi, nu am însemnat nimic pentru tine.
             - Cum să te pierd? Tu niciodată nu ai fost prietena mea. Chiar acum îmi demonstrezi asta.
             - Bla bla...
             - Îți va părea rău, crede-mă.
             - Mă ameninți cumva?
             - Ți se pare că e o amenințare? Am spus-o pe un ton calm, nicidecum pe unul amenințător. Mă refer că vei rămâne singură. Toată lumea te va ocoli, nu vei cunoaște iubirea. Sau, tu crezi că prin faptul că mi-ai furat iubitul, acum vei fi cea mai fericită persoană din întreaga lume? Nu, crede-mă că nu. Fericirea e ceea ce ai în momentul în care pui capul pe pernă. Fericirea e în oamenii de lângă de tine, fericirea e iubire. Și tu ce ai? Nu ai nimic. Doar ură. 
           Am plecat, nu avea rost să îmi pierd timpul cu o asemenea persoană. Eram confuză, ar trebui să îi spun adevărul? Merită să știe, dar nu vreau să îl rănesc. Cu atât mai puțin să creadă că o fac din gelozie. Am vorbit cu mama, cine altcineva m-ar fi putut sfătui mai bine?
            - Draga mea, știu că te doare, dar e mai bine să nu te bagi. El nu a plecat la ea cu forța, crede-mă. A plecat pentru că așa a vrut.
            - Știu mamă, dar...
            - Niciun dar. Dacă a plecat înseamnă că nu era persoana potrivită. Dacă te iubea, nu te-ar fi părăsit, cu atât mai puțin pentru prietena ta.
             - Doar dacă.....
             - Of Sorina, ce idee ți-a mai venit si acum?
             - Mamă, trebuie să plec. Îți povestesc mai încolo.
Am plecat în grabă. Trebuia să vorbesc cu el, să aflu adevăratul motiv pentru care s-a despărțit de mine.
       Ajunsă în fața casei lui, nu știam ce să fac. Însă știam că trebuie să îi spun adevărul, iar pe celălalt să-l aflu. Nu pot să cred că m-a lăsat fără vreun motiv anume. Mi-am lăsat orgoliul la o parte, îl iubeam mult prea mult pentru a mă ține de prostii, așa că am sunat la ușă și am vorbit cu el.
              - Hei, cum ești?
              - Ceva mai bine, mulțumesc. Tu ești ok?
              - Da, să zicem. Am venit pentru că aș vrea să vorbim ceva. E momentul să vorbim, nu putem lăsa lucrurile, am nevoie să înțeleg ce se întâmplă.
              - Sorina, chiar nu vreau să vorbim despre asta. Trecutul e trecut.
              - Dar...De ce te-ai despărțit de mine?
              - Pentru că așa am vrut.
              - Știi, puteam să jur că mă iubești la fel de mult cum o făceam eu.
       Nu mi-a răspuns, doar își lăsă privirea în jos, ceea ce m-a făcut să cred că încă mai simte ceva pentru mine.
                - Te rog răspunde-mi, pentru tot ce am trăit împreună.
     Atunci a izbucnit.
                 - Cum poți să spui așa ceva când tu m-ai înșelat??!
                  - Poftim? Despre ce vorbești?
                  - Hai nu te mai preface. Mi-a spus ...(numele iubitei lui) tot. Că m-ai înșelat, că voiai să mă lași pentru altul.
M-am înfuriat groaznic. Totul s-a întâmplat din vina ei, am pierdut totul. Căci pentru mine, el era totul. Am început să plâng, nu am mai rezistat. Nu știu ce m-a durut mai tare, trădarea ei sau faptul că el nu a avut încredere în mine la momentul potrivit. I-am spus tot. Despre discuția din parc cu ea, despre faptul că niciodată nu l-a vizitat la spital. I-am spus tot ce aveam pe suflet. A rămas uimit, însă era ceva de așteptat. Brusc te trezești că totul e o minciună, că iubita ta e o mincinoasă și o scorpie de ultima speță, iar că fosta ta nu avea nicio vină. Singura greșeală pe care a făcut-o a fost că l-a iubit atât de mult și că a crezut în el.
            - Iartă-mă, te implor.
S-a pus în genunchi în fața mea, plângeam amândoi. În adâncul meu mă bucuram pentru ce se întâmplă, însă nu puteam trece cu vederea faptul că nu a crezut în mine, că a preferat să creadă ce spune lumea, că m-a ignorat atât de mult timp și că m-a rănit în ultimul hal. Am suferit mult, iar nopțile pe care le-am petrecut plângând nu se uită cu un simplu "Iartă-mă". I-am spus și lui toate acestea, că nu pot să îl iert oricât de mult mi-aș dori. I-am spus că îl iubesc mai presus de orice, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, dar uneori iubirea nu e suficientă...
         Am hotărât să o luăm ușor, aveam nevoie de timp să ne vindecăm, să putem lăsa trecutul în spate. Nu eram împreună, eram doar doi oameni ce se iubeau necondiționat și așteptau momentul potrivit pentru a-și arăta acest lucru. Însă, lucrurile nu sunt mereu roz, așa că apare ceva ce ne va umbri din nou fericirea, ceva peste care va trebui să trecem împreună. Întrebarea este, vom reuși?