Iubindu-te în continuare

Capitolul 11. CAPITOL FINAL 🍷

Am vorbit cu iubitul meu. Daa, iubitul meu, căci ne-am împăcat. Peste două ore urmează să ajungă acasă, suntem atât de fericiți. Suntem pregătiți să o luăm de la 0 împreună, de data asta nu vom mai lăsa absolut nimic să ne despartă. Iubirea noastră e atât de puternică, încât rezistă oricărui obstacol.
Eram în fața oglinzii, mă aranjam pentru el, la fel ca în vechiile vremuri. Mi-am amintit tot, mi-am amintit cum a început totul, cum a început povestea noastră. Mi-am amintit toate zâmbetele pe care mi le-a pus pe față, dar nu am putut evita să nu-mi amintesc și rănile pe care mi le-a provocat. Eram mândră de mine. Am crescut atât de frumos, alături de el. Eram mândră că am luptat pentru iubirea noastră, în loc să renunț la primul impas pe care l-am avut.
Totul părea perfect, până când un telefon avea să-mi tulbure liniștea complet. Tocmai m-a anunțat cineva că a avut un accident de mașină, în timp ce venea acasă, iar că starea lui era gravă.
Am mers la spital cât de repede am putut, abia mă țineam pe picioare. Nu se poate ca de fiecare dată când sunt pe cale să fiu fericită, se întâmplă ceva groaznic. Doctorii mi-au spus că șansele lui de supraviețuire sunt minime și că cel mai probabil acestea sunt ultimele lui ore. Am încercat să dau de părinții lui, însă sunt plecați în străinătate și nu am reușit. Am intrat la el, era inconștient. Privindu-l, inima mi s-a sfâșiat în mii de bucăți. Nu aveam putere să o duc si pe asta, simțeam că am ajuns la limită. M-am întins lângă el, aveam de gând să rămân cu el până în ultima clipă, așa cum i-am promis mereu. A deschis ochii, a încercat să vorbească, însă fiecare încercare îi provoca o durere insuportabilă. I-am spus să nu vorbească, că vom avea timp să vorbim. Cu ultimele lui forțe, mi-a șoptit "te iubesc", după care a închis ochii. Pentru totdeauna. Inima lui nu mai bătea, s-a oprit. Am urlat, am urlat din răsputeri, l-am implorat să nu mă părăsească, dar era prea tarziu. Am rămas singură. Am luptat atât de mult pentru iubirea noastră, dar totul a fost în zadar. Viața a decis să-l ia de lângă mine, a decis că nu putem fi împreună.
Câteva zile mai târziu, eram în camera mea. Plângeam non-stop, arătam groaznic. Am renunțat la tot ce însemna viață, am renunțat la activitățile zilnice, la absolut tot. Urma să merg la psiholog, nu puteam continua așa. Eram în viață, dar eram moartă. Am murit odată cu el. Am decis să-i scriu o ultimă scrisoare, și am făcut-o.
" Iubire, tu acum nu mai esti aici. Nu mai ești aici să mă strângi în brațe la greu, nu mai ești aici să mă sfătuiești, să mă cerți cand fac prostii, nu mai ești aici să mă iubești. Am crescut lângă tine, m-ai învățat să iubesc, să iert, să mă maturizez. Ceea ce am simțit pentru tine a fost mai mult decât iubire, era limita dintre iubire si nebunie. Odată cu tine am murit și eu, nu mai am nicio putere în mine. Erai lumina ochilor mei, fericirea mea. Ce am să fac fără tine?! Am rămas goală, singură. Mintea mea e plină de amintirile noastre, cum voi putea trăi fără iubirea ta? Am zâmbit lumii. Am fost nevoită să zâmbesc, să par ca sunt bine, dar ei nu știu câte nopți nedormite ascunde acel zâmbet forțat. Suntem doar 2 suflete ce s-au întâlnit într-un univers imens. 2 suflete ce s-au iubit, si-au trăit povestea, iar acum își iau rămas-bun. Eu îmi iau rămas bun de la tine, suflet drag, de la iubirea pe care ti-am purtat-o, de la fericirea pe care am simtit-o alături de tine. Îmi iau rămas bun de la tine și tot ce ține de trecutul nostru. Cu timpul am să ajung să mă obișnuiesc cu ideea, că nimic nu va fi cum a fost odată și niciodată nu mă voi mai simți la fel. Te iubesc"